Gellu Naum
Articol editat de cristina.rusu, 1 august 2021, 06:00 / actualizat: 1 august 2021, 8:52
Gellu Naum a fost fiul poetului Andréi Naum, căzut în luptele de la Mărăşeşti. A intrat la Liceul Dimitrie Cantemir din capitală în 1926, unde a început să scrie versuri în urma unui pariu. S-a înscris la Facultatea de Filosofie, iar în curând, în arhivele poliţiei bucureştene a apărut o notă privindu-l pe studentul Naum care a fost percheziţionat, pentru că a scris versuri subversive pe ziduri.
Gellu Naum a plecat la Paris în 1938, la îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner. Aici a intrat în contact cu grupul suprarealist condus de André Breton. Întors în România, a fost mobilizat şi trimis pe front. Cam în aceeaşi perioadă a cunoscut-o, la o petrecere, pe Lygia, tânăra cu care poetul va avea o căsnicie de 60 de ani. În mod interesant, una din primele lor întâlniri a fost la o şedinţă de hipnoză în casa unui prieten, Gellu Naum fiind singurul care a reuşit să o hipnotizeze pe fata de 20 de ani. Preocupările căpătate la Paris nu l-au părăsit: în 1941 s-a constituit grupul suprarealist alcătuit din Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu, Paul Păun şi, desigur, Gellu Naum, care a avut o activitate atât de intensă încât André Breton a declarat că „centrul lumii suprarealiste s-a mutat la Bucureşti”. Grupul s-a destrămat în 1947, în condiţiile în care forma de literatură acceptată a devenit realismul socialist.
În anii ’50 şi ’60 a publicat mai multe cărţi de literatură pentru copii (precum mult apreciata Carte cu Apolodor, pusă mai târziu pe muzică de Ada Milea), dar şi literatură proletcultistă (precum volumul Soarele calm sau romanul pentru tineret Tabăra din munţi), acestea din urmă nefiind prezente în majoritatea bibliografiilor oficiale. Cu toate acestea, Gellu Naum a continuat să scrie, pe ascuns, poeme suprarealiste, pe care le va publica după 1968, odată cu destinderea regimului. În această perioadă a trăit mai mult din traducerile autorilor Denis Diderot, Samuel Beckett, Stendhal, Franz Kafka sau Charles Darvin, de la care a tradus Originea speciilor. A stârnit oarecare reacţii în critica oficială, dar ca scriitor important a fost acceptat abia după ce, în 1985, a apărut romanul Zenobia. Opera sa a fost încununată cu prestigioase premii internaţionale, iar autorul a fost invitat să susţină conferinţe în Germania, Franţa, Olanda şi Elveţia.
Gellu Naum a încetat din viaţă în 2002. Ca şi mentorul său de odinioară, André Breton, acesta a rămas credincios modului suprarealist de a trăi şi de a scrie; pentru el suprarealismul nu a fost aşadar o opţiune conjuncturală, ci expresia celei mai autentice afirmări de sine.
Romanul Zenobia i-a fost dedicat Ligiei Naum, dar aceasta a aflat de carte într-un mod destul de amuzant. Îi reproşa poetului că nu o ajută cu treburi prin curte, când acesta a exclamat: „Bine, iubito, eu scriu despre tine şi tu mă cerţi că nu te ajut să cari o masă!”
Gellu Naum era un mare iubitor de feline, după cum demonstrează aceste rânduri scrise despre pisica sa, Japonica:
Conştientul te împiedică să vezi ceea ce spun… Eu vorbesc ca om, şi vorbind ca om mă uit la pisicuţa mea Japonica… Aş dori din tot sufletul, nu să trăiesc ca ea, ci să am demnitatea ei, care aparţine felinelor, în genere… Aş dori din tot sufletul să fiu aristocrat ca Japonica… Vezi, există nişte calităţi umane, care nu sunt numai umane şi pe care, în mod ciudat, nu le-am văzut la niciun om atât de împlinite ca la Japonica… Mulţi trec pe lângă ele şi nici nu le bănuiesc măcar… Dar ele există, şi atunci… Şi eu mi le doresc, adică la mine sunt mai ales în starea de dorinţe, pe când la ea sunt realităţi depline… Între noi fie vorba, pentru mine Japonica nici nu e pisică, decât într-o prezenţă accidentală a principiului… Eu ştiu foarte bine asta, şi ea ştie la fel de bine… Şi ea ştie că eu ştiu, şi eu ştiu că ea ştie… Iar în unele momente de intensă admiraţie din partea mea, când simt că sunt foarte aproape de ea, îi şi spun: Măi, Japonica, nu mai face pe nebuna cu mine… Hai, vorbeşte-mi… Îţi spuneam, într-o zi, că Japonica e înger. Să ştii că nu glumeam. Un înger-pisică. Şi ea rămâne pisică, parcă numai ca să mă convingă pe mine că e numai pisică şi prin asta mă convinge, din ce în ce mai mult, că nu e numai pisică… E un joc extrem de subtil, nu ştiu cum să ţi-l descriu… Vezi, eu sunt altceva decât ea. Nu ştiu pe ce treaptă m-aş afla dacă ne-ar compara cineva, chiar ţinând seama de faptul că eu sunt om… În orice caz, ea are nişte calităţi, greşit socotite umane, pe care eu, omul, i le invidiez… Nu ştiu dacă eu am vreo calitate, omenească sau nu, pe care ea să mi-o invidieze… Nu m-aş mira deloc, crede-mă, dacă, într-o bună zi, Japonica ar începe să râdă şi mi-ar spune: „Măi prostule….
(din Şerban Foarţă, Mic tratat de pisicologie, editura Humanitas, 2020).
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
Cyndi Lauper şi-a petrecut primii ani de viaţă în cartierul Brooklyn. La 12 ani a început să ia lecţii de chitară acustică, dar tot de...
A fost laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1998. Lucrările sale sunt privite adesea ca alegorii, în care prezintă evenimente...
![Personalitatea săptămânii: Ray Charles [AUDIO/VIDEO]](https://i0.wp.com/www.radiocluj.ro/wp-content/uploads/2023/06/Ray-Charles-e1686306050516.jpg?resize=300%2C169&ssl=1 "Personalitatea săptămânii: Ray Charles [AUDIO/VIDEO]")
A afirmat mereu că perseverenţa şi independenţa mamei sale i-a fost model în viaţă. E greu de spus exact câte albume are, deşi portalurile...
Bryan Adams s-a născut în Ontario în 1959. A călătorit mult în copilărie, datorită tatălui său care lucra ca diplomat. A semnat...