Ascultă Radio România Cluj Live

10 milioane de euro pentru centrul intermodal de mărfuri la Oradea

Primăria Oradea/Foto: Radio Cluj

Administrația publică locală orădeană va realiza un terminal intermodal cu fonduri alocate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM). În prima etapă de dezvoltare a proiectului vor fi accesate 10 milioane de euro, valoarea maximă acordată prin acest program.

10 milioane de euro pentru centrul intermodal de mărfuri la Oradea
Foto: Foto: Radio Cluj

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 4 august 2021, 17:35

Administrația publică locală orădeană va realiza un terminal intermodal cu fonduri alocate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM). În prima etapă de dezvoltare a proiectului vor fi accesate 10 milioane de euro, valoarea maximă acordată prin acest program.

Indicatorii tehnico-economici ai proiectului reactualizat pentru execuția terminalului intermodal cu acces la transportul rutier şi feroviar în zona Gării CFR din Episcopia Bihor, precum şi exproprierea a 10.500 metri pătraţi de teren, pentru care municipalitatea va plăti proprietarilor 744.000 lei, au fost aprobate în ultima ședință de Consiliu Local.

Proiectul inițial, estimat la aproximativ 25 de milioane de euro, a fost revizuit ca urmare a modificării programului și a condițiilor de finanțare.

În anul 2015 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai acestui intermodal, care se ridicau, construcții plus montaj, la aproximativ 25 de milioane de euro. Dorim să accesăm prin POIM, pe axa prioritară 2, dezvoltarea unui sistem de transport de calitate, durabil și eficient, să accesăm 10 milioane de euro, suma maximă ce poate fi accesată pe acest program. Am decis să reactualizăm indicatorii, să renunțăm la două linii de cale ferată din intermodal și anumite depozite care nu erau construite în acea zonă și nu ne mai atingem nici de clădirea Vămii din Oradea”, a declarat primarul Florin Birta.

Proiectul inițial prevedea amenajarea a patru linii de cale ferată, cu platforme betonate de încărcare-descărcare a mărfii, spaţii de depozitare pentru mărfuri, locuri de parcare pentru tiruri, clădiri administrative şi o zonă de servicii pentru agenţii economici. Totodată, urmau să se construiască, pe ambele părţi ale Căii Borşului, benzi de colectare a traficului greu, iar deasupra sensului giratoriu de la intrarea în parcul industrial Eurobusiness un pasaj suprateran.

Noul proiect prevede construirea a două linii de cale ferată cu acces la infrastructura publică și națională din gara Episcopia, o platformă de beton între cele două linii, o clădire administrativă de tip container în care să se desfășoare partea logistică, parcare pentru autovehicule grele și ușoare.

Terminalul va dispune și de un portal cu cântar, cu camere video care vor verifica starea fizică și etanșeitatea containerului, platformă și căi de acces către linia de garare, împrejmuire terminal, utilități subterane și iluminat.

Operatorul va asigura echipamentele de ridicat, partea tehnică și personalul necesar operării terminalului.

Construim un intermodal etapizat. În primă fază vom accesa fonduri europene în valoare de 10 milioane de euro prin POIM, urmând să facem o licitație ori de execuție, ori de execuție plus operare, în funcție de cum ne va permite finanțatorul, iar după ce terminalul intermodal va fi funcțional, împreună cu cel care va opera putem hotărî în viitor extinderea lui la trei sau patru linii de tren. Este important să luăm cei 10 milioane de euro ca să putem realiza acest terminal intermodal”, a mai precizat primarul Florin Birta.

Durata de realizare a investiției va fi de 24 luni de la începerea lucrărilor.

 

Crina Dobocan

Foto: arhivă Radio Cluj

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete:
Vinerea Mare – Obiceiuri din Bihor | FOTO
Transilvania vineri, 18 aprilie 2025, 10:30

Vinerea Mare – Obiceiuri din Bihor | FOTO

Creștinii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc astăzi, Vinerea Mare. Ziua mai este cunoscută în popor ca Vinerea Paștilor, Vinerea Seacă...

Vinerea Mare – Obiceiuri din Bihor | FOTO
S-a deschis primul camping modern din Bihor, la Lacul Vida
Transilvania vineri, 18 aprilie 2025, 00:00

S-a deschis primul camping modern din Bihor, la Lacul Vida

Miercuri, 16 aprilie, a început recepția la terminarea lucrărilor la campingul modern din apropierea Lacului Vida, comuna Dobrești, primul din...

S-a deschis primul camping modern din Bihor, la Lacul Vida
Cum ne rânduim în Vinerea Mare
Transilvania vineri, 18 aprilie 2025, 00:00

Cum ne rânduim în Vinerea Mare

Vinerea Mare sau Vinerea neagră este considerată în tradiţia creştină o zi dedicată penitenţei sau postului negru.   În unele sate...

Cum ne rânduim în Vinerea Mare
Plimbări cu autobuzul turistic și tramvaiul de epocă
Transilvania joi, 17 aprilie 2025, 12:57

Plimbări cu autobuzul turistic și tramvaiul de epocă

Cu ocazia sărbătorilor pascale, O.T.L. invită orădenii la plimbări de agrement cu autobuzul turistic și tramvaiul de epocă al Iepurașului....

Plimbări cu autobuzul turistic și tramvaiul de epocă
Transilvania miercuri, 16 aprilie 2025, 15:16

Alunecare de teren în Lunca, județul Alba

O alunecare de teren s-a produs miercuri, 16 aprilie, pe raza satului Lunca din județul Alba.   Din primele informații, alunecarea s-a produs...

Alunecare de teren în Lunca, județul Alba
Transilvania miercuri, 16 aprilie 2025, 14:24

Lucrări de decolmatare a unui afluent al râului Someş

Albia râului Răchitişa, care străbate comuna Satulung – județul Maramureș, a fost decolmatată şi reprofilată.   După cum a informat,...

Lucrări de decolmatare a unui afluent al râului Someş
Transilvania miercuri, 16 aprilie 2025, 10:49

Descoperă Oradea într-un mod atipic! Începe Oradea City Hunt

Începe Oradea City Hunt, ediția 2025, turul interactiv al comorilor arhitecturale din centrul orașului. Traseul, de aproximativ 4 kilometri, este...

Descoperă Oradea într-un mod atipic! Începe Oradea City Hunt
Transilvania miercuri, 16 aprilie 2025, 10:10

Pregătiri pentru masa de Paști

Gospodinele sau găzdoaiele, cum li se spune prin Maramureșul istoric, sunt preocupate de ce bucate vor pregăti pentru masa de Paști. Maramureşul...

Pregătiri pentru masa de Paști