Creşte numărul de noi infectări cu Sars-Cov 2 în România
Atât autorităţile cât şi specialiştii subliniază că vaccinarea este sigură şi eficientă, reduce riscul de infectare, iar pericolul de spitalizare şi deces este considerabil mai mic.
Articol editat de Camelia Velțan, 4 august 2021, 14:43
Afirmaţiile sunt susţinute şi de cifre. Mai puţin de 0,5% din totalul persoanelor vaccinate cu prima doză dintr-un ser anti-COVID-19 au avut până acum un test pozitiv la coronavirus şi într-un procent şi mai mic, de doar 0,11%, după administrarea celei de a doua doze, arată datele Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Avertismentele specialiştilor privind înmulţirea cazurilor şi în următoarea perioadă, nu par să impulsioneze prea tare ritmul de vaccinare. În 24 de ore, puţin peste 11 mii de persoane au primit prima doză sau serul care nu are nevoie de rapel.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.