Sursă: 24.hu
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 23 august 2021, 12:16 / actualizat: 24 august 2021, 11:05
În multe culturi roşul e o culoare care simbolizează puterea şi vitalitatea. Ba mai mult, cercetări din ultimii ani au arătat că efectiv producem reacţii fiziologice la vederea acestei culori. Oamenii au încercat de-a lungul timpului să obţină un pigment viu colorat, dar rezultatele erau nesatisfăcătoare: culoarea se obţinea greu şi se estompa repede. E de înţeles aşadar că atâta roşu văzut la azteci i-a fascinat pe conchistadori. Şi-au dat în curând seama de unde provine pigmentul luxos: de la un fel de gândac, parazit al cactuşilor opuntia, care lasă în urmă o pată carmin când e zdrobit. Femelele din această specie de insecte, denumite mai târziu Coşenile, generează acid carmin pentru a ţine prădătorii la distanţă. Zdrobindu-le aşadar şi amestecându-le cu diverse substanţe se obţinea coşnilul: o vopsea preţioasă şi rezistentă pentru impregnarea materialelor textile.
Localnicii au învăţat să se folosească de coşenile: le-au studiat ciclul de viaţă şi nevoile, apoi le-au selecţionat înmulţirea în funcţie de cantitatea de pigment produsă. Ba chiar au reuşit să obţină coloranţi în nuanţe diferite. Spaniolii şi-au dat seama că descoperirea e o excelentă posibilitate de afacere. Pentru că insectele au nevoie de o climă specifică şi de îngrijire competentă, localnicilor care se ocupau cu creşterea de coşenile li s-a permis să rămână pe pământurile lor. Această decizie are efecte chiar şi în ziua de astăzi: în regiunea Oaxaca de exemplu, unde coşenilele erau o activitate importantă, mult mai mult a supravieţuit din cultura aztecă decât oriunde în altă parte.
De prin 1520 spaniolii transportau tone de coşenile zdrobite în lumea veche, unde oamenii care-şi permiteau luxul – laici şi clerici deopotrivă – cumpărau hainele vopsite în nuanţele minunate. Practic, colonia spaniolă înfiinţată pe teritoriul de azi al Mexicului a obţinut cele mai multe profituri din coşenile, această afacere fiind întrecută doar de cea cu argint. Alte state europene – în special Italia, cu atelierele sale de confecţii – s-au interesat imediat de sursa pigmentului, dar spaniolii ţineau cu dinţii de secretul lor. Scoaterea insectelor vii din Mexic a fost interzisă, iar informaţiile referitoare la ele erau cenzurate. Mulţi ani în Europa nu s-a ştiut nici că pigmentul e extras dintr-un animal şi nu dintr-o plantă. Negustorii făceau tot ce puteau pentru a pune mâna pe cât mai multă vopsea: în 1585 de pildă doi oameni de afaceri din Florenţa s-au pus de acord cu o schemă, prin care au obţinut tot stocul din Europa, având monopolul pentru o vreme. Englezii în schimb s-au bazat pe vechea şi eficienta piraterie: flote întregi au navigat în Caraibe pentru a se întoarce cu coşenile. Un botanist francez a scos câteva insecte pe ascuns din Mexic în 1765; dar degeaba a adus el şi cactuşi pe care să supravieţuiască, insectele pu puteau trăi în Europa.
Nobili, oameni ai bisericii şi militari întreţineau febra coşnilului în Europa. Între timp însă a apărut şi un alt consumator: pictorii, care foloseau carminul în tablourile lor dacă îl puteau obţine. Acest lucru are astăzi un efect secundar: faptul că nuanţele naturale s-au estompat în secolele care au trecut, iar tablourile nu mai pot fi admirate în forma în care le-au imaginat creatorii lor. Pentru că în esenţă carminul fusese folosit anterior pentru colorarea textilelor: adică bunuri cu o folosire efemeră, nu a operelor de artă, create pentru a dăinui peste veacuri. În final războiul de independenţă al mexicului, care s-a petrecut între 1810-1821, a adus sfârşitul afacerii fructuoase pentru spanioli; dar şi monopolul sursei de origine a fost spart, coşenilele fiind crescute de acum în Guatemala, Canare şi Africa de Nord. În final interesul pentru pigmentul natural a scăzut drastic în a doua jumătate a secolului 19, când a fost dezvoltat un colorant sintetic care se putea obţine mult mai ieftin. În Mexic creşterea insectelor aproape că a dispărut pentru un secol. A reapărut mai apoi în altă formă la sfârşitul secolului XX, când a început să existe cerere pentru coloranţii alimentari naturali. Da, exact cum vă imaginaţi: dacă pe lista cu ingrediente a mezelurilor, iaurturilor şi sucurilor vedeţi „colorant E120”, asta înseamnă carmin natural, obţinut din coşenile.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
Pentru a evita hipertensiunea arterială, trebuie să consumăm alimente cu conţinut scăzut de sare. Nutriţioniştii avertizează că această...
Andrei, un român în vârstă de 36 de ani, care deține o pescărie renumită în Roma, capitala Italiei, a ajuns în atenția presei locale după...
În lunile reci, pielea noastră este expusă provocărilor, din cauza temperaturilor scăzute, vântului şi aerului uscat. Pentru a păstra pielea...
O aeronavă a companiei Southwest Airlines care se pregătea de decolare de pe aeroportul Dallas Love Field a fost lovită de un glonț, incident în...