Sursă: 24.hu
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 23 august 2021, 12:16 / actualizat: 24 august 2021, 11:05
În multe culturi roşul e o culoare care simbolizează puterea şi vitalitatea. Ba mai mult, cercetări din ultimii ani au arătat că efectiv producem reacţii fiziologice la vederea acestei culori. Oamenii au încercat de-a lungul timpului să obţină un pigment viu colorat, dar rezultatele erau nesatisfăcătoare: culoarea se obţinea greu şi se estompa repede. E de înţeles aşadar că atâta roşu văzut la azteci i-a fascinat pe conchistadori. Şi-au dat în curând seama de unde provine pigmentul luxos: de la un fel de gândac, parazit al cactuşilor opuntia, care lasă în urmă o pată carmin când e zdrobit. Femelele din această specie de insecte, denumite mai târziu Coşenile, generează acid carmin pentru a ţine prădătorii la distanţă. Zdrobindu-le aşadar şi amestecându-le cu diverse substanţe se obţinea coşnilul: o vopsea preţioasă şi rezistentă pentru impregnarea materialelor textile.
Localnicii au învăţat să se folosească de coşenile: le-au studiat ciclul de viaţă şi nevoile, apoi le-au selecţionat înmulţirea în funcţie de cantitatea de pigment produsă. Ba chiar au reuşit să obţină coloranţi în nuanţe diferite. Spaniolii şi-au dat seama că descoperirea e o excelentă posibilitate de afacere. Pentru că insectele au nevoie de o climă specifică şi de îngrijire competentă, localnicilor care se ocupau cu creşterea de coşenile li s-a permis să rămână pe pământurile lor. Această decizie are efecte chiar şi în ziua de astăzi: în regiunea Oaxaca de exemplu, unde coşenilele erau o activitate importantă, mult mai mult a supravieţuit din cultura aztecă decât oriunde în altă parte.
De prin 1520 spaniolii transportau tone de coşenile zdrobite în lumea veche, unde oamenii care-şi permiteau luxul – laici şi clerici deopotrivă – cumpărau hainele vopsite în nuanţele minunate. Practic, colonia spaniolă înfiinţată pe teritoriul de azi al Mexicului a obţinut cele mai multe profituri din coşenile, această afacere fiind întrecută doar de cea cu argint. Alte state europene – în special Italia, cu atelierele sale de confecţii – s-au interesat imediat de sursa pigmentului, dar spaniolii ţineau cu dinţii de secretul lor. Scoaterea insectelor vii din Mexic a fost interzisă, iar informaţiile referitoare la ele erau cenzurate. Mulţi ani în Europa nu s-a ştiut nici că pigmentul e extras dintr-un animal şi nu dintr-o plantă. Negustorii făceau tot ce puteau pentru a pune mâna pe cât mai multă vopsea: în 1585 de pildă doi oameni de afaceri din Florenţa s-au pus de acord cu o schemă, prin care au obţinut tot stocul din Europa, având monopolul pentru o vreme. Englezii în schimb s-au bazat pe vechea şi eficienta piraterie: flote întregi au navigat în Caraibe pentru a se întoarce cu coşenile. Un botanist francez a scos câteva insecte pe ascuns din Mexic în 1765; dar degeaba a adus el şi cactuşi pe care să supravieţuiască, insectele pu puteau trăi în Europa.
Nobili, oameni ai bisericii şi militari întreţineau febra coşnilului în Europa. Între timp însă a apărut şi un alt consumator: pictorii, care foloseau carminul în tablourile lor dacă îl puteau obţine. Acest lucru are astăzi un efect secundar: faptul că nuanţele naturale s-au estompat în secolele care au trecut, iar tablourile nu mai pot fi admirate în forma în care le-au imaginat creatorii lor. Pentru că în esenţă carminul fusese folosit anterior pentru colorarea textilelor: adică bunuri cu o folosire efemeră, nu a operelor de artă, create pentru a dăinui peste veacuri. În final războiul de independenţă al mexicului, care s-a petrecut între 1810-1821, a adus sfârşitul afacerii fructuoase pentru spanioli; dar şi monopolul sursei de origine a fost spart, coşenilele fiind crescute de acum în Guatemala, Canare şi Africa de Nord. În final interesul pentru pigmentul natural a scăzut drastic în a doua jumătate a secolului 19, când a fost dezvoltat un colorant sintetic care se putea obţine mult mai ieftin. În Mexic creşterea insectelor aproape că a dispărut pentru un secol. A reapărut mai apoi în altă formă la sfârşitul secolului XX, când a început să existe cerere pentru coloranţii alimentari naturali. Da, exact cum vă imaginaţi: dacă pe lista cu ingrediente a mezelurilor, iaurturilor şi sucurilor vedeţi „colorant E120”, asta înseamnă carmin natural, obţinut din coşenile.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
O partitură a unui vals scris de Frédéric Chopin a fost descoperită la mai bine de 175 de ani de la moartea compozitorului, într-un seif al unei...
Mirkaan Stefanov, elev în clasa a XI-a, a dezvoltat o aplicaţie web care ajută la rezolvarea ecuaţiilor de ordin superior, oferind asistenţă...
Șapte britanici au câştigat marele premiu la loto după ce au descoperit 2.584 de monede de argint vechi de aproape zece secole folosind...
Pe 5 decembrie 1933, Hergé a semnat o dedicație foarte personală unuia dintre prietenii și mentorii săi, Charles Helsen, capelanul cercetaș al...