Răzvan Nedu
Articol editat de cristina.rusu, 21 septembrie 2021, 16:34
Răzvan Nedu, membru al Clubului Sportiv Climb Again, e unul din alpiniştii nevăzători care au urcat în această vară pe Elbrus.
Weekendul trecut, Răzvan a câştigat medalia de argint la campionatul mondial de escaladă de la Moscova, cu toate că era accidentat:
Răzvan Nedu: Nu prea ţin cont de dizabilitatea mea în ceea ce fac. Când mă antrenez, încerc tot felul de lucruri pe care oamenii în mod normal nu le fac când nu văd. M-am accidentat într-o mişcare de genul acesta. Dar escalada în sine nu e periculoasă: cei care vin la sală, cei pe care îi antrenez, fac partea aceea sigură, în care nu se pot accidenta.
Sincer, nu ştiam dacă voi ajunge la Moscova. Mai mulţi medici mi-au spus că pot folosi degetele pentru lucruri uzuale, dar despre căţărat, nici vorbă.
Răzvan Nedu: Ceva de genul, dar nu l-am găsit! Vineri dimineaţa, pe când ceilalţi din echipă îşi făceau testul Covid, încă spuneam că nu merg. Dar nu am mai rezistat, m-am dus la sală; şi când am văzut că nu mă doare şi aş putea să merg, am fost foarte fericit.
Răzvan Nedu: Am avut noroc că traseele de calificări au fost pe faţă dreaptă. Am intrat în finală la egalitate cu încă 2 jucători, iar competiţia a fost foarte strânsă. În finală m-a incomodat mâna, iar când am terminat am fost un pic dezamăgit; dar e cât de bine s-a putut în acele condiţii.
Răzvan Nedu: La început efortul nu mi s-a părut prea mare, urcam şi coboram cam 1000 m pe zi pentru aclimatizare. În ziua vârfului, eu am făcut o toxi infecţie alimentară (erau mai mulţi care nu au plecat din acelaşi motiv). Am coborât şi am aşteptat la 4100 m la refugiu; care refugiu era un container.
Răzvan Nedu: Exista undeva o priză, care avea curent o oră pe zi, când porneau băieţii generatorul. A doua zi ne-am simţit mai bine, cu forţe proaspete. Am început să urcăm şi să depăşim echipe, ştiam că în medie urcarea durează vreo 5 ore. Ne-am întâlnit cu o echipă care ne-a spus că nu sunt condiţii de urcare, că bate vântul şi e vizibilitatea proastă. Pe mine mă durea faţa de la vânt: cum putea să bată şi mai tare?… Apoi mă tot gândeam: de ce am urcat, de ce fac asta? Îmi venea să mă pun în 4 labe, pentru că simţeam că nu mai pot să merg.
Răzvan Nedu: Mi s-a părut că în vârf am găsit un moment de linişte, de reculegere. Parcă vântul nu mai bătea, frigul nu mai era. A fost momentul în care i-am mulţumit muntelui pentru primirea lui; şi momentul în care mi-am dat seama că natura este magică. Ceea ce facem noi este mic şi trecător, dar poate să-i ajute pe alţii să ajungă pe propriile vârfuri.
Andrea Nagy
Foto: Clubul Sportiv Climb Again
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
Bistriţenii au ocazia să participe la un spectacol de teatru unic în această săptămână. Se va pune în scenă Micul prinţ de Antoine...
Convenţia Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi ajunge anul acesta la vârsta majoratului, fiind pusă într-o formă...
Când vine vorba de luna decembrie, calendarul organizațiilor care sprijină persoanele cu dizabilități seamănă cu o listă de dorințe trimisă...
Cărţile şi filmele au puterea de a modela percepţiile şi a influenţa societatea; de asta e o problemă faptul că, atunci când vine vorba de...