Personalitatea zilei: Joan Jett [VIDEO]
Unde putea copilări o regină a genului rock ‘n’ roll, dacă nu în oraşul Rockville? E drept, mica localitate din midwest nu oferea prea multe oportunităţi, Joan Jett putând vorbi practic de o carieră abia după ce s-a mutat în LA. A fost printre fondatorii trupei The Runaways, cu care era în turneu în Japonia când a auzit pentru prima oară I love rock ‘n’ roll, după care a făcut un cover devenit extrem de popular. Trupa era apreciată în Asia, America de Sud şi Australia, dar nu se descurca la fel de bine şi în Statele Unite. The Runaways au produs 5 albume, înainte de a se dizolva în 1979.
Articol editat de cristina.rusu, 22 septembrie 2021, 06:00 / actualizat: 22 septembrie 2021, 10:00
A cântat un timp solo, dar şi-a dat seama că nu e atrasă de ideea de a rămâne pe cont propriu. A fondat grupul The blackhearts, cu care în anii ’80 a avut turnee naţionale construindu-şi treptat o bază stabilă de fani, dar trupa abia de reuşea să rămână la suprafaţa încurcăturilor financiare. Lucrurile s-au schimbat oarecum după I love rock ‘n’ roll, piesă căreia i-au urmat alte câteva hituri de Top 40. Joan Jet & The blackhearts a fost prima trupă rock de limbă engleză invitată să cânte în Panama şi Republica Dominicană.
A apărut în filmul Light of day alături de Michael J. Fox, producând o performanţă apreciată de critici (deşi nu a semnat şi piesele pentru coloana sonoră). A avut atâtea colaborări încât deja în anii ’90 publicaţiile muzicale o numeau naşa genului rock: o reputaţie confirmată în deceniul următor, când aproape că nu se înmânau premii importante în domeniu fără prezenţa ei. În 2010 a apărut un film despre cariera timpurie a lui Joan Jett, cu rolul ei fiind interpretat de Cristen Stewart.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.