A început o nouă ediție a festivalului Maramureș Balloon Fiesta
După un an de pauză din cauza pandemiei, anul acesta se desfășoară ediția cu numărul șapte, dar cu câteva modificări în program din cauza restricțiilor în vigoare.
Articol editat de Andrei Cretoiu, 1 octombrie 2021, 12:09
Zborurile vor fi în Țara Lăpușului, însă locul exact al decolării va fi anunțat doar în ziua zborului, pentru a se evita adunările masive de persoane.
Piloții și membrii echipelor vor fi primiți cu drag în Maramureș, doar în cerc restrâns.
Persoanele care vin de la distanțe mari ca să zboare cu baloanele cu aer cald vor putea fi prezente, biletele rezervate fiind valabile.
”Restricțiile legale și grija noastră pentru sănătatea și siguranța tuturor ne îndeamnă la precauție și la protejarea grupurilor vulnerabile din comunitățile locale – copiii și oamenii vârstnici din sate care, în condiții de normalitate, sunt în prima linie a festivalului, întâmpinând cu bucurie oaspeții de peste tot, din țară și străinătate. Vom avea activități în comunitățile locale, întâlniri în grupuri restrânse, vom promova Maramureșul și oamenii frumoși din sate, evitând aglomerările și respectând toate regulile pentru protejarea sănătății tuturor celor implicați.” au anunțat organizatorii.
Cu toate acestea cei care doresc să fie la curent cu activitățile din cadrul festivalului o vor putea face prin intermediul rețelelor de socializare, pe pagina Maramureș Balloon Fiesta.
foto arhivă Maramureș Balloon Fiesta
Ioana Popovici