Ascultă Radio România Cluj Live

Bienala de Arhitectură Transilvania 2021 este gata de start!

Bienala de Arhitectură Transilvania 2021 debutează pe 15 octombrie 2021, simultan în Cluj-Napoca, Oradea, Satu-Mare, Baia Mare și Alba Iulia. Manifestările se vor încheia pe 30 octombrie, atunci când va avea loc decernarea premiilor BATRA.

Bienala de Arhitectură Transilvania 2021 este gata de start!

Articol editat de cristina.rusu, 13 octombrie 2021, 09:45

Tema ediției 2021 este ”(.com)unitate” și este inspirată de nevoia profesioniștilor de a se implica în comunitate, după această perioadă în care cu toții ne-am redescoperit și ne-am redefinit.

Am ajuns la a cincea ediție de BATRA și, ca la fiecare ediție de până acum, ne dorim să fie un eveniment cu valoare educativă prin care să prezentăm activitatea membrilor  filialelor Ordinului Arhitecților din România participante, dar și să monitorizăm și să definim viziunea și direcția arhitecturii recente. Fiecare ediție are un concept bine definit, structurat ca un program cultural și educativ, cu vernisaje, expoziții, conferințe, ateliere, prezentări interactive, mese rotunde, tururi ghidate și gale, spune Daniela Maier, președintele Ordinului Arhitecților din România – Filiala Transilvania.

Evenimentele programate în cadrul ediției din acest an sunt adaptate particularităților locale din cele cinci orașe participante, fiecare filială implicată având un program propriu. Printre acestea amintim prezentări de carte ale unor arhitecți și urbaniști de renume, cum ar fi Vasile Mitrea și Marian Lazăr în dialog cu Șerban Țigănaș, Alexandru Răuță sau Silviu Medeșan, workshopuri de vizualizare arhitecturală sau de tehnici de comunicare și oratorie pentru arhitecți, sesiuni de consultanță gratuită cu un arhitect pentru publicul larg, tururi ghidate sau conferințe și prezentări pe teme de interes, cum ar fi economia circulară.

Mai mult, pentru a conecta întreaga țară cu demersul arhitecților, BATRA va fi gazda unui eveniment unic în România, ajuns deja la cea de-a doua ediție: Gala Bienalelor și Anualelor de Arhitectură, în cadrul căreia sunt expuse lucrările celor mai mari anuale sau bienale de arhitectură organizate în România, în ultimii doi ani.

 

 

Despre juriu BATRA 2021

  • Perparim Rama este fondatorul 4M Group, un arhitect multipremiat și consultant al unora dintre cele mai importante evenimente globale (precum Jocurile Olimpice de la Londra).
  • Emil Ivănescu, doctor în arhitectură, este omul care a lansat primul parfum românesc conceput din materiale primare de construcție, pământ umed și iarbă.
  • Ștefan Bâlici este directorul general al Institutului Național al Patrimoniului și responsabilul de proiecte de conservare pentru mai multe monumente și situri istorice importante din România (precum Castelul Bran sau Sarmizegetusa Regia).
  • Tatiana Fabeck este o arhitectă luxemburgheză multipremiată internațional.
  • Sandu Hangan este un tânăr arhitect bistrițean care are în portofoliu restaurarea Palais du Rhin, din Strasbourg.

În cadrul BATRA 2021, juriul principal și juriile speciale vor acorda premii pentru cele mai bune proiecte înscrise în concurs la cele 17 secțiuni din acest an (dintre care șapte sunt secțiuni speciale).

De asemenea, doua concursuri de soluții au fost lansate în cadrul BATRA 2021: unul pentru un parc incluziv, care urmează să se construiască în Parcul Rozelor din Cluj-Napoca, la inițiativa Serviciului de Ajutor Maltez, și unul de design de obiect, care are rolul de a găsi cea mai bună soluție pentru un recipient de colectare a capacelor de plastic, desfășurat în parteneriat cu Capace cu suflet.

 Organizatorii evenimentului s-au adaptat condițiilor sanitare speciale, astfel încât o bună parte dintre manifestări vor fi transmise și online, pe pagina de Facebook a Bienalei de Arhitectura Transilvania. Acces fizic la evenimente vor avea doar persoanele care pot face dovada vaccinării cu schema completă sau a trecerii prin boala COVID în ultimele 180 de zile, în limita locurilor disponibile în spațiile închise.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

 

Tradiții în prima zi de Paşti în Transilvania
Cultural duminică, 20 aprilie 2025, 00:00

Tradiții în prima zi de Paşti în Transilvania

În ultima vreme din tradiţiile de sărbători păstrăm parcă un singur lucru: mâncarea. Este şi aceasta importantă, dar nu pentru cantitatea...

Tradiții în prima zi de Paşti în Transilvania
Teatru radiofonic la Radio Cluj – Hamlet
Cultural duminică, 20 aprilie 2025, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Hamlet

Duminică, 20 aprilie, de la ora 20.03, Radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic, prezintă piesa Hamlet de William Shakespeare.   Traducere...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Hamlet
Scrisoarea Pastorală de Paști a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei
Cultural sâmbătă, 19 aprilie 2025, 00:00

Scrisoarea Pastorală de Paști a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei

         †ANDREI Din harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi...

Scrisoarea Pastorală de Paști a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos
Cultural sâmbătă, 19 aprilie 2025, 00:00

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos   Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și...

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos
Cultural vineri, 18 aprilie 2025, 00:00

Tradiţii în Vinerea Mare în Transilvania

Tradiţia populară e plină de personaje care ne vizitează fie cu recompense, fie cu pedepse. Un astfel de personaj şi-a făcut rondul azi-noapte,...

Tradiţii în Vinerea Mare în Transilvania
Cultural vineri, 18 aprilie 2025, 00:00

Vinerea Mare – ziua în care ne amintim de moartea lui Iisus Hristos pe Cruce şi aşezarea Lui în mormânt

Astăzi este Vinerea Mare pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici, o zi care aminteşte de moartea lui Iisus Hristos pe Cruce şi de...

Vinerea Mare – ziua în care ne amintim de moartea lui Iisus Hristos pe Cruce şi aşezarea Lui în mormânt
Cultural joi, 17 aprilie 2025, 12:41

Episcopul Virgil Bercea a spălat picioarele a 12 tineri în Joia Mare

PSS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, a celebrat Vecernia împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. În timpul Liturghiei,...

Episcopul Virgil Bercea a spălat picioarele a 12 tineri în Joia Mare
Cultural joi, 17 aprilie 2025, 11:05

Premiile excelenței Radio România Cultural

Radio România Cultural a răsplătit miercuri seară, 16 aprilie, excelenţa în domeniu la Gala care a avut loc la Sala Radio din Capitală.  ...

Premiile excelenței Radio România Cultural