Ascultă Radio România Cluj Live

Prima comună din Bihor sprijinită pentru extinderea rețelei de gaze naturale

Consiliul Județean Bihor a aprobat astăzi, 26 octombrie 2021, în ședința ordinară, încheierea unui contract de asociere cu primăria Sânnicolau Român pentru aducerea rețelei de distribuție de gaze naturale pe teritoriul comunei.

Prima comună din Bihor sprijinită pentru extinderea rețelei de gaze naturale

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 26 octombrie 2021, 20:23

Consiliul Județean Bihor a aprobat astăzi, 26 octombrie 2021, în ședința ordinară, încheierea unui contract de asociere cu primăria Sânnicolau Român pentru aducerea rețelei de distribuție de gaze naturale pe teritoriul comunei.

Consiliul Județean Bihor va sprijini primăria cu 1 milion de lei și le va oferi de la consultanță, la implicare în procedurile de achiziție publică, inclusiv urmărirea lucrărilor pe parcursul acestora.

Se vor realiza în primă etapă 10 kilometri de conducte, care vor acoperi aproximativ 85% din populația acestei comune. În felul acesta, credem că vom contribui la dezvoltarea economică a acestei comune, pentru că acolo sunt deja investitori și alții care mai doresc să vină. Dacă va exista o rețea de distribuție a gazului, cu siguranță numărul locuitorilor nu va scădea, ci va crește. Vom continua aceste contracte de asociere cu toate UAT-urile care vor dori, în măsura posibilităților de co-finanțare pe care le are Consiliul Județean Bihor, a precizat Mircea Mălan, vicepreședinte al CJ Bihor.

Primăria comunei Sânnicolau Român va suporta diferența dintre suma de un milion de lei alocată de Consiliul Județean Bihor și până la valoarea investiției ce revine autorității locale, în urma rezultatului procedurii de concesiune.

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, anunța în luna august a acestui an acest proiect – de a aloca un million de euro în fiecare an pentru extinderea rețelei de gaze naturale, ceea ce ar permite susținerea a 5 sau 6 primării.

 

Crina Dobocan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Oradea, locul 5 în țară la investiții prin PNRR
Economic luni, 14 aprilie 2025, 12:33

Oradea, locul 5 în țară la investiții prin PNRR

Municipiul Oradea se află pe locul cinci în clasamentul național al municipiilor reședință de județ în ceea ce privește valoarea...

Oradea, locul 5 în țară la investiții prin PNRR
ANRE propune garanție de 30% pentru contractele de energie
Economic joi, 10 aprilie 2025, 16:55

ANRE propune garanție de 30% pentru contractele de energie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a publicat joi, 10 aprilie, în consultare publică un proiect de ordin privind...

ANRE propune garanție de 30% pentru contractele de energie
Ce anume sperie SUA și îl determină pe președintele Trump să ia măsurile economice din ultimele zile?
Economic joi, 10 aprilie 2025, 10:58

Ce anume sperie SUA și îl determină pe președintele Trump să ia măsurile economice din ultimele zile?

Decizia președintelui Trump de a impune taxe vamale mult mai mari decât până acum statelor cu care SUA face comerț i-a șocat pe mulți, deși...

Ce anume sperie SUA și îl determină pe președintele Trump să ia măsurile economice din ultimele zile?
Sute de mii de ouă și tone de carne, retrase de pe piață
Economic marți, 8 aprilie 2025, 14:12

Sute de mii de ouă și tone de carne, retrase de pe piață

Inspectorii sanitar-veterinari au aplicat amenzi de peste 4,4 milioane de lei, în urma controalelor făcute, la nivel naţional, cu ocazia...

Sute de mii de ouă și tone de carne, retrase de pe piață
Economic marți, 8 aprilie 2025, 11:26

Avem cei mai ieftini carburanți din Uniunea Europeană

Scăderea semnificativă a preţului la petrol, pe pieţele internaţionale, a determinat ieftinirea la pompă a benzinei şi motorinei.   În...

Avem cei mai ieftini carburanți din Uniunea Europeană
Economic marți, 8 aprilie 2025, 11:13

Guvernul vrea să protejeze industria auto de efectele taxelor impuse de SUA

Autorităţile pregătesc primele măsuri pentru protejarea industriei auto din România, în contextul taxelor vamale impuse de Statele Unite....

Guvernul vrea să protejeze industria auto de efectele taxelor impuse de SUA
Economic marți, 8 aprilie 2025, 11:03

Economia României se confruntă cu incertitudini mari şi riscuri crescute

Banca Naţională a decis să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an.   Instituţia atrage, însă, atenţia...

Economia României se confruntă cu incertitudini mari şi riscuri crescute
Economic luni, 7 aprilie 2025, 17:06

Marcel Boloş: Există riscul să pierdem fonduri din PNRR

Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat luni, 7 aprilie, la Satu Mare, că riscul de pierdere a fondurilor din...

Marcel Boloş: Există riscul să pierdem fonduri din PNRR