Radio Cluj…la modă: piese cheie din garderobă: jacheta neagră de piele
Așa cum stiliștii spun adesea – este un must-have al oricărei persoane căreia îi place să se îmbrace și prețuiește stilul.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 4 noiembrie 2021, 06:00 / actualizat: 4 noiembrie 2021, 7:08
Anul său de naștere este consemnat a fi 1928 – atunci când Irving Schott, co-fondatorul firmei Schott Bros Nyc (alături de fratele său) a creat pentru nu mai puțin celebrul brand Harley Davidson, această piesă, destinată inițial motocicliștilor.
Denumită Schott Perfecto, după țigara preferată a lui Irving și alăturată numele său, piesa și-a început existența de mare succes.
Deși ideea unei jachete de piele nu era nouă, piloții din primul război mondial purtând o variantă închisă cu nasturi, puțin mai lungă decît aceasta, noutatea a constat în sistemul de închidere prevăzut cu fermoar.
Buzunare laterale prevăzute și ele cu fermoare, capse metalice și o centură ce ajusta printr-o cataramă la nivelul taliei, lărgimea jachetei, pliurile de la spate ce ofereau lărgime la mișcare, ca și închiderea oblică a feței cu fermoarul sub care se ascundea o fentă generoasă, au reprezentat tot atâtea considerente practice pentru a deveni un articol de succes.
Folosirea pielii ca material de bază nu era întâmplătoare deoarece calitatea de protecție a purtătorului era mult mai ridicată decât în cazul unui material textil.
De la motocicliști la grupurile de tineri rebeli, chiar ai acelor vremuri de după al doilea război mondial, pasul a fost făcut cu mare ușurință.
Intrarea în ochiul public s-a datorat, cum altfel – unui film ce-l avea în rol principal pe Marlon Brandon- The Wild One din 1953.
Aspectul său de dur înveșmântat cu jacheta Perfecto, cu bocanci, blue jeans și un tricou alb simplu a consacrat mai mult decât un simplu articol de îmbrăcăminte, ci ideea de masculinitate, duritate, forță și testosteron.
James Dean în alt film celebru – Rebel without a Cause din 1955 a ajutat la promovarea aspectului de nonconformism și rebeliune cu care a fost de-atunci percepută jacheta.
Anii ‘70 aveau să-i confere o faimă nouă prin adoptarea sa în rândul formațiilor muzicale ca Ramones, considerați a fi prima formație muzicală punk.
Aspectul membrilor formației surprinși în fotografiile perioadei, îmbrăcați cu jeanși sfâșiați și jachete de piele neagră semnifica debutul nu doar al unui nou gust vestimentar ci și a unei întregi atitudini specifice tineretului ce nu-și mai găsea locul în acea epocă, dar complet diferită de curentul hippie.
Apogeul erei punk, așa cum este cunoscută subcultura londoneză actualmente avea să fie atins odată cu formația Sex Pistols și membrii săi, dintre care controversatul Sid Vicious ce a fost imortalizat cu perfecto-ul său în niște poze făcute la poliție.
Odată mai mult, jacheta neagră de piele accentua ideea de rebeliune, de depășire a normelor impuse de societate, la care se adăuga caracterul fetișizant cu evidente atribute erotice.
Nici femeile nu s-au lăsat mai prejos. Nu puține sunt imaginile cu femei îmbrăcate cu perfecto-ul, dacă este să o pomenim întâi de toate pe Marlene Dietrich în filmul Dishonored din 1933- unde juca rolul unei prostituate transformată în spion.
Mai apoi Debbie Harris alias Blondie, celebra blondă cântăreață rock , a fost una dintre adeptele acestui stil vestimentar.
Olivia Newton-John își schimbă stilul în filmul Grease din 1978, devenind din dulce și feminină, feroce și voluptoasă pentru a-l cuceri pe Travolta, înveșmântată tot cu perfecto și pantaloni strîmți negri.
În zilele noastre, tot ce altă dată putea părea periculos sau rebel și-a pierdut sensul inițial, iar vinovata Perfecto Jacket a devenit un articol aproape inocent, nelipsit din garderoba tuturor, fie ele femei sau bărbați.
Călina Langa, fashion designer
Imaginile sunt fotocopii din:
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.