Spectrul creșterii nivelului oceanelor, al valurilor de căldură mai frecvente sau chiar al inundațiilor catastrofale este adesea prezentat de oamenii de știință ca avertisment privind consecințele devastatoare ale schimbărilor climatice. În spatele acestor efecte de acum bine cunoscute se ascund fenomene mai puțin evidente, dar legate de creșterea gazelor cu efect de seră.
Foto: Foto: geralt /Pixabay
Articol editat de cristina.rusu,
12 noiembrie 2021, 11:37
Spectrul creșterii nivelului oceanelor, al valurilor de căldură mai frecvente sau chiar al inundațiilor catastrofale este adesea prezentat de oamenii de știință ca avertisment privind consecințele devastatoare ale schimbărilor climatice. În spatele acestor efecte de acum bine cunoscute se ascund fenomene mai puțin evidente, dar legate de creșterea gazelor cu efect de seră.
În timp ce pentru ONU planeta se transformă în fața ochilor noștri, schimbările mai puțin vizibile nu sunt nici ele de neglijat. De la gustul vinului până la înmulțirea agenților patogeni, iată o privire de ansamblu asupra consecințelor nedorite ale schimbărilor climatice.
Permafrostul este adesea denumit „bomba climatică cu ceas”, deoarece este un adevărat rezervor de gaze cu efect de seră. Acest sol, a cărui temperatură rămâne în jur de sau sub 0° C timp de cel puțin doi ani la rând, se găsește în principal în Rusia, Groenlanda, Alaska sau Canada de Nord. Pe aceste terenuri înghețate trăiesc între 3 și 4 milioane de oameni.
Locuitorii Siberiei, de exemplu, observă cum casele lor se fisurează, iar pământul crăpă. Nu din cauza unui cutremur, ci pentru că permafrostul se topește și mișcă solul.
Aceste terenuri, uneori înghețate de câteva sute de mii de ani, conțin materie organică „prinsă” în îngheț. Când permafrostul se topește, aceste resturi vegetale se descompun și au ca rezultat eliberarea de dioxid de carbon și metan, două gaze cu efect de seră. Potrivit CNRS, dezghețarea permafrostului ar putea provoca o încălzire semnificativă a atmosferei, dar nu suficientă pentru a accelera încălzirea climatică. Dar mecanismele dezghețului permafrostului sunt încă prea puțin cunoscute.
Aedes albopictus („țânțar-tigru” pentru prietenii apropiați) dădea bătăi de cap până de curând doar țărilor calde. Dar clima devine din ce în ce mai blândă, astfel că această insectă cu picioare dungate se extinde spre nord și mai ales în Franța. Acest vector al bolilor tropicale – malarie, chikungunya, febra dengue – se dezvoltă acum în 58 din cele 96 de departamente ale Franței. Până în 2004, absolut niciunul nu fusese înregistrat în Franța.
Nu este singura insectă care se dezvoltă sau își schimbă aria de răspândire din cauza încălzirii. În 2016, o invazie de Spodoptera frugiperda, care devorează în special culturile de porumb, a distrus recoltele din sudul Africii. În 2019, o invazie majoră de lăcuste de deșert s-a răspândit în mod similar în Africa de Est. Motivul: ploi neobișnuit de abundente și temperaturi ridicate, condiții ideale pentru reproducerea lor.
După cum aprecia entomologul Esther Ndumi Ngumbi într-un articol prezentat la Forumul Economic Mondial, cercetările anterioare au arătat că, la fiecare grad în plus de temperatură globală, pierderile de recolte cauzate de insecte vor crește de la 10 la 25 %.
Biodiversitatea plătește deja prețul schimbărilor climatice. Incapabile să se adapteze sau să migreze în regiuni mai reci, unele specii sunt în declin sau au dispărut deja. Altele adoptă o strategie originală: reducerea dimensiunilor.
Mai multe studii, realizate pe păsări sau pești, au observat acest fenomen. Unul dintre acestea, publicat în 2019 în revista „Ecology Letters” și care acoperă 70.000 de păsări din 52 de specii diferite, a arătat că dimensiunea acestora a scăzut constant cu câțiva milimetri începând din 1979. Acest fenomen se explică prin așa-numita regulă a lui Bergmann, conform căreia speciile care trăiesc într-o climă rece tind să aibă o masă corporală mai mare, deoarece grăsimea păstrează mai bine căldura corpului. În aceste decenii de încălzire a atmosferei, speciile și-au redus masa corporală, căci este mai bine să fii mic pentru a reduce riscul de deces prin insolație.
Cine spune iarnă mai blândă, logic spune mai puțină zăpadă. Un studiu realizat în Franța estima deja că durata stratului de zăpadă sezonier s-a scurtat cu 9 zile pe deceniu între 1970 și 2015. S-a scurtat de asemenea și sezonul de zăpadă, care începe cu 12 zile mai târziu și se termină cu 26 de zile mai devreme.
Stațiunile montane situate la altitudini joase sau medii – sub 1.700 de metri – sunt deosebit de amenințate. În Franța, unde sporturile de iarnă reprezintă aproximativ 120.000 de locuri de muncă, 168 de stațiuni (din cele 584 construite în Franța începând cu anii 1930) au încetat deja să funcționeze în ultimele decenii, din cauza lipsei unui strat suficient de zăpadă.
Tot în Franța, între 100 și 120 de stațiuni sunt dotate cu mijloace de producere a zăpezii artificiale. Dar asta nu va fi suficient pentru a le salva, deoarece tunurile de zăpadă funcționează doar dacă temperaturile sunt mai mici de 5° C. Până în 2050, aproape jumătate din stațiunile dedicate schiului ar urma să dispară, potrivit cercetătorilor de la INRAE din Grenoble.
Vița de vie este una dintre cele mai sensibile culturi la variațiile climatice. Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la INRAE, jumătate din regiunile viticole ale lumii ar putea dispărea la o încălzire a climei cu 2°C. Aceasta reprezintă o provocare majoră pentru Franța, al doilea mare producător de vin din lume și cel mai mare exportator din punct de vedere al valorii.
Deja, sub efectul căldurii, data culesului viei s-a mutat tot mai devreme în Franța: „o lună în cincizeci de ani”, potrivit Institutului Francez al Viei și Vinului (IFV). Pe lângă episoadele de secetă, vița de vie este vulnerabilă la episoadele de îngheț târziu, așa cum s-a întâmplat primăvara trecută.
Aceste schimbări de temperatură riscă, de asemenea, să crească nivelul zahărului și al alcoolului, afectând în același timp aciditatea vinurilor. Greu de păstrat aromele florale când este foarte cald… Pentru a se adapta, sectorul intenționează, așadar, să mute vița de vie în locuri mai răcoroase sau să înlocuiască soiurile de struguri cu soiuri târzii mai potrivite, cum ar fi Syrah, Grenache și Mourvèdre.
Aviația, unul dintre sectoarele cele mai criticate pentru impactul său asupra mediului, ar putea suporta și ea consecințele creșterii temperaturilor. După cum arată un studiu publicat de revista „Climatic Change”, creșterea temperaturilor medii și frecvența valurilor extreme de căldură scad densitatea aerului. Acest fenomen ar putea afecta portanța, adică forța suferită de aeronavă și, prin urmare, capacitatea acesteia de a decola. Prin urmare, poate fi necesară reducerea tonajului pentru a putea decola, chiar dacă efectele încălzirii nu vor fi aceleași – în funcție de zonele geografice, de designul pistelor sau chiar de modelele de aeronave.
Iar dacă avionul reușește totuși să decoleze, ar putea întâmpina probleme în zbor: turbulențele ar putea apărea la altitudine mai mare, unde avioanele sunt la viteză de croazieră. Ele s-ar putea intensifica și ca urmare a schimbărilor din atmosfera Pământului.
Mai multe studii publicate anul acesta în reviste științifice avertizează în legătură cu semnele de reducere a curenților marini atlantici. Acești curenți, numiți „circulația meridiană de inversare atlantică” (Amoc) în jargon științific și „Gulfstream” de către publicul larg (deși acesta reprezintă doar o parte din această circulație meridiană), ar putea fi perturbați de schimbările climatice.
Pentru a înțelege rolul încălzirii în perturbarea circulației meridiane, trebuie mai întâi să înțelegem cum funcționează acest mecanism bine uns: curentul își ia sursa în Golful Mexic, unde apa fierbinte și sărată rămâne la suprafață pentru că este mai ușoară, după care ajunge în Groenlanda și se răcește. Apa, mai densă, se lasă în adâncuri, ajunge în sud și o ia de la capăt, în buclă.
În momentul în care calota glaciară se topește sub efectul creșterii temperaturilor, apa dulce din ghețari pătrunde în acești curenți și le reduce conținutul de sare, destabilizându-i. Diminuarea circulației meridiane îi îngrijorează pe oameni de știință. Și pe bună dreptate: ea permite transportul căldurii de la ecuator la poli și deci „distribuie mai bine căldura pe suprafața globului”, potrivit lui Julie Deshayes, oceanolog la CNRS. În opinia sa, deși este probabilă o încetinire a Amoc, cercetătorii încă nu au suficiente date pentru a identifica o tendință pe termen lung.
Și chiar dacă curenții atlantici ar încetini, acest lucru nu ar face ca Europa să se răcească, deoarece încălzirea globală a atmosferei va prelua surplusul. Pe de altă parte, iernile ar putea deveni mai aspre, iar verile mai uscate, marcate de valuri de căldură.
