Situația covid-19 în 21 noiembrie 2021
Articol editat de Andrei Cretoiu, 21 noiembrie 2021, 13:32
Un număr de 1.936 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 22.800 de teste, a informat, duminică, 21 noiembrie Grupul de Comunicare Strategică.
Un număr de 11.119 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare, dintre care 156 sunt copii, a anunţat, Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit sursei citate, la terapie intensivă sunt internaţi 1.573 pacienţi, în scădere uşoară faţă de ziua precedentă, dintre care 15 sunt copii.
Pe teritoriul României, 58.722 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu şi 10.905 persoane se află în izolare instituţionalizată.