Cozi la punctele de trecere a frontierei cu Ungaria
La Nădlac II se aşteaptă șase ore pentru ieşirea din ţară.
Articol editat de Andrei Cretoiu, 23 noiembrie 2021, 16:54
Situaţia este provocată de implementarea unei noi aplicaţii la controlul de frontieră de către partea ungară.
În judeţul Bihor, timpii de aşteptare pentru camioane sunt de 70 de minute la Borş I, de 100 de minute la Borş II, în timp ce la PTF Petea, în Satu Mare, se aşteaptă 150 de minute pentru formalităţile de ieşire din ţară pentru camioane.
Autorităţile de frontieră din Ungaria au mai informat că la noapte, între orele 01,00 şi 06,00 (orele României), traficul transfrontalier prin Petea şi Urziceni va fi sistat temporar pentru toate tipurile de mijloace transport, pentru lucrări de mentenanţă efectuate la sistemul informatic maghiar.
Foto: arhivă Radio Cluj
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.