Deși sunt cu noi tot timpul anului, parcă iarna îi vedem mai bine și mai de aproape. Mici, agitați și unii chiar colorați, organizați în cete mixte gălăgioase, apar prin grădini și pe la hrănitori. Ne obligă să diversificăm dieta de iarnă a păsărilor sălbatice și să stăm la pândă cu degetul pe declanșator, poate ne iese fotografia aceea spectaculos de drăgălașă cu pițigoi!
Familia/Genul
Foto: Foto: NickyPe/Pixabay
Articol editat de cristina.rusu,
5 decembrie 2021, 06:00 / actualizat: 5 decembrie 2021, 8:13
Deși sunt cu noi tot timpul anului, parcă iarna îi vedem mai bine și mai de aproape. Mici, agitați și unii chiar colorați, organizați în cete mixte gălăgioase, apar prin grădini și pe la hrănitori. Ne obligă să diversificăm dieta de iarnă a păsărilor sălbatice și să stăm la pândă cu degetul pe declanșator, poate ne iese fotografia aceea spectaculos de drăgălașă cu pițigoi!
Familia/Genul
Pițigoii fac parte din familia Paridae. Inițial, grupul generic al pițigoilor includea și alte specii, însă cercetările genetice recente au arătat că sunt un grup polifiletic (specii mai îndepărtate din punct de vedere genetic, grupate împreună pe baza asemănării), astfel că unele specii de pițigoi nu mai fac acum parte din familia Paridae. Este cazul pițigoiului codat – acum familia Aegithalidae, boicușului – acum familia Remizidae și cel al pițigoiului de stuf – acum familia Panuridae.
Pițigoii sunt păsări de mici dimensiuni, cele de la noi atingând maxim 15 cm, îndesate, cu cioc scurt și triunghiular. Păsări cântătoare, pițigoii sunt printre cele mai vocale păsări, ciripitul lor fiind auzit aproape tot timpul. Pițigoiul mare, spre exemplu, are un repertoriu complex, cu peste 40 de note distincte. Emit sunete de contact, în perioada rece fiind păsări sociale, precum și diferite sunete de alarmă, pentru a semnala prezența unui prădător sau pentru a aduna ceata care va alunga intrusul. Nu lipsesc nici cântecele de curtare sau cele de apărare a teritoriului.
Din familia Paridae, în Europa sunt prezente 9 specii, dintre care 7 specii cuibăresc și în România, toate fiind sedentare: pitigoiul mare, pițigoiul de brădet, pițigoiul albastru, pițigoiul moțat, pițigoiul sur, pițigoiul de munte și cel de livadă.
Unde le vezi
Păsări caracteristice emisferei nordice, pițigoii sunt larg răspândiți în Europa, Asia, Africa și America de Nord.
Ca grup, pițigoii se întâlnesc pe întreg teritoriul țării, dar nu vom vedea peste tot aceleași specii. Cea mai largă răspândire o are pițigoiul albastru, prezent din Deltă până în zona montană, urmat de pițigoiul mare, care e probabil cel mai numeros, dar lipsește din zonele montane mai înalte. Pițigoiul sur și cel de munte se completează reciproc, cel sur fiind prezent în zonele de deal, înlocuit fiind la altitudini mari de pițigoiul de munte. Pițigoiul moțat și cel de brădet sunt specii preponderent montane. Prin contrast, pițigoiul de livadă este o specie mai termofilă, prezent mai ales în partea sudică a țării. În Transilvania este prezent în zona de foehn din estul Munților Trascău.
Hrana
Pițigoii sunt păsări predominant insectivore, în special în sezonul de cuibărire, când consumă cantități impresionante de insecte și alte nevertebrate. Caută hrana atât la nivelul solului, cât și în diferitele straturi arboricole, fiind capabili de manevre acrobatice pentru a o prinde. Din toamnă, meniul va conține mai mult fructe și semințe. Pot deschide chiar și alune, lovindu-le cu ciocul minute în șir. Unii pițigoi dau dovadă de mare inventivitate, pițigoiul mare folosește ace de conifere pentru a ajunge la hrană, iar cel albastru perfora mai demult capacele de la sticlele produselor lactate care erau livrate la ușa cumpărătorului, pentru a ajunge la stratul de smântână adunat la suprafață.
Toamna și iarna caută hrana, deplasându-se în grupuri adesea mixte. Unele specii – pițigoiul mare, albastru sau sur – sunt printre cei mai constanți vizitatori ai hrănitorilor noastre iarna, unde consumă semințe de floarea soarelui, grăsime animală și fructe.
Cuibărit
Pițigoii cuibăresc în general în scorburile arborilor, cuibul fiind construit din material vegetal, pene și păr. Folosesc cu succes și scorburile artificiale, dar și alte „dependințe” umane, construite nu pentru acest scop: cutii poștale, contoare electrice și de gaz sau ghivece de flori. Fiind specii teritoriale, cuibăresc predominant individual.
Depun mai multe ponte pe an, a câte 5-10 ouă fiecare, campion fiind pițigoiul albastru cu 2 ponte, cu maximum 14 ouă per tură. Dar și mortalitatea e mare în rândul acestor mici paseriforme, iarna fiind un factor selectiv extrem de crunt: aproximativ 60% dintre juvenili și 50% dintre adulți îi cad victime.
Migrație
Pițigoii de la noi sunt specii sedentare. Spre toamnă și iarnă ponderea hranei se schimbă în favoarea fructelor și a semințelor și astfel, pot petrece aici sezonul rece. Vor forma grupuri mixte, atât cu alți pițigoi, cât și cu alte speci, deplasându-se gălăgios în căutarea hranei, pe distanțe relativ scurte.
Societatea Ornitologică Română
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
