Trei sătmăreni remarcabili în lume, primesc titlul de cetățean de onoare
Simona Miculescu – ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO, prof. univ.dr. Daniel David – rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca și Osváth Richárd – scrimer paralimpic, multiplu campion național și internațional, primesc miercuri, 8 decembrie 2021, diplomele de cetățean de onoare al municipiului Satu Mare. Cele trei personalități sunt născute în Satu Mare, iar acordarea celei mai înalte distincții civice, reprezintă recunoașterea meritelor și realizărilor profesionale care au avut un impact deosebit privind dezvoltarea comunității și promovarea municipiului Satu Mare, în țară și peste granițe, precizează primarul Kereskenyi Gabor.
Articol editat de , 7 decembrie 2021, 16:15
Festivitatea de acordare a diplomelor de cetățean de onoare va avea loc la ora 12:00, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Meșteșugarilor.
Stela Tudor
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.