A făcut parte din grupul de artişti şi scriitori cunoscuţi ca „generaţia 27”; în curând însă a luat o direcţie atât de diferită din punct de vedere ideologic, încât a reuşit să-şi îndepărteze colegii prin eforturile sale de a-i converti. În 16 decembrie 1902 s-a născut poetul spaniol Rafael Alberti:
Articol editat de cristina.rusu,
16 decembrie 2021, 06:00 / actualizat: 16 decembrie 2021, 8:08
A făcut parte din grupul de artişti şi scriitori cunoscuţi ca „generaţia 27”; în curând însă a luat o direcţie atât de diferită din punct de vedere ideologic, încât a reuşit să-şi îndepărteze colegii prin eforturile sale de a-i converti. În 16 decembrie 1902 s-a născut poetul spaniol Rafael Alberti:
În golful Cádiz, la gura râului Guadalete, se află oraşul Puerto de Santa Maria, un centru urban cunoscut pentru comerţul cu sherry. Alberti s-a născut aici, într-o familie care fusese cândva influentă în comerţul reprezentativ al oraşului, furnizând sherry pentru capetele încoronate ale Europei. Compania familiei a degenerat însă de-a lungul timpului, iar tatăl lui Alberti nu mai era altceva decât un comisionar, mereu pe drum din cauza afacerilor. Ideea de a fi făcut parte dintr-o familie burgheză în declin este cea care s-a infuzat în întreaga sa poezie de maturitate. A fost elev la un colegiu iezuit, fiind iniţial un model de bună purtare. Totuşi, văzând cât de diferit erau trataţi elevii cu burse de caritate faţă de internii mai avuţi, precum şi alte nedreptăţi l-au împins în ceea ce a numit mai târziu primul său conflict de clasă. A fost în final exmatriculat în 1917; totuşi familia tocmai era pe cale să se mute la Madrid, ceea ce a făcut ca oprobriul social să fie mai puţin usturător decât dacă ar fi rămas în oraş.
La Madrid şi-a neglijat studiile în favoarea picturii, petrecând multe ore la galeriile de artă pentru a copia lucrări cunoscute. De fapt, intrarea lui în lumea artistică a fost prin pictură, în 1920 fiind invitat să expună la salonul de toamnă din Madrid. În 1921 a fost diagnosticat cu tuberculoză şi a petrecut câteva luni de recuperare într-un sanatoriu. Melancolia convalescentului, plus golul lăsat în urmă de moartea tatălui său, l-au inspirat să scrie pentru prima oară poezie. A publicat în reviste de avangardă şi a pus laolaltă pe ultima sută de metri un volum, Marinar pe uscat, care a câştigat Premiul naţional pentru literatură în 1924. Încă depindea de suportul financiar al familiei sale, deşi se bucura de un prestigiu imens ca poet, fiind văzut tot mai des în compania celor care au ajuns cunoscuţi ca Generaţia 27. Încet-încet însă scriitura lui a luat-o într-o altă direcţie, mai formală şi dramatică, iar poetul boem al anilor ’20 s-a transformat la rândul său în marxist convins.
La începutul războiului civil spaniol a fost închis pentru scurt timp în Ibiza, dar a fost eliberat când insula a revenit la o guvernare republicană. A devenit practic vocea reprezentativă a intelectualilor de stânga în această perioadă şi a avut multe transmisii radio în timpul asediului Madridului, lăudându-i în versurile sale pe apărătorii oraşului împotriva franchiştilor. După ce forţele republicane au fost înfrânte, Alberti şi soţia lui s-au refugiat la Paris, unde împărţeau un apartament cu Pablo Neruda. De aici au plecat în 1940 în Argentina, unde au rămas timp de 23 de ani, lucrând inclusiv la adaptarea unor piese de teatru pentru industria filmului. Rafael Alberti a murit la 96 de ani, cenuşa lui fiind împrăştiată deasupra golfului Cádiz, unde şi-a dorit mereu să se întoarcă.
Andrea Nagy
Foto: wikipedia
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.