Ascultă Radio România Cluj Live

Protest al elevilor

Protestul elevilor este anunţat joi, 6 ianuarie 2022, în faţa ministerului de resort. Ministrul Sorin Cîmpeanu spune însă că bugetul alocat burselor anul acesta este de aproape patru ori mai mare decât cel de anul trecut.

Protest al elevilor

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 6 ianuarie 2022, 09:58

Un masacru al burselor şcolare, aşa numesc elevii noul ordin al ministerului, potrivit căruia burse de merit vor primi doar elevii cu medii peste 9,50, faţă de 8,50, cât era pragul până acum.

Creşte media şi în cazul burselor de studiu, care vor fi acordate începând cu 7,50, faţă de 7,00. Prin modificarea acestor criterii vor pierde bursele 730.000 de tineri.

Reprezentanţii elevilor acuză din nou lipsa de dialog a oficialităţilor, faptul că se iau decizii peste noapte, fără a exista o dezbatere publică şi solicită schimbarea criteriilor generale de acordare a burselor, eventual de anul viitor.

În replică, ministrul Educaţiei spune că bursele de merit şi de performanţă sunt pentru cei mai buni. El declara recent că în perioada şcolii online notele au fost foarte mult distorsionate, astfel că jumătate dintre elevi s-ar fi încadrat la burse de merit.

Totodată, Ministerul Educaţiei anunţă într-un comunicat că în acest an 538.000 de copii vor beneficia de burse. În bugetul ministerului de anul acesta sunt cuprinse şi sumele necesare pentru programul Bani de liceu, în care sunt înscrişi peste 22.000 de elevi şi bursa profesională, cu aproape 100.000 de beneficiari.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Elevii se pregătesc de vacanța de Paște
Educaţie duminică, 13 aprilie 2025, 10:24

Elevii se pregătesc de vacanța de Paște

Săptămâna viitoare, ei vor merge la ore doar până joi, 17 aprilie.    De vineri, 18 aprilie, până duminică, 27 aprilie, ei vor fi...

Elevii se pregătesc de vacanța de Paște
Elev din Oradea premiat de Banca Națională a României și felicitat de guvernatorul Mugur Isărescu
Educaţie sâmbătă, 12 aprilie 2025, 10:43

Elev din Oradea premiat de Banca Națională a României și felicitat de guvernatorul Mugur Isărescu

Un elev din Oradea, premiat de Banca Națională a României. A fost felicitat de guvernatorul Mugur Isărescu! Damian Drugaș, elev la Colegiul...

Elev din Oradea premiat de Banca Națională a României și felicitat de guvernatorul Mugur Isărescu
Sprijin financiar pentru elevii din familii cu venituri reduse
Educaţie vineri, 11 aprilie 2025, 14:29

Sprijin financiar pentru elevii din familii cu venituri reduse

Elevii şi studenţii din familii cu venituri reduse pot primi sprijin financiar pentru achiziţionarea unui calculator nou.   Voucherul, în...

Sprijin financiar pentru elevii din familii cu venituri reduse
Rezultate excepționale pentru elevii bihoreni la Olimpiada Națională de Matematică
Educaţie vineri, 11 aprilie 2025, 12:11

Rezultate excepționale pentru elevii bihoreni la Olimpiada Națională de Matematică

Învățământul preuniversitar bihorean continuă să demonstreze excelență, după ce elevii județului au obținut rezultate deosebite la etapa...

Rezultate excepționale pentru elevii bihoreni la Olimpiada Națională de Matematică
Educaţie miercuri, 9 aprilie 2025, 13:49

Clujul s-a descurcat bine la simularea examenului de Bacalaureat, spune șefa IȘG Cluj

Clujul s-a descurcat bine la simularea examenului de Bacalaureat, spune șefa IȘG Cluj, Marinela Marc. În județul Cluj, procentul celor care au...

Clujul s-a descurcat bine la simularea examenului de Bacalaureat, spune șefa IȘG Cluj
Educaţie marți, 8 aprilie 2025, 14:48

Elevii au primit rezultatele simulării examenului de bacalaureat

Elevii care au susținut probele scrise în cadrul simulării examenului de bacalaureat au aflat marți. 8 aprilie, rezultatele obținute.   La...

Elevii au primit rezultatele simulării examenului de bacalaureat
Educaţie marți, 8 aprilie 2025, 13:38

50 de microbuze şcolare electrice au ajuns la destinatari

Peste 50 de microbuze şcolare electrice au ajuns, marți, 8 aprilie, în mai multe localități din județul Sălaj.   Este vorba despre școli...

50 de microbuze şcolare electrice au ajuns la destinatari
Educaţie vineri, 4 aprilie 2025, 13:00

România cucerește scena mondială a roboticii

România scrie o nouă pagină de excelență în domeniul roboticii prin echipa națională AutoVortex, care va reprezenta țara la cel mai mare...

România cucerește scena mondială a roboticii