Incluziv: Ghid de conversaţie: ce să nu-i spunem unei persoane cu dizabilităţi
-
Dar arăţi aşa de bine!
Articol editat de cristina.rusu, 18 ianuarie 2022, 09:45
-
Dar arăţi aşa de bine!
Un compliment sincer, complet ruinat de acel „dar” de la începutul exclamaţiei. Ceea ce transmite că dacă omul are o dizabilitate, regula e să arate neglijent şi neatrăgător.
-
Am întâlnit pe tren o femeie în scaun rulant din Cluj; o cunoşti?
Nu există un club secret, nu există întâlnirea anuală a celor cu dizabilităţi. E la fel cum am întreba orice american întâlnit la întâmplare dacă-l cunoaşte pe Donald Trump.
-
Ştiu un medic/vindecător spiritual care te-ar putea ajuta.
Încă o intenţie bună, care se transformă în ceva greşit. Pentru mulţi, a avea o dizabilitate e parte din identitatea lor, nu e ceva la care se gândesc ca la un şurub care trebuie să fie strâns până nu se prăbuşeşte dulapul. În plus, este foarte probabil ca o persoană cu dizabilităţi să aibă deja contacte printre profesionişti care l-ar putea ajuta.
-
Lasă, că fac eu.
Indiferent dacă avem sau nu o dizabilitate, cu toţii avem nevoie de ajutor din când în când. În cazul celor care trăiesc cu o deficienţă oferirea de ajutor e un pic problematică, pentru că pot simţi că le e afectată independenţa. Aici chestiunea e de nuanţe: să oferim ajutor, dar să nu ne simţim ofensaţi şi să nu insistăm dacă oferta e refuzată.
-
Ce fetiţă drăguţă!
Niciodată să nu presupunem că o persoană cu dizabilităţi e mai puţin matură sau mai puţin inteligentă decât noi. Excesul de termeni copilăroşi, eventual ciufulitul părului vor părea gesturi condescendente.
-
Ignoratul complet
Cui îi place să fie ignorat într-o conversaţie, când se află de faţă? Vorbitul despre persoanele cu dizabilităţi la persoana a III-a nu are nicio scuză, e pur şi simplu un gest nepoliticos.
-
Eşti o persoană atât de inspiratoare!
Sigur, dacă a dus la bun sfârşit un proiect ambiţios, putem vorbi de cineva ca fiind o persoană inspiratoare. Dar dacă îşi trăieşte viaţa obişnuită (mers la serviciu, gătit pentru familie, uitat la seriale în fiecare seară), complimentul e un pic nepotrivit. Nimeni nu e o persoană inspiratoare doar pentru că are o dizabilitate.
-
Dacă gândeşti pozitiv, se rezolvă.
Mintea noastră e capabilă de lucruri extraordinare, dar nimeni nu poate crede că gânditul pozitiv poate să schimbe deficienţa de vedere congenitală.
-
Există alţii care sunt într-o stare şi mai gravă.
La fel, există alţii care sunt mai fericiţi decât noi; asta nu înseamnă că nu mai putem fi fericiţi.
-
Ai abilităţi speciale?
E o stereotipie cu care se întâlnesc des cei cu tulburare în spectru autist, originară din tot felul de filme şi seriale. Nu orice persoană cu TSA e un geniu în matematică sau în muzică; nu putem construi o imagine despre oameni reali pe câteva personaje ficţionale.
-
Dacă eram în locul tău, nu aş fi ieşit din casă.
Viaţa fiecăruia e plină de provocări, indiferent dacă e cu o dizabilitate sau nu. Tot odată, viaţa fiecăruia are ceva pentru care să merite să fie trăită, în casă şi în afara ei.
-
E bine că lucrezi, măcar îţi ţii mintea ocupată.
O persoană cu dizabilităţi va lucra exact pentru aceleaşi motive precum semenii săi, nu pentru a-şi distrage atenţia de la cât de nefericită este.
-
Îmi pare rău pentru dizabilitatea ta.
E foarte greu de găsit un răspuns la asta, în afară de uşor arogantul „mie, nu”. Cei cu dizabilităţi de regulă vor discuta în mod deschis despre condiţia lor şi vor răspunde la întrebări; ceea ce înseamnă că sunt în faza de acceptare, în care părerile de rău nu sunt necesare.
În conversaţia cu o persoană cu dizabilităţi, să nu fim surprinşi dacă nu se încadrează într-o imagine stereotipă, aşadar într-o anumită cutie mentală. Cutiile mentale trebuie să fie mereu cele care să se adapteze, nu persoanele în jurul cărora le construim.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
