Consiliul Academic Regal al Thailandei a anunțat schimbarea numelui oficial al capitalei țării din Bangkok în Krung Thep Maha Nakhon, se afirmă într-un comunicat remis de instituţie.
Articol editat de cristina.rusu,
18 februarie 2022, 06:00 / actualizat: 18 februarie 2022, 8:23
Consiliul Academic Regal al Thailandei a anunțat schimbarea numelui oficial al capitalei țării din Bangkok în Krung Thep Maha Nakhon, se afirmă într-un comunicat remis de instituţie.
În document se subliniază, însă, că vor putea fi folosite ambele denumiri, Bangkok și Krung Thep Maha Nakhon.
Cu o zi înainte, Consiliul de Miniștri a aprobat proiectul de actualizare a denumirilor țărilor, teritoriilor, zonelor administrative și capitalelor. Acesta a actualizat ortografia țărilor, teritoriilor, zonelor administrative și capitalelor în Dicționarul Denumirilor Geografice Internaționale „pentru a reflecta situația actuală”.
Dacă Krung Thep Maha Nakhon devine numele oficial al capitalei, atunci Bangkok va fi trecut între paranteze.
Denumirea capitalei Thailandei folosită în limba thailandeză a fost întotdeauna Krung Thep Maha Nakhon, în timp ce Bangkok era numele istoric englezesc. Consiliul a anunțat utilizarea Bangkok ca nume oficial în luna noiembrie 2001.