Ascultă Radio România Cluj Live

Sesam deschide cartea: Fetița căreia nu-i plăcea numele său de Elif Shafak [AUDIO]

Cartea aduce în prim-plan imaginea unei fetițe obișnuite, căreia îi place „să citească, să asculte muzică, să se uite la filme, să deseneze, să se joace cu mingea (deși i se spune că fotbalul nu e pentru fete), să sară coarda și să facă biscuiți de ciocolată.” Mai mult, fetița iubește animalele, chiar dacă nu are decât două broscuțe țestoase, Ziua și Noaptea, adoră budinca de orez și limonada, dar sub nicio formă nu îi place numele său, pentru că, vedeți voi, părinții săi s-au gândit să o boteze Sakiz Sardunya, adică Mușcată Curgătoare. Și, la drept vorbind, cui i-ar plăcea un asemenea nume? Poată că nici vouă nu vă place numele vostru, dar oricât de rău vi s-ar părea că sună Hortensia, Anemona, Panseluța sau Romanița, cu siguranță nu poate fi mai rău decât Mușcata Curgătoare, care, după cum vă închipuiți, a devenit bătaia de joc a copiilor din clasă.

Sesam deschide cartea: Fetița căreia nu-i plăcea numele său de Elif Shafak [AUDIO]

Articol editat de cristina.rusu, 18 februarie 2022, 06:00 / actualizat: 18 februarie 2022, 8:23

Confruntată cu atitudinea batjocoritoare a colegilor, fetița își găsește refugiul în lumea plină de posibilități a lecturii și, cum petrece mult timp în bibliotecă, descoperă printre cărți un glob strălucitor din care se aude o muzică îndepărtată.

Însă, Sakiz Sardunya nu are prea mult timp să se bucure de fantastica descoperire, deoarece părinții o anunță că trebuie să se mute pentru câteva zile la bunici. Acolo începe adevărata aventură. În grădina bunicilor, fetița îi cunoaște pe Zeliș, Fata-Pictură, și pe fratele ei Asutay, Mânz Nărăvaș, doi locuitori ai Țării Lepoba de pe cel de-a optulea continent. De la cei doi frați află că țara lor, Țara Legendelor, este pe cale de dispariție, deoarece copiii nu mai citesc și nu își mai lasă imaginația să zboare.

Aceștia o invită pe Sakiz Sardunya să îi însoțească înapoi în lumea lor unde trebuie să ducă ideile bune găsite pe pământ pentru a le prelucra în basme noi cu care să-i atragă pe cititori. Cei trei copii reușesc să ajungă în Pădurea Alternativelor unde se află intrarea pe tărâmul fermecat, dar fără ajutorul globului care și-a pierdut puterea magică nu găsesc drumul mai departe. În fața lor, se aștern patru alternative: Calea Pământului, Calea Apei, Calea Focului și Calea Aerului. Care va fi oare drumul cel bun? Vor avea copiii puterea să depășească obstacolele care le apar în cale sau vor ceda temerilor ? Va fi Țara Legendelor salvată sau va dispărea odată cu ultimele idei bune adunate de prin lume?

Citește povestea Mușcatei Curgătoare și vei afla răspunsurile căutate.

Silvana Bicăzan, profesoară de limba română, Liceul Unitarian „János Zsigmond” Cluj

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

 

 

 

Sesam deschide cartea: Zâna Năsturel
Sesam deschide cartea vineri, 24 ianuarie 2025, 00:00

Sesam deschide cartea: Zâna Năsturel

Dragi, copii dragi (mari și mici), Eu sunt Zâna Năsturel și vreau să vă urez, ca de la suflețel la suflețel, bine-ați-venit pe tărâmul...

Sesam deschide cartea: Zâna Năsturel
Sesam deschide cartea: Îngerul bunicului
Sesam deschide cartea vineri, 17 ianuarie 2025, 00:00

Sesam deschide cartea: Îngerul bunicului

Jutta Bauer s-a născut în Hamburg, Germania, în anul 1955. Talentul ei de a desena se observa încă din copilărie, copilărie care nu a fost...

Sesam deschide cartea: Îngerul bunicului
Sesam deschide cartea: „Mărețele Aventuri ale Porcului de Crăciun”
Sesam deschide cartea vineri, 20 decembrie 2024, 00:00

Sesam deschide cartea: „Mărețele Aventuri ale Porcului de Crăciun”

În seara de Ajun, în timp ce copiii se bucură de prăjituri, luminițe colorate, brazi împodobiți, zăpadă și vacanță, spiritul Crăciunului...

Sesam deschide cartea: „Mărețele Aventuri ale Porcului de Crăciun”
Sesam deschide cartea: Un ghem de noduri, de Lisa Graff
Sesam deschide cartea vineri, 13 decembrie 2024, 00:00

Sesam deschide cartea: Un ghem de noduri, de Lisa Graff

Dragi copii, voi ați avut vreodată senzația că o persoană total necunoscută este exact persoana pe care o căutați de multă vreme sau că o...

Sesam deschide cartea: Un ghem de noduri, de Lisa Graff
Sesam deschide cartea vineri, 6 decembrie 2024, 00:00

Sesam deschide cartea: Povești 1 2 3 4

Oare am putea să le dăm cuvintelor un alt sens, și să ne jucăm cu ele?   Autorul poveștilor de azi: Eugene Ionesco s-a născut în...

Sesam deschide cartea: Povești 1 2 3 4
Sesam deschide cartea vineri, 15 noiembrie 2024, 00:00

Sesam deshide cartea: Aventurile unei fetițe-licurici

După cum vă spuneam și cu alte ocazii, îmi place teribil să aduc aici, în Biblioteca Sesam, scriitori români contemporani. Iar când ei sunt...

Sesam deshide cartea: Aventurile unei fetițe-licurici
Sesam deschide cartea vineri, 8 noiembrie 2024, 00:00

Sesam deschide cartea: „A doua doamnă Gioconda”, de E.L. Konigsburg

În centrul Parisului, la primul etaj al muzeului Louvre, toți oamenii stau adunați în fața unui singur tablou. Ai ajuns și tu acolo, așa că...

Sesam deschide cartea: „A doua doamnă Gioconda”, de E.L. Konigsburg
Sesam deschide cartea vineri, 1 noiembrie 2024, 00:00

Sesam deschide cartea: Ce fac sentimentele când nu le vede nimeni

Este o nouă apariție de la Editura Frontiera și se numește ”Ce fac sentimentele când nu le vede nimeni”.   Autoarea ei este Tina...

Sesam deschide cartea: Ce fac sentimentele când nu le vede nimeni