A intrat pentru prima oară în topuri în 1991, cu melodia Crazy. A vândut peste 20 de milioane de albume. Henry Olusegun Adeola Samuel, cunoscut ca Seal, împlineşte astăzi 59 de ani.
A intrat pentru prima oară în topuri în 1991, cu melodia Crazy. A vândut peste 20 de milioane de albume. Henry Olusegun Adeola Samuel, cunoscut ca Seal, împlineşte astăzi 59 de ani.
Numele neobişnuit îl datorează mamei sale nigeriene, deşi Seal s-a născut şi a crescut la Londra. A făcut cursuri în arhitectură şi a avut tot felul de joburi mărunte (niciunul, de fapt, în domeniul pentru care avea calificare). Cânta cu trupe de funk şi blues şi încerca să nu se lase dărâmat de insuccesele repetate în muzică. Versiunea lui după piesa Killer a fost bine primită de publicul britanic, iar o altă piesă, Crazy, a ajuns un hit internaţional.
A câştigat 3 premii la ediţia din 1992 a Brit Awards, fiind primul artist din istoria evenimentului care a reuşit această performanţă. Melodia Kiss from a rose, cu care astăzi îl asociem cel mai mult pe artist, nu s-a bucurat iniţial de o primire grozavă. Popularitatea i-a crescut după ce a fost remixată pentru coloana sonoră a filmului Batman forever.
În 2012 şi 2013 a fost mentor în cadrul versiunii australiene a emisiunii The Voice. Seal are 4 copii, mama lor fiind fotomodelul german Heidi Klum, de care a divorţat în 2014.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.