Ascultă Radio România Cluj Live

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului – Nepovestitele iubiri, Tatiana Niculescu

Autoarea alege șapte cupluri ale căror poveste de dragoste merită să fie  împărtășită. Având la bază documente și amintiri, poveștile sunt spuse din punctul de vedere a scriitoarei, care le oferă o atingere intimă și personală. Ea își urmează propria inspirație, dând fiecărei istorisiri o nouă formă, un curs diferit, suficient de modelat pentru a aduce în fața cititorilor o revitalizare a unor iubiri ascunse.

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului – Nepovestitele iubiri, Tatiana Niculescu

Articol editat de cristina.rusu, 27 februarie 2022, 00:00

Fiecare povestire este înzestrată cu elementul fascinației, iubirea captivează mereu cititorul, se adăugă intrigi nebănuite sau chiar secrete, obținându-se o istorisire demnă de savurat. Narațiunea este una fluidă și antrenantă, cititorul având parte de miezul desfătător al unor povești vibrante.

Nepovestitele iubiri poate fi lecturat în doze mici, de câte o povestire în parte, sau ca un întreg unitar ce leagă șapte cupluri diferite prin intermediul iubirii. E o carte de citit dintr-o răsuflare, ce îți dezvăluie o lume de mult apusă, cu sentimente intense ce prind viață prin gesturi fugare, dar înfocate. Povești uitate sau ascunse, pe care Tatiana Niculescu le șlefuiește cu măiestrie și cărora le oferă binemeritatul loc în literatura contemporană. Cartea se bucură și de câteva fotografii ale figurilor reprezentative, ceea ce aduce lecturii un plus de intimitate.

Cele șapte povestiri au intensitatea unor microromane și farmecul unor filme de epocă. Femeile fatale din aristocraţia interbelică, boierii deveniţi protagoniștii unor iubiri neîmplinite, ţărănci aprige care se razbună pe soţul infidel, secretele rușinoase trecute de la o generaţie la alta, scrisori ascunse, promisiuni implinite abia de următoarele generaţii devin ingredientele unor povești prin care Tatiana Niculescu ne invită la călătorii în epoci netrăite.

Personajele îţi dau impresia că ești un ascultător privilegiat, căruia i se încredinţează marile secrete ale unor familii nobile, mai ales că, narațiunile sunt legate de niște personaje care au trăit sau au făcut istorie.

Povestirile îţi rămân în memorie. Unele sunt pătimașe, zguduitoare, încât îţi dau fiori, altele, dimpotrivă, sunt luminoase precum o zi senină.

Protagoniștii cărţii au trăit două mari schimbări. Una a fost de natură afectivă, ce le-a schimbat până la urmă traiectoria maturizării psihologice. Această schimbare a venit sub forma unei întâlniri ce a deschis calea spre o iubire interzisă. Cealaltă schimbare a fost adusă de evenimentele istorice.

Se poate spune că personajele cărţii s-au iubit în vremuri de trecere de la o lume la alta. Nu doar epocile se schimbau, ci și mentalităţile, moravurile. Femeile deveneau mai dezinvolte, se aruncau în vâltoarea iubirilor interzise cum înaintașele nici nu îndrăzniseră să viseze. Bărbaţii fie le urmau orbește, fie încercau, în zadar, să le domine.

Așa cum ne-a obșisnuit, Tatiana Niculescu folosește micile istorii personale pentru a ne trezi curiozitatea legată de marea istorie. Cele șapte povești de iubire din acest volum trezesc apetitul pentru documentare, pentru cercetare. Mulţi cititori vor intra în rolul detectivului care vrea să afle un adevăr acoperit cu straturi de enigme. Acest adevăr este mai degrabă o recuperare a memoriei, o salvare a lor de la uitare.

Textele ne poartă din Nisa în Paris, din Sulina în Londra sau București, prin personaje de poveste, precum unele care fac parte din familia regală românească sau prin oameni obișnuiți în circumstanțe extraordinare, toate având legătură cu dragostea. Fiecare povestire ne oferă o întâlnire simpatică și deloc obișnuită cu atitudini, sentimente, circumstanțe, obiceiuri și zone diferite ale lumii. Sigur, cititorii vor fi atrași de povestea adolescentină de dragoste a lui Neagu Djuvara, eroul uneia dintre proze, dar nu e vorba numai de asta, există multe alte mostre de iubire adevărată.

Dar mai este ceva, Tatiana Niculescu utilizează un crâmpei de poveste pentru a ne dezvălui cu totul alte idei sau informații, bine documentate fie din cărți, fie din auzite, fie din experiență proprie. Așa aflăm despre povestea spionului de la curtea reginei Maria sau despre misterul icoanei de la Sulina, ba chiar și despre faimoasa Florence Baker, pe care împătimiții de istorie o cunosc cu siguranță și din cu totul alte circumstanțe. Ca să nu mai spunem despre tradiții și obiceiuri din diferite zone ale țării, care merită păstrate în amintirea noastră.

Suntem în fața unui volum care te face să te simți melancolic și sentimental, dar doar dacă îl privești cu sufletul deschis. O carte care face bine și la inimă, și la suflet, și la creier, în această perioadă atipică.

Nepovestitele iubiri este o lectură plăcută, unde iubirea ia diferite forme, cu personaje fascinante și impunătoare, și asta nu neapărat datorită statutului lor social. Fie că vorbim de Neagu Djuvara, principesa Elisabeta sau Florence Baker, personalitățile de altădată își dau întâlnire în acest volum al dragostei cu năbădăi și situații complicate, care conferă un ton ridicat forței acestui enigmatic sentiment.

„Scriindu-le așa cum mi-am închipuit eu că s-au petrecut în vremea lor, am schimbat adesea povestitorul, care este mereu altul decât cel care s-a aflat la originea versiunii oficiale. De aceea am numit aceste istorii de dragoste nepovestitele iubiri, adică acele părţi, versiuni ale întâmplărilor, niciodată istorisite până acum, dar având și ele dreptul de a fi măcar gândite.“, spune Tatiana Niculescu.

Cartea vă  așteaptă  să o descoperiți la Sediul Central al Bibliotecii Județeane Octavian Goga Cluj.

 

Rodica Uifălean, Biblioteca Județeană Octavian Goga Cluj

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Poemele de luni: Vasile Igna
Ce mai citim? luni, 3 martie 2025, 11:59

Poemele de luni: Vasile Igna

Când eram copil și adolescent, ba chiar când eram student, visam foarte des, aproape în fiecare noapte, că zbor, afirmă poetul, prozatorul,...

Poemele de luni: Vasile Igna
Ce mai citim: Recomandarea librarului
Ce mai citim? duminică, 2 martie 2025, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea librarului

Am scris această nouă recomandare pentru Radio Cluj de Dragobete, zeul năvalnic al românilor care se zice că pe lângă legatul de logodne mai...

Ce mai citim: Recomandarea librarului
Poemele de luni. Horia Bădescu
Ce mai citim? luni, 24 februarie 2025, 13:59

Poemele de luni. Horia Bădescu

Dacă atunci când citiți versul ” E toamnă nebun de frumoasă la Cluj”, aveți poftă de cântat, știți că Horia Bădescu este vinovat....

Poemele de luni. Horia Bădescu
Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim? duminică, 23 februarie 2025, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Ana Barton este o autoare apreciată pentru stilul său profund, poetic și introspectiv, care îmbină cotidianul cu elemente de sacralitate și...

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim? duminică, 16 februarie 2025, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea traducătorilor

Traducătoarele Raluca-Daniela Duinea, Ioana-Andreea Mureșan și Roxana Ema Dreve ne recomandă două cărți apărute iarna aceasta la Editura Casa...

Ce mai citim: Recomandarea traducătorilor
Ce mai citim? duminică, 9 februarie 2025, 00:00

Ce mai citim: Recomandări din librărie

În 2024 am citit 63 de cărți din care 27 în engleză și fiindcă unele titluri încă nu au fost traduse la noi au rămas în lista mea în...

Ce mai citim: Recomandări din librărie
Ce mai citim? luni, 3 februarie 2025, 19:30

Poemele de luni

S-a născut pe 29 ianuarie 1956 în Bucovina, la Rădăuţi, într-un ceas al poeziei. Da,vorbesc de Matei Vișniec, poetul, dramaturgul, publicistul...

Poemele de luni
Ce mai citim? duminică, 2 februarie 2025, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea editorului

Bine v-am regăsit, la mulți ani, să aveți un 2025 cu multe lecturi faine!   Dacă tot am folosit cuvântul „lecturi”, o să fac astăzi...

Ce mai citim: Recomandarea editorului