Era apreciată ca poetă înainte de a fi împlinit 20 de ani. A fost considerată element periculos după revoluţia din 1917, fiind demascată oficial ca poetă de salon, care păstrează tradiţiile literare aristocratice. Ne amintim astăzi de Anna Ahmatova:
Era apreciată ca poetă înainte de a fi împlinit 20 de ani. A fost considerată element periculos după revoluţia din 1917, fiind demascată oficial ca poetă de salon, care păstrează tradiţiile literare aristocratice. Ne amintim astăzi de Anna Ahmatova:
S-a născut la 23 iunie 1889, la Bolşoi Fontan, lângă Odessa. Primele versuri le-a scris la 11 ani, acestea fiind inspirate de scriitorii ei preferaţi la acea vârstă, Racine, Puşkin şi Baratînski. În 1910 s-a căsătorit cu poetul Nicolai Gumiliov, alături de care a vizitat Parisul în repetate rânduri. L-a cunoscut în capitala franceză pe pictorul Amedeo Modigliani, care a pictat 6 portrete ale Annei Ahmatova. A publicat prima plachetă de versuri în 1912, cu o prefaţă scrisă de poetul Mihail Kuzmin. Soţul ei nu îi lua în serios versurile şi se pare că a fost destul de şocat când i s-a spus că sunt mult mai bune ca ale lui. Cu puţin înainte de începutul războiului a ieşit de sub tipar următorul volum, Mătănii; tipărit iniţial într-un tiraj de 1000 de exemplare, acesta a cunoscut 8 ediţii, poeta primind admiraţia entuziastă a unor colegi de breaslă precum Boris Pasternak şi Marina Ţvetaeva.
În situaţia tensionată creată de revoluţia din 1917, au apărut inevitabil discuţii între cei care vedeau în emigrare unica soluţie pentru supravieţuire şi cei care considerau că emigrarea era o laşitate, o părăsire a patriei tocmai în momentele în care Rusia avea nevoie de toţi oamenii de nădejde pentru a fi salvată. Anna Ahmatova a fost şi ea prinsă în această controversă şi, cu toate că persoane apropiate ei părăseau ţara, a refuzat să emigreze. Singurul ei fiu, Lev Gumiliov, a fost arestat de trei ori; poeta îşi exprima sentimentele vizavi de acest subiect în poemul intitulat Soţia lui lot, despre personajul biblic care nu reuşea să se desprindă de locul natal:
„Dar o voce îi repeta soţiei lui, fără încetare: Nu-i încă prea târziu, mai e timp să priveşti La Sodoma, oraşul tău natal, la turnurile şi apele sale, La piaţa în care cântai, la curtea în care torceai La casa ale cărei ferestre sunt goale acum Unde ai dat naştere la două fete bărbatului iubit.”
Din 1923 au început să apară articolele care urmăreau distrugerea ei ca scriitoare. Era subliniată adesea opoziţia dintre ea şi Maiakovski: Ahmatova, păstrătoare a tradiţiei literare aristocratice, în timp ce Maiakovski era un avangardist al noii arte socialiste. A fost demascată ca fiind o poetă de salon, cu o ideologie străină de noile elemente ale literaturii proletare: o sentinţă confirmată printr-o rezoluţie oficială, ceea ce a avut ca efect interdicţia poeziilor ei în ziare şi almanahuri. Până în 1935 aproape că nu a mai scris poezii, dedicându-se cercetărilor privind viaţa lui Puşkin şi arhitectura Petersburgului.
În mod cu totul neaşteptat, la recepţia în onoarea unor scriitori pe care îi decorase în 1939, Stalin a întrebat de Ahmatova, ale cărei versuri îi plăceau fiicei sale Svetlana: „Dar Ahmatova unde este? De ce nu mai scrie nimic?”. În condiţiile stalinismului această simplă întrebare a fost suficientă pentru a urni o întreagă succesiune de evenimente: Ahmatova a fost primită în Uniunea Scriitorilor, iar editurile au început iar să se intereseze de activitatea ei. În 1940, după o întrerupere de 17 ani, i-a apărut culegerea Din şase cărţi. Pprimele cinci erau volumele pe care le publicase până atunci şi din care se selecţionaseră unele poezii; a şasea era o culegere inedită, cuprinzând versuri scrise în perioada 1924-1940, pe care editura nu îndrăznise să le publice ca un volum separat. Desigur că prudenţa editurii era justificată: volumul a fost retras din librării peste câteva săptămâni. Stalin nu aprecia în general versurile Ahmatovei, însă se pare că una din poeziile din culegere îi displăcuse în mod deosebit.
Începutul războiului a prins-o pe Ahmatova la Leningrad. Ea a participat la toate acţiunile de apărare pasivă şi a obţinut permisiunea de a citi la radio un apel mobilizator către femei. Poezia Bărbăţie a fost tipărită în Pravda, fiind prezentată ca un simbol al rezistenţei şi al curajului. În 1943 a primit o medalie pentru apărarea Leningradului, dar ideile ei despre o revenire literară la trecutul prerevoluţionar erau considerate periculoase. În 1946 a fost din nou exclusă din Uniunea Scriitorilor; decizia era dureroasă pentru că implica şi retragerea cartelei pentru alimente, vitală în anii de penurie de după război (în acest sens, Ahmatova a trebuit să se bazeze pe ajutorul prietenilor până la sfârşitul vieţii). Hotărârea a fost inclusă în programa analitică a şcolilor, iar câteva generaţii de elevi au învăţat că Ahmatova e o poetă decadentă. În 1949 fiul ei, care luptase pe front, a fost arestat din nou. Pentru a-l salva de la exilul în Siberia, Ahmatova a acceptat să scrie un ciclu de poezii în care-l preaslăvea pe Stalin. Încercarea ei nu a reuşit: fiul ei a fost eliberat abia în 1956. Poeta a fost încet reabilitată, dar atitudinea autorităţilor în privinţa ei a rămas ambivalentă. Scrierea ei cea mai amplă, Poem fără erou, la care lucrase peste 20 de ani, a fost publicată în Uniunea Sovietică doar postum, în 1976.
Anna Ahmatova a murit în 5 martie 1966, la vârsta de 76 de ani.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.