Ascultă Radio România Cluj Live

Partea 1. Iubirea – prima premieră a anului la Reactor

Spectacolul va avea loc în 19, 20, 21 martie, de la ora 19:00.

Partea 1. Iubirea – prima premieră a anului la Reactor

Articol editat de cristina.rusu, 10 martie 2022, 13:57

 

Spectacolul abordează tema iubirii în formele ei diverse, urmărind contextele în care învățăm să iubim sau să vorbim despre iubire. Ce bagaje emoționale moștenim? Cum facem față pierderilor? E iubirea un sentiment sau o acțiune?

Partea 1. Iubirea e un colaj de momente care trece de la clișeu la autoironie, de la povești personale la autoficțiune și planuri imaginare. O încăpățânare de a ajunge la iubire, în timp ce în lume se întâmplă exact opusul.

Spectacolul este primul regizat de Petro Ionescu, artistă colaboratoare a spațiului Reactor începând din 2015. Dramaturgia este realizată de Cosmin Stănilă, aflat pentru a doua oară în această postură, după scrierea piesei „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois”, montat la Reactor în 2020. De scenografie se ocupă Alexandra Budianu, care a făcut parte din echipa de rezidenți Fresh Start 2020, colaborând între timp și la crearea spectacolului „Ale mele”, creat la Reactor anul trecut.

Din distribuție fac parte actorii: Andrada Balea, Cătălin Filip, Alina Mișoc, Adonis Tanța și Octavian Voina, iar muzia este realizată de Alexandru Condurat (și el fost rezident în promoția Fresh Start 2020).

Petro Ionescu este dramaturgă și regizoare. A absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune, specializarea Teatrologie, la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, promoția 2010, și un master în Artele Spectacolului, Spectacle Vivant, la Université Libre de Bruxelles, Belgia, în 2014. În prezent studiază la Universitatea de Arte de la Târgu-Mureș, la masteratul de Arta Regizorului.

Locuiește și lucrează în Cluj. Din 2015 lucrează la Reactor de creație și experiment, unde e parte din echipa administrativă, cât și din cea artistică. În afara de Reactor, a colaborat și cu alte teatre și spații culturale din România: Teatru FiX din Iași, MACAZ- Teatru Bar Coop din București, Fabrica de Pensule din Cluj-Napoca, Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania Liviu Rebreanu. Pe plan artistic este interesată de explorarea contextelor politice și ale poveștilor personale, precum și de construirea spectacolelor pe metode din teatrul devised.

Cosmin Stănilă s-a născut în 1994 la Constanța. A urmat cursurile Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, secția actorie, absolvind în 2017. Este actor al Teatrului Național Lucian Blaga din Cluj-Napoca. Experiența de dramaturg a lui Cosmin începe în 2020 cu ediția a cincea a programului de rezidențe de scriere dramatică, Drama5. Sub mentoratul Alinei Nelega scrie piesa Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois, text ce va beneficia în toamna aceluiași an, tot Reactor, de montarea lui Andrei Măjeri.

Alexandra Budianu (n. 1991) este artist vizual și scenograf. Este absolventă a Universității de Arte „George Enescu” din Iași și a studiilor de Master în Scenografie în cadrul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Folosește diferite tehnici în lucrări de tip site specific inspirate din istoria și natura spațiului folosit, lucrări de artă relațională și lucrări inspirate din propriile relaționări cu oamenii și spațiul din jurul său. Cele mai recente colaborări artistice sunt în scenografie de teatru dramatic, experimental și teatru de animație. A realizat scenografii și a colaborat la spectacole montate atât în spații independente, cât și în teatre de stat, precum: Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Teatrul de Artă și Teatrul Nou din București, Teatrul „Radu Stanca”, Teatrul Gong și Teatrul BIS din Sibiu, Teatrul Prichindel din Alba Iulia, Teatrul Luceafărul din Iași, Spațiul Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca.

Spectacolul face parte din programul cultural Perspective, care are ca scop sondarea temei viitorului din perspectiva relațiilor de iubire, a relațiilor de muncă și a spațiului personal, printr-un program complex de activități culturale, care va include două noi producții de teatru, ateliere de dezbatere, un atelier de gândire critică și politică, un atelier de storytelling, un laborator de creație audio, precum și un focus tematic.

 

Partea 1. Iubirea

Texte ale întregii echipe

Regia: Petro Ionescu

Dramaturgia: Cosmin Stănilă și Petro Ionescu

Scenografia: Alexandra Budianu

Muzica: Alexandru Condurat

Asistență de regie: Dominik M. Iabloncic, Ioana Toloargă, Roxana Țentea

Cu: Andrada Balea, Cătălin Filip, Alina Mișoc, Adonis Tanța și Octavian Voina

Foto și video afiș: Vlad Braga

Durata:  100 minute

Vârsta recomandată: 14+

 

Subiect: iubire colectivă

Gen: kitsch poetic

Atmosferă: nostalgie viscerală

Mai multe detalii despre proiectele Reactor de creație și experiment pe site-ul www.reactor-cluj.com, pe pagina de Facebook: www.facebook.com/ReactorCluj și pe cea de Instagram: www.instagram.com/reactor.cluj.

 

Comunicat

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

 

 

Scrisoarea Pastorală de Paști a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei
Cultural sâmbătă, 19 aprilie 2025, 00:00

Scrisoarea Pastorală de Paști a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei

         †ANDREI Din harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi...

Scrisoarea Pastorală de Paști a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos
Cultural sâmbătă, 19 aprilie 2025, 00:00

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos   Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și...

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos
Tradiţii în Vinerea Mare în Transilvania
Cultural vineri, 18 aprilie 2025, 00:00

Tradiţii în Vinerea Mare în Transilvania

Tradiţia populară e plină de personaje care ne vizitează fie cu recompense, fie cu pedepse. Un astfel de personaj şi-a făcut rondul azi-noapte,...

Tradiţii în Vinerea Mare în Transilvania
Vinerea Mare – ziua în care ne amintim de moartea lui Iisus Hristos pe Cruce şi aşezarea Lui în mormânt
Cultural vineri, 18 aprilie 2025, 00:00

Vinerea Mare – ziua în care ne amintim de moartea lui Iisus Hristos pe Cruce şi aşezarea Lui în mormânt

Astăzi este Vinerea Mare pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici, o zi care aminteşte de moartea lui Iisus Hristos pe Cruce şi de...

Vinerea Mare – ziua în care ne amintim de moartea lui Iisus Hristos pe Cruce şi aşezarea Lui în mormânt
Cultural joi, 17 aprilie 2025, 12:41

Episcopul Virgil Bercea a spălat picioarele a 12 tineri în Joia Mare

PSS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, a celebrat Vecernia împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. În timpul Liturghiei,...

Episcopul Virgil Bercea a spălat picioarele a 12 tineri în Joia Mare
Cultural joi, 17 aprilie 2025, 11:05

Premiile excelenței Radio România Cultural

Radio România Cultural a răsplătit miercuri seară, 16 aprilie, excelenţa în domeniu la Gala care a avut loc la Sala Radio din Capitală.  ...

Premiile excelenței Radio România Cultural
Cultural joi, 17 aprilie 2025, 00:00

Obiceiuri din Joia și Vinerea Mare în lumea satului

Lumea satului bihorean păstrează încă (în satele mai izolate) anumite tradiții și obiceiuri legate de ciclul pascal. Astfel, în Joia Mare,...

Obiceiuri din Joia și Vinerea Mare în lumea satului
Cultural miercuri, 16 aprilie 2025, 18:30

4h, muzica de partea muzicienilor

Mai cu umor, mai cu seriozitate, platforma Foreign Humor Productions (4h, pe scurt) ne anunță că aduce ceva nou în industria muzicală.  ...

4h, muzica de partea muzicienilor