Persoanele cu autism vor avea acces gratuit la serviciile specializate integrate de sănătate
Articol editat de Andrei Cretoiu, 19 martie 2022, 11:21
Persoanele cu autism vor putea primi îngrijiri de specialitate unitățile medicale din sistemul de sănătate public, dar și din cel privat.
Conform unei legi promulgate de președintele Klaus Iohannis, toate persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist au acces liber și gratuit la serviciile specializate integrate de sănătate, educație și la cele sociale.
Printre serviciile de specialitate se numără depistarea și intervențiile timpurii, evaluarea clinică psihologică, psihoterapia cognitiv-comportamentală și consilierea părinților și a familiei.
Ca noutate în documentul amintit este inclusă și fizioterapia, dar și alte intervenții specializate.
Ministerele sănătății, educației și muncii trebuie să dezvolte programe de formare profesională continuă pentru specialiștii care lucrează cu persoanele cu tulburări în spectrul autist.