Ascultă Radio România Cluj Live

Ce mai citim: Klara și soarele, un roman despre prietenie și speranță

Kazuo Ishiguro e născut în Japonia, la Nagasaki, dar trăiește de la vârsta de 5 ani în Marea Britanie. Este unul dintre cei mai renumiți autori contemporani de ficțiune, fiind nominalizat de patru ori la Premiul Booker Man, pe care l-a câștigat în 1989, cu romanul Rămășițele zilei, care a fost ecranizat 5 ani mai târziu, cu Emma Thompson și Anthony Hopkins în rolurile principale. În 2008, The Times l-a clasat pe Ishiguro pe locul al 32-lea în lista „celor mai mari 50 de scriitori britanici din 1945 încoace”.

Ce mai citim: Klara și soarele, un roman despre prietenie și speranță

Articol editat de cristina.rusu, 20 martie 2022, 06:00 / actualizat: 20 martie 2022, 7:56

În 2017 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură, iar în motivația juriului se arată că „în romane cu mare putere emoțională, Ishiguro a dezvăluit abisul din spatele senzației noastre iluzorii de conectare la lume”.

Cam asta e ideea și în cel mai recent roman semnat de Kazuo Ishiguro. În ciuda iluziei că am progresat, că viața noastră a devenit mai simplă datorită progresului tehnologic, problemele umanității sunt departe de a fi rezolvate. Interacțiunea între oameni e adesea lipsită de empatie, bolile incurabile nu și-au găsit leac, iar singurătatea indivizilor pare să se fi adâncit. Plasat intr-o lume distopică din viitorul apropiat, ”Klara și soarele” e un roman despre prietenie și speranță. Lectura lui ne duce într-o lume bizară, unde copiii învață online și au întâlniri de interacțiune programate de părinți. Ce este remarcabil în scriitura lui Kazuo Ishiguro este perspectiva narativă pe care ne-o propune: povestea e scrisă la persoana întâi, iar naratoarea este un robot. Mai exact o inteligență artificială pe nume Klara, alimentată de puterea solară, și concepută, la fel la alte inteligențe artificiale, să țină companie copiilor și adolescenților. Numai că, la fel ca oamenii, se pare că nici roboții nu sunt perfect identici. Klara e un android cu o sensibilitate, o curiozitate și o imaginatie neobișnuit de dezvoltate. Și mai are ceva în plus Klara: speranță. Asta o ajută să o salveze pe Josie, fata care a ales să o cumpere pentru a-i ține companie.

”Klara și soarele” se citește ușor și are marele avantaj că îți lasă sentimentul plăcut că inocența și iubirea pot salva lumea.

 

Anca Mureșan Bota

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Poemele de luni: Gabriel Chifu
Ce mai citim? luni, 31 martie 2025, 18:16

Poemele de luni: Gabriel Chifu

Relația mea cu timpul nu e liniară și nu e deloc simplă. Iar la întrebarea câți ani simt că am? n-am răspuns totdeauna la fel. La început,...

Poemele de luni: Gabriel Chifu
Ce mai citim: Recomandarea librarului
Ce mai citim? duminică, 30 martie 2025, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea librarului

Dr. Irvin David Yalom este un psihiatru și psihoterapeut american născut în 1931. Este autorul a numeroase cărți de specialitate din zona de...

Ce mai citim: Recomandarea librarului
Poemele de luni: Ana Blandiana
Ce mai citim? luni, 24 martie 2025, 17:00

Poemele de luni: Ana Blandiana

“Poezia nu trebuie să strălucească, trebuie să lumineze” ne spune poeta și ziarista Ana Blandiana, pseudonimul literar al Otiliei-Valeria...

Poemele de luni: Ana Blandiana
Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim? duminică, 23 martie 2025, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Simona Antonescu este una dintre cele mai apreciate scriitoare contemporane din România, cunoscută pentru romanele sale istorice și pentru...

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim? luni, 17 martie 2025, 17:30

Poemele de luni. Carolina Ilica

Cum ar fi să scrii o carte imprimată în ceramică sau pe lână? Poeta, traducătoarea, eseista, profesoara, ziarista și diplomata Carolina Ilica...

Poemele de luni. Carolina Ilica
Ce mai citim? duminică, 16 martie 2025, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului

Pierre Michon s-a născut în 28 martie 1945, în regiunea Creuse. A urmat studii de literatură la Universitatea din Clermont-Ferrand și a fost...

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului
Ce mai citim? luni, 10 martie 2025, 11:01

Poemele de luni: Aurel Pantea

Poetul născut într-un copil crescut la țară are forța materiei, are simpatii deosebite față de unele materii primordiale, materii grele, e...

Poemele de luni: Aurel Pantea
Ce mai citim? duminică, 9 martie 2025, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea editorului

Vă invit să abandonați temporar realitatea aceasta și să pășiți în Dasos, o țară în care veți face cunoștință cu mărunți și...

Ce mai citim: Recomandarea editorului