Prima pagină » De prin Cluj » O femeie de 80 de ani a suferit arsuri când încerca să stingă focul ce i-a cuprins garajul
O femeie de 80 de ani a suferit arsuri când încerca să stingă focul ce i-a cuprins garajul
Foto: ISU Cluj
O femeie a suferit arsuri la mâini, în timp ce încerca să stingă focul care a cuprins, luni, 28 martie 2022, un garaj din Cluj-Napoca, din cauza unui incendiu de vegetaţie.
O femeie a suferit arsuri la mâini, în timp ce încerca să stingă focul care a cuprins, luni, 28 martie 2022, un garaj din Cluj-Napoca, din cauza unui incendiu de vegetaţie.
Evenimentul s-a petrecut pe strada Liviu Rusu. Apelul de urgenţă a fost primit în jurul orei 14,15, iar pompierii s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale. În momentul în care pompierii au ajuns la intervenţie, flăcările ardeau generalizat atât la acoperişul garajului, cât şi în interior. Acestea s-au propagat de la un incendiu de vegetaţie. Încercând să stingă focul, o femeie în vârstă de 80 de ani a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare, se arată într-o informare a ISU Cluj.
Femeia a fost transportată la spital de către echipajul SMURD, fiind conştientă.
AGERPRES
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.