Personalităţile zilei: The Everly Brothers [AUDIO/VIDEO]
Foto: wikipedia
Au combinat elemente din mai multe genuri, fiind pionieri ai stilului country rock. În 2015 au fost incluşi pe o listă cu cele mai bune duo-uri din toate timpurile. În 30 aprilie 1960 The Everly Brothers începeau să domine clasamentul britanic cu Cathy’s Clown, primul nr. 1 al trupei americane dincoace de Atlantic:
Articol editat de cristina.rusu,
30 aprilie 2022, 00:00
Au combinat elemente din mai multe genuri, fiind pionieri ai stilului country rock. În 2015 au fost incluşi pe o listă cu cele mai bune duo-uri din toate timpurile. În 30 aprilie 1960 The Everly Brothers începeau să domine clasamentul britanic cu Cathy’s Clown, primul nr. 1 al trupei americane dincoace de Atlantic:
Fraţii Everly, Phil şi Don, provin dintr-o familie cu înclinaţii muzicale. Prima oară aceştia au putut fi auziţi la radio în anii ’40, cântând alături de părinţii lor. Erau încă în liceu când au atras atenţia unor producători din Nashville care au decis să-i promoveze pe plan naţional. Primul lor hit a fost Bye bye love din 1956.
În 1960 au lansat Caty’s clown, care a fost scrisă chiar de fraţii Everly. Anul următor s-au înrolat în marină şi, cu toate că erau rezervişti, asta le afecta calendarul de lucru, iar producţiile muzicale au început să se rărească. Au înregistrat multe succese în Marea Britanie şi Canada, în Statele Unite însă The Everly Brothers au intrat în declin odată cu scăderea în popularitate a muzicii country, care a venit, concomitent, cu o creştere a consumului de droguri printre membrii trupei.
Fraţii Everly au strălucit o perioadă foarte scurtă din istoria muzicii, influenţa lor însă a persistat. Multe din trupele care au urmat, precum The Beatles, The Beach Boys sau The Bee Gees, au folosit stilul de chitară acustică popularizat de fraţii Everly.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.