Ilustrație de Meilan Solly / Maps via Stanford Libraries, fox vector via Carl Holderness under CCBY
După atacul japonezilor de la Pearl Harbor, Bill Donovan, poreclit Wild Bill, conducătorul organizaţiei care a precedat CIA, a instruit oamenii de ştiinţă să elaboreze tot felul de trucuri neaşteptate pentru a demoraliza duşmanul. Aceştia s-au executat şi au produs câteva invenţii demne de desenele animate cu Road runner: cum ar fi amestecul exploziv pentru clătite, liliecii echipaţi cu bombe şi spray-urile cu mirosuri dezgustătoare. Pentru că, nu-i aşa, în timpuri disperate e nevoie de măsuri disperate. Printre aceste strategii ciudate, operaţiunea cunoscută sub numele de cod de Fantasia a avut în vedere şi vulpile radioactive:
Foto: Ilustrație de Meilan Solly / Maps via Stanford Libraries, fox vector via Carl Holderness under CCBY
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
15 mai 2022, 18:00 / actualizat: 15 mai 2022, 22:32
După atacul japonezilor de la Pearl Harbor, Bill Donovan, poreclit Wild Bill, conducătorul organizaţiei care a precedat CIA, a instruit oamenii de ştiinţă să elaboreze tot felul de trucuri neaşteptate pentru a demoraliza duşmanul. Aceştia s-au executat şi au produs câteva invenţii demne de desenele animate cu Road runner: cum ar fi amestecul exploziv pentru clătite, liliecii echipaţi cu bombe şi spray-urile cu mirosuri dezgustătoare. Pentru că, nu-i aşa, în timpuri disperate e nevoie de măsuri disperate. Printre aceste strategii ciudate, operaţiunea cunoscută sub numele de cod de Fantasia a avut în vedere şi vulpile radioactive:
Operation Fantasia a fost ideea lui Ed Salinger, specialist în războiul psihologic şi, tot odată, om de afaceri care avea o firmă de import-export la Tokyo înainte de război. Salinger a făcut cunoştinţă astfel cu cultura japoneză: a învăţat limba, a adunat câteva opere de artă şi a aflat despre superstiţiile locale. Cunoştinţele sale l-au adus în contact cu serviciile secrete, care se gândeau la metode de a-i demoraliza pe civilii şi pe soldaţii japonezi. Iar Salinger le-a povestit despre kitsune, care erau nişte spirite ce se manifestau ca vulpi cu abilităţi magice. Salinger era convins că până şi cel mai modern soldat japonez e susceptibil la superstiţie, fiind nevoie doar de un mic imbold pentru a-i declanşa teama.
„Operation Fantasia e o chintesenţă de rasism, etnocentrism şi o ignoranţă generală privind cultura japoneză, manifestate de majoritatea reprezentanţilor de vârf ai armatei în perioada aceea”, scria Vince Houghton, curatorul Muzeului Internaţional al Spionajului. „Fără să ştie mare lucru despre Japonia, cultura acestei ţări era privită cu un dispreţ de care nu au avut parte adversarii europeni”, a adăugat acesta.
În realitate, folclorul japonez cuprinde fiinţe şi fenomene supranaturale, asemeni cu folclorul oricărei alte ţări. Japonezii aveau într-adevăr în cultura lor spirite reprezentate de animale; pe de altă parte în folclorul românesc apar strigoii, cu toate acestea nimeni nu se aşteaptă ca soldatul modern să fie în vreun fel influenţat de credinţa în ei.
A venit vorba aşadar să se creeze un kitsune artificial, pentru care au fost luate în considerare tot felul de idei. Întâi serviciile secrete s-au gândit la baloane în formă de vulpe, care să zboare deasupra satelor japoneze şi să sperie populaţia; apoi o companie producătoare de fluiere a fost contactată pentru a crea un instrument care să imite sunetele vulpii, dar s-a încercat să se reproducă şi mirosul animalului. Să rezumăm: Salinger credea că japonezii – chiar şi din mediul urban – vor recunoaşte şi se vor înspăimânta de mirosul sau sunetul unui animal rar, cu care nu s-au întâlnit niciodată. Până la urmă serviciile secrete şi-au dat seama de caracterul nepractic al acestor sugestii şi au rămas la planul iniţial: acela de a prinde vulpi vii, care să fie vopsite cu un spray reflectorizant. Planul prezenta câteva puncte slabe. Întâi de toate, ce fel de vopsea să se folosească? Răspunsul a venit de la United States Radium Corporation, care avea o vopsea cu radiu, numai bună pentru aşa ceva. Riscurile privind sănătatea nu mai erau necunoscute la începutul anilor ’40, dar asta nu a însemnat niciun impediment pentru Operation Fantasia. O altă chestiune era dacă vopseaua va persista pe blana animalelor, ceea ce s-a testat pe un biet raton de la grădina zoologică din Washington.
Ca să testeze cât de înspăimântaţi vor fi japonezii de vulpile supranaturale, 30 de animale au fost eliberate în parcul Rock Creek din Washington. Logica era că dacă vulpile vopsite îi vor speria pe americani, cu atât mai mult îi vor înspăimânta pe japonezi. Şi într-adevăr, efectul a fost cel scontat: vizitatorii au fost înspăimântaţi de animalele fantomatice, sărind din cotloanele întunecate ale parcului. Dar atunci s-a ridicat o altă întrebare: cum să ajungă vulpile în japonia? Planul iniţial era să fie paraşutate în ocean şi lăsate să ajungă la mal pe cont propriu, dar era discutabil dacă pot înota pe distanţe lungi. Au fost duse în final în golful Chesapeake cu barca: împachetate însă în cuşti mici, vulpile au devenit repede agitate, iar personalul a decis să le arunce una câte una peste bord, aşa că tot înotând au ajuns pe teritoriul japonez. Ceea ce s-ar fi putut numi un succes, dacă vopseaua reflectorizantă nu ar fi fost spălată aproape complet de apa sărată, discreditând astfel complet operaţiunea Fantasia.
Andrea Nagy
Ilustrație de Meilan Solly / Maps via Stanford Libraries, fox vector via Carl Holderness under CCBY
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
