Prima pagină » Campanii » Sesam deschide cartea » Sesam deschide cartea: „Domnișoara Miau”, de Annie M.G. Schmidt [AUDIO]

Sesam deschide cartea: „Domnișoara Miau”, de Annie M.G. Schmidt [AUDIO]

Dacă sunteți puțin nehotărâți în privința următoarei cărți pe care să o citiți, vă îndemn să alegeți una în acord cu vremea jucăușă pe care luna mai ne-o oferă din belșug. „Domnișoara Miau”, scrisă de Annie M.G. Schmidt, e o alegere grozavă din cel puțin trei motive: 1 – a fost scrisă în neerlandeză, acea limbă care se vorbește în Olanda, țara de origine a scriitoarei; 2 – autoarea a fost supranumită „regina literaturii neerlandeze pentru copii” și a primit cea mai importantă distincție adusă unui scriitor de carte pentru copii, și anume Premiul „Hans Christian Andersen”; 3 – acest roman cochet și „mignon”, care numără mai puțin de 200 de pagini, a fost scris în anul 1970 și are acel umor de calitate, atemporal, altfel spus, te poate face să râzi chiar și o sută de ani de acum încolo, fără să se demodeze vreodată. Și… așez „la coadă” – veți înțelege de ce – argumentul cel mai prețios, în atenția unui număr semnificativ de cititori: este o carte despre pisici!

Articol editat de cristina.rusu, 20 mai 2022, 06:00 / actualizat: 20 mai 2022, 10:17

Veți face cunoștință cu Tibbe, un tânăr blând, amabil și timid, atât de timid încât se simte mai confortabil în compania pisicilor decât a oamenilor. În orașul Killendoorn pisicile sunt la ele acasă. Nici cel mai mic cartier nu duce lipsă de pisici și fiecare clădire oferă adăpost pentru cel puțin una, fie ea albă, neagră, roșcată sau gri. Slujba lui Tibbe e să scrie articole pentru „Jurnalul de Killendoorn”, ziar care publică în special noutăți. Pentru a culege vești demne de a fi puse în pagină, tânărul redactor trebuie să intre în vorbă cu oamenii. Dar cum să facă asta când e atât de sfios încât preferă să vorbească mai degrabă cu pisicile? Animalul său de companie este, desigur, o pisică – un motan gri pe nume Puf. De la lucarna mansardei pe care a închiriat-o are o perspectivă încântătoare asupra acoperișurilor orașului, pe care se plimbă agale o droaie de pisici. Așa că majoritatea articolelor sale sunt dedicate felinelor. Și nu e de mirare că redactorul-șef îi dă un ultimatum: următorul articol va aduce o noutate relevantă pentru comunitate, în caz contrar își va pierde slujba.

Tibbe dă în scurt timp peste o noutate. Și ce noutate! În cartier își face apariția o tânără cu trăsături pisicești, sau, după cum preferă ea, „pisicoase”, cu părul roșcat și ochii verzi ușor oblici, care poartă un costum și o valijoară, și pe care Tibbe o surprinde cățărată într-un copac, în încercarea de a scăpa de un câine-lup. Se prezintă drept Domnișoara Miau. A doua zi, atrasă de mirosul de pește gătit de Tibbe, tânăra se strecoară prin fereastra bucătăriei și, din vorbă în vorbă, rămâne să locuiască la el, instalându-se pe timpul nopții într-o cutie de carton din colțul cu vechituri al mansardei. Tânărul îi observă apucăturile pisicești, cum ar fi obiceiul de a toarce sau de a se alinta, însă îi vine greu să creadă că ar avea de-a face cu o pisică transformată în om. Dar cum altfel s-ar putea explica faptul că Domnișoara Miau se înțelege literalmente cu toate pisicile din oraș, cu Pisica Redacției, Pisica Hotelului, Pisica Primăriei, Motanul Școlii, Motanul Deodorant și, mai ales, cu Maidaneza, pisica-mamă, sursa noutăților atât de valoroase pentru tânărul ziarist? Pentru că în oraș funcționează o adevărată agenție de presă pisicească, grație căreia Tibbe își va putea păstra slujba și, în mod surprinzător, își va învinge timiditatea.

Cât despre Domnișoara Miau, credeți că va redeveni pe de-a-ntregul pisică sau se va împrieteni definitiv cu modul de viață al oamenilor? Vă invit să petreceți un răstimp deosebit de plăcut în compania sa și să descoperiți și alte personaje interesante, care garantează originalitatea, comicul, misterul și viziunea cinematografică a întregii cărți.

Aceasta vă așteaptă, cu grație, în rafturile Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj.