A cântat de la 10 ani în emisiuni de descoperire a tinerelor talente, iar la sfârşitul anilor ’90 era numită prinţesa genului R&B. În 11 iunie 2000, Aaliyah cucerea clasamentul cu melodia Try again:
Articol editat de cristina.rusu,
11 iunie 2022, 06:00 / actualizat: 11 iunie 2022, 8:28
A cântat de la 10 ani în emisiuni de descoperire a tinerelor talente, iar la sfârşitul anilor ’90 era numită prinţesa genului R&B. În 11 iunie 2000, Aaliyah cucerea clasamentul cu melodia Try again:
Aaliyah Dana Haughton s-a născut în 1979 şi a crescut în Detroit. Mentorul ei a fost muzicianul R. Kelly, care a ajutat-o să înregistreze primul ei album, Age ain’t nothing but a number, pe când avea 14 ani. Albumul a ajuns abia pe locul 18 în Billboard, dar până în momentul de faţă s-a vândut în 3 milioane de exemplare.
A colaborat cu Timbaland şi Missy Elliott pentru al doilea album apărut în 1997, ceea ce a creat o situaţie interesantă: cei doi erau practic necunoscuţi, în timp ce mult mai tânăra Aaliyah avea deja un renume. În acelaşi an aceasta a terminat liceul de artă dramatică din Detroit şi a primit primul ei rol, în serialul de televiziune Police undercover. A contribuit la coloana sonoră a filmului de animaţie Anastasia, interpretând un cover după Journey to the past.
Revenind la R. Kelly, mentorul artistei: a existat zvonul că s-ar fi căsătorit cu Aaliyah pe ascuns, pe când aceasta avea 15 ani. Zvonul s-a confirmat mai târziu, când a fost publicat certificatul de căsătorie (pe care vârsta fusese, desigur, modificată), dar mariajul a fost anulat prompt de părinţii lui Aaliyah. Artista şi staff-ul ei de 8 persoane au încetat din viaţă în 2001, în urma unui accident aviatic, pe când se întorceau de la filmările pentru clipul piesei Rock the boat.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.