Cum e să petreci doi ani într-o ascunzătoare, fără să ieşi o clipă, fără să rămâi o clipă singur? Trăind în permanenţă cu teama de a fi descoperit şi percepând lumea din exterior ca pe o colecţie de veşti alarmante, dar încercând în acelaşi timp să te maturizezi şi să-i înţelegi pe cei din jurul tău? Răspunsul îl aflăm din povestea unei adolescente pe nume Anne Frank, născută în 12 iunie 1929.
Articol editat de cristina.rusu,
12 iunie 2022, 06:00 / actualizat: 12 iunie 2022, 8:22
Cum e să petreci doi ani într-o ascunzătoare, fără să ieşi o clipă, fără să rămâi o clipă singur? Trăind în permanenţă cu teama de a fi descoperit şi percepând lumea din exterior ca pe o colecţie de veşti alarmante, dar încercând în acelaşi timp să te maturizezi şi să-i înţelegi pe cei din jurul tău? Răspunsul îl aflăm din povestea unei adolescente pe nume Anne Frank, născută în 12 iunie 1929.
La mijlocul anilor ’30, când naziştii au preluat puterea în Germania, Otto Frank s-a mutat cu familia sa la Amsterdam. Olanda a fost însă cucerită de Germania, iar legile antisemite i-au urmat şi aici. Ceea ce pricepea din toate acestea Anne, fiica sa, era faptul că trebuia să frecventeze o şcoală pentru evrei şi că nu mai putea să meargă la cinematograf. Când a împlinit 13 ani, fetiţa a primit în dar un jurnal cu cheie, în care a început să-i povestească unei prietene imaginare reflecţiile ei despre familie, dragoste şi religie, o prietenă a cărei atenţie fictivă i-a fost mângâiere în multele luni petrecute departe de lume.
În 1942 familia Frank a hotărât să dispară din ochii autorităţilor. Şi-au construit o ascunzătoare: un spaţiu de aproximativ 50 de metri pătraţi, situat la mansarda unei clădiri şi mascat cu o bibliotecă. În curând li s-a alăturat şi o altă familie, o situaţie care a produs adesea tensiune şi conflicte între cei izolaţi. Grupul era ajutat de câţiva prieteni care-şi riscau viaţa aprovizionându-i cu alimente, dar era foarte important ca oamenii ascunşi să nu atragă atenţia prin zgomote sau lumină. Doi ani au petrecut închişi astfel, timp în care tânăra Anne a notat episoadele de resemnare ori speranţe deşarte, felul în care teama transformă firea omului şi paşii propriei sale maturizări.
În august 1944, autorităţile au descoperit ascunzătoarea şi au arestat familia Frank. Se consideră că acţiunea a avut loc ca urmare a unei trădări din partea celor care îi aprovizionau, dar trădătorul nu a fost identificat niciodată. Femeile din familia Frank au fost deportate în lagărul de concentrare Bergen-Belsen. În martie 1945, în lagăr a izbucnit o epidemie de tifos care a secerat 17000 de prizonieri, printre care s-a aflat şi Anne Frank, în vârstă de 15 ani.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.