Să nu uitaţi că aveţi un prieten, azi, mâine şi până la sfârşitul vieţii lui, pe care-l cheamă Florin Piersic!
Articol editat de Carmen Sas, 9 iulie 2022, 00:00 / actualizat: 9 iulie 2022, 8:14
Articol editat de Carmen Sas, 9 iulie 2022, 00:00 / actualizat: 9 iulie 2022, 8:14
În urmă cu 19 ani, invitatul meu la Radio Cluj a fost un om pe care îl iubeşte toată România! M-am simţit onorată. Mi-am dorit de atâtea ori să-l mai am invitat, dar nu a fost ocazia; până când, echipa Radio Cluj l-a reîntâlnit la Băile Cojocna. Este vorba de unicul … Florin Piersic!
Florin Piersic: După acea întâlnire ai rămas în acest domeniu al interviurilor, dar nu ai povestit că eu, din cauza ochilor tăi am căutat mereu să te văd, pentru că erai atât de drăguţă! Eşti singura din persoanele pe care le-am cunoscut care vorbeşte de nu se mai opreşte… Pentru mine e o foarte mare bucurie când vin la Cojocna. Şi în alte locuri am fost de drag, ca să mă întâlnesc cu oamenii, pentru că cea mai mare iubire a mea e publicul; dar aici vin pentru că am amintiri.
Alina Vigoniuc: Când aţi fost prima oară?
Florin Piersic: Acum 20 de ani. Vara trecută am fost doar de 2-3 ori, pentru că în timpul verii am avut spectacole. Cea mai frumoasă veste legată de spectacole e faptul că de atâţia ani de când am avut premiera piesei „Străini în noapte” (sunt 16 ani aproape de când o jucăm), cu excepţia anilor când Covidul ne-a distrus pe toţi (mai ales pe noi, actorii, pentru că nu am putut să apărem, iar publicul nu venea de groază), am avut peste 1256 de spectacole, cu sălile arhipline.
Să ştiţi că pentru un spectacol cu doi actori, cum am făcut noi prima dată, împreună cu maestrul Beligan, care a adus această piesă de la Paris, e o bucurie faptul că încă mai mergem; şi, de fiecare dată unde suntem, ni se spune că nu mai sunt locuri. Pe mine mă aşteaptă lumea şi-mi spune: „Florine dragă, pune-ne şi pe noi pe o listă; să intrăm şi noi, măcar în picioare!” Acum că s-au deschis teatrele, oamenii vor să vină să ne vadă. Toţi colegii mei doresc foarte tare să apară în faţa publicului: să se întâlnească cu spectatorii, care sunt partenerii noştri cei mai iubiţi. Ei vin, ei ne aplaudă, ei ne laudă şi ne critică.
Îmi aduc aminte de vorbele unui regizor de-al meu, Alexandru Finţi, care-mi spunea aşa: „Să ştii că partenerul tău cel mai important e publicul; pentru că el vine să te vadă şi de asta trebuie să te gândeşti că dintr-o sală întreagă, care are 300-400 de locuri, unul singur poate nu te-a văzut niciodată. Pe acela nu trebuie să-l decepţionezi.” Dacă am 8 spectatori, eu pentru aceia fac tot şi-mi pun tot sufletul, pentru că mă gândesc totdeauna: „Dacă unul din ei mă vede pentru prima oară?” Acela îşi va spune: „E adevărat, nu am greşit că am venit să văd piesa”.
Alina Vigoniuc: Trebuie să iubeşti şi oamenii; ori eu nu cred că fiecare actor poate să iubească oamenii cu atâta putere.
Florin Piersic: Nu e adevărat, ar trebui ca toţi actorii să iubească oamenii şi majoritatea o fac. Eu ţin legătura cu colegii mei de profesie (cei care au mai rămas). Ieri, venind încoace de la Târgu Mureş (unde am avut un recital care se cheamă „Nu întreba câţi ani am”)…
Alina Vigoniuc: Nu întreb.
Florin Piersic: Nu întrebi, dar îţi spun eu: 86. Mă ţin cât de bine pot.
Alina Vigoniuc: Mâncaţi cu parcimonie?
Florin Piersic: Ce e aceea, parcimonie? Voi aţi auzit de parcimonie? Eu habar n-am avut! Eşti cultă, îmi place de tine. Măi, copii, vreau să vă spun atât: eu am venit la Cojocna a nu ştiu câta oară, după ce am făcut anul trecut o pauză. Au fost domni şi doamne care mi-au spus: „Vă aduceţi aminte că anul trecut aţi fost cu noi şi aţi povestit?” De povestit, povestesc.
Alina dragă, cea mai mare tâmpenie care mi se spune mie e că vorbesc de nu mă mai opreşte nimeni. Păi mă, nu vă e ruşine? Bucuraţi-vă că vorbesc, că mai pot vorbi! Nu pot să vă dau listă cu cei care mi-au fost colegi, parteneri, pe care i-am iubit, lângă care am stat, ştiam şi din viaţa lor. Ei n-ar mai vrea să vorbească? Ar vrea, dar nu mai pot, pentru că sunt sus, în stele; au plecat. Mi-e frică să deschid televizorul sau radioul, să aud că încă un coleg de-al meu a plecat. Mă uit la filmele în care am jucat, au fost 46 de filme cu totul. Aproape toţi cei cu care am jucat au plecat. Pentru mine asta e o tristeţe grozavă: mă uit şi-mi vine să nu mă mai uit. De pildă „Trandafirul galben” sau filmele acestea cu Mărgelatu: nu mai e Marga, Ion Marinescu, Mărgineanu, Iura Darie. Şi am copilărit cu el: eu eram încă student la teatru în Bucureşti şi el deja juca. Pentru mine lipsa lor contează extraordinar.
Acum câteva zile am fost invitat, cu surle, cu rugăminţi, să mă duc, că se deschide Casa de cultură din Techirghiol, care va purta numele lui Jean Constantin. Nu am putut să mă duc, că aveam spectacol la Arad şi la Târgu-Mureş. Pe colegii mei îi regret extraordinar. Trec pe lângă casa lui Marga Barbu şi-mi vine să strig: „Marga, unde eşti?” Nu mai e demult…
Alina Vigoniuc: Sunteţi foarte sentimental.
Florin Piersic: Aşa e felul meu de-a fi. Vin aici la Cojocna nu doar pentru că e aproape de Cluj, ci pentru că mă simt mai aproape de oameni. Nici la Marea Neagră n-am fost de 12 ani, decât în turneu.
Eu sunt îndrăgostită de publicul meu, de asta şi viu. Cum să vă spun: eu încep uşor şi termin greu, aşa că să vă fie ruşine că m-aţi chemat; şi nu că mi-aţi stricat mie timpul, că eu de-abia am aşteptat să apar aici.
Vă îmbrăţişez pe cei care v-aţi pierdut timpul să mă ascultaţi; iar dacă v-am supărat cu ceva, mă bucur din toată inima. Să vă dea Dumnezeu ce ştiu eu – şi eu ştiu foarte multe prostii – ca să vă amuzaţi. Rămân, sunt încă, sper că va mai fi o vreme în care să ne întâlnim.
Vă doresc o vară frumoasă şi să nu uitaţi că aveţi un prieten, azi, mâine şi până la sfârşitul vieţii lui – poate şi după aceea -, pe care-l cheamă Florin Piersic.
Interviul INTEGRAL poate fi ascultat AICI:
Alina Vigoniuc / Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.