Radio Cluj…la modă: Designerul lunii – Pierre Cardin (I) [FOTO]
Articol editat de cristina.rusu, 14 iulie 2022, 06:00 / actualizat: 14 iulie 2022, 9:24
Acest tip de afacere s-a dovedit însă unul de mare succes devreme ce Cardin a fost unul dintre cei mai bogați creatori de modă iar preocupările sale s-au intersectat cu alte domenii ca arta, imobiliarele sau gastronomia.
Nici nu era prea greu devreme ce tăvălugul era deja rostogolit. Dar de unde a început ascensiunea acestui italian de origine?
Pierre Cardin s-a născut în localitatea San Biagio di Callalta, în regiunea Veneției, la data de 2 iulie 1922, exact acum un secol.
Deși nu provenea dintr-o familie săracă, după cel de-al doilea război mondial familia a pierdut tot ce agonisise și a fost nevoită să se mute în Franța, care a devenit țara sa de adopție.
Nevoit să muncească de la o vârstă fragedă, pe-atunci micul Pierre a făcut ucenicie la un croitor, plecând la vârsta de 17 ani de acasă și sperând că odată va cuceri Parisul. Fără nici un fel de școală specială sau studii, Pierre Cardin a fost, la fel ca mulți alți creatori celebri un autodidact, cunoscând cap coadă tot procesul complex al executării unei piese vestimentare.
Cu o scrisoare în buzunar dată de un medium ce-l recomanda unui anumit domn din Paris menit a-l ajuta, într-o dimineață rece de duminică ajuns acolo, întâmplarea face ca tânărul să confunde adresa străzii de pe plic cu o alta cu nume asemănător.
Pe strada pustie întâlnește un domn pe care îndrăznește să-l întrebe dacă numărul 82 este departe. Acesta, foarte curios îl întreabă de ce, iar tânărul spune că la acel număr locuiește un amic de al său. Interlocutorul, și mai curios, îl întreabă cum îl cheamă pe prieten, iar Cardin dă numele de pe plic.
Persoana care se afla în fața sa era exact destinatarul scrisorii, iar restul este deja istorie.
Întâmplare sau destin, această coincidență povestită de creator adesea a guvernat primii săi pași la Paris, capitala modei, pe care în câțiva ani avea s-o cucerească.
Dar mai întâi se va angaja la casa Paquin trimis, nici mai mult nici mai puțin de mediumul care-l trimisese la adresa confundată.
Acolo are șansa specială să-l cunoască pe celebrul Christian Berard și nu mai puțin celebrul Jean Cocteau, care colaborau cu casa, pentru realizarea costumelor pentru filmul Frumoasa și Bestia, unde își va aduce și el aportul creativ.
Cardin a mai ucenicit la celebra casă Schiaparelli și a terminat cu ucenicia la Dior unde a fost primul croitor al casei vreme de patru ani.
În anul 1950 pleacă de la Dior și își deschide propria sa companie axată la vremea aceea pe designul și producerea de costume de teatru și măști.
Abia în anul 1953 va prezenta prima sa colecție pentru femei, iar anul următor îi va aduce un succes imens datorat creației Bubble dress.
Christian Dior însuși îi va trimite tânărului creator un buchet din 144 de trandafiri în semn de apreciere pentru creațiile sale, știută fiind dragostea maestrului pentru flori și semnificații oculte.
Dar mai multe veți afla săptămâna viitoare.
Călina Langa, fashion designer
Pozele sunt fotocopii după: Histoire de la Mode au XXe siecle de Yvonne Deslandres și Florence Muller Editions France Loisirs 1986/ Fahion Designers A-Z The Collection of the Museum at the Fashion Institute of Technology Ed. Taschen 2018/ Fashion: A History from the 18th to the 20th Century, Volume II 20th Century The Collection of the Kyoto Costume Institute Ed. Taschen 2006
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.