Radio Cluj… la modă: Tendințe pentru moda toamnă iarnă 2022/2023
Glumesc de bună seamă, dar specific totuși, dacă mai era nevoie că tendințele și colecțiile sezonului următor sunt stabilite cu ceva timp în urmă, lucru pe care l-am precizat, nu o dată în cadrul întâlnirilor noastre.
Ca de obicei, designerii sunt primii care vă propun anumite personaje – schițate prin intermediul creațiilor lor și vă pricinuiesc reîntâlniri cu ani cheie, păstrați în memoria colectivă ca remarcabili prin ceva anume – poate acel spirit al vremurilor, cel care dă savoarea unei epoci.
Iar dacă trebuie să specificăm o preferință pentru sezonul care va să vină, ea este cea legată de finalul secolului XX și începutul noului mileniu.
Ne vom reîntâlni astfel cu obsesia Y2K – un termen ce desemna Year 2000 și alături de el – obsesia computerelor care nu vor fi făcut trecerea de la 1999 la 2000, tradusă prin influențe de linie și croi specifice acelor ani – pantalonii cu talia extrem de joasă și abdomenul la vedere – nu contează că e frig – cu linia preppy school intens promovată de Britney Spears în hitul său din 1998 Baby, one more time, ale cărui influențe străbat deceniile, iată până în zilele noastre.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 28 iulie 2022, 06:00 / actualizat: 28 iulie 2022, 10:26
Mai avem athleisure chic-ul – combinația dintre vestimentația sport și chic-ul urban, nu lipsit de eleganță, care tocmai în acea perioadă fusese lansat și promovat intens de brandul Prada, ce-și găsește acum expresia actualizată în obsesia hainelor confortabile ce amintesc de sălile și terenurile de sport.
Moda toamnei ne mai aduce și omniprezența fustei mini, care nu mai este micro mini ci de-a dreptul nano-mini, fiind adesea denumită belted mini – un fel de curea-fustă mai degrabă.
Fără să țină seama cu adevărat de specificul acestor anotimpuri, care presupun vreme mai rece, designerii lasă mult la vedere din anatomia feminină, dacă este să contabilizăm aici și preferința pentru hainele transparente – naked dresses – poate, nu atât de controversate ca celebra rochie purtată de Marilyn la ziua lui JFK, și apoi distrusă de Kim Kardashian anul acesta la Met Gala – vizibile pe mai toate podiumurile de prezentare.
Lenjeria la vedere – o altă tendință preluată din finalul de secol XX, că vorbim de bustiere sau panties- chiloței, este o altă direcție care ne face să ne punem întrebări serioase dacă mai există sau nu vreun mister feminin, ocultat sub straturi de dantele ca-n vremurile de mult apuse, sau chiar totul e la vedere?
Peste toate aceste construcții există, haine groase, generoase, care vă vor feri de frigul de sezon – paltoane maxi, cape spectaculoase, sacouri oversized – n-au ieșit din modă, încă – blănuri pufoase și false dar nu mai puțin călduroase, tricotaje stil bunica, și bineînțeles jachetele de piele.
Pielea este o textură foarte folosită și-n acest an, cum se-ntâmplă adesea de multe sezoane, foarte potrivită și extrem de versatilă ca prezență și ca look.
Articolul vestimentar vedetă al sezonului este corsetul, pe care, deja l-am zărit în numeroase variante și-n moda primăverii și a verii de anul acesta – simplu sau cu tăieturi sofisticate, ca bază pentru bluze sau interpretat ca vestă peste tricouri inscripționate, corsetul mai rămâne cu noi și-n sezonul rece.
Mai în detaliu despre fiecare direcție, săptămâna viitoare! Concedii plăcute, odihnitoare și la modă, vă doresc!
Călina Langa, fashion designer
Pozele sunt fotocopii după publicațiile Vogue France Collections Automne/Hiver 2022/2023
și CitizenK International ediția vară iunie 2022
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.