Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Ce mai citim: Un roman norvegian despre vulnerabilitatea relației de iubire

Ce mai citim: Un roman norvegian despre vulnerabilitatea relației de iubire

Laureat al unor prestigioase premii literare printre care și premiul Aschehoug în anul 2013, Erlend Loe este azi unul dintre cei mai marcanți scriitori ai generației sale nouăzeciste, cunoscută și ca homo scandinavicus ironicus.
Cu stilul său novator, rafinat, mai curând aparent naiv (“naivist”) – etichetă care îi displace scriitorului -, dublat de o fină ironie, Loe dezvăluie contexte tematice de o profundă gravitate care privesc societatea postmodernă pe alocuri pătrunzând chiar în sfera bizarului.
Este și cazul romanului Tatt av Kvinnen, SEDUS, în care autorul tratează ironic modelul rolurilor de gen, estompând granița dintre naivitate și maturitate într-o notă critic ironică a societății și a generației X căreia autorul îi aparține. Dar după cum îi place scriitorului să spună, această ironie este doar o „caldă ironie”. Povestea punctuală a romanului, ale cărei secvențe sunt numerotate schematic de la 1 la 300, reprezintă jurnalul relației unui cuplu tânăr din perspectiva eu-lui masculin, fără nume. O tânără femeie, Marianne, apare de nicăieri și aproape că dă buzna – ulterior mutându-se și preluând un rol dominant și manipulator -, în viața eu-lui narator ce se lasă dus / se-dus de aceasta, cu o dezarmantă neputinţă.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 31 iulie 2022, 00:00

Voi da citire unui fragment ilustrativ pentru tonul inconfundabil lacunar, eliptic cu care debutează romanul:

„1) Se întâmpla pe vremea când ea a început să vină mai des, seara, chiar înainte de a merge la culcare. Se așeza și începea să vorbească, mereu, despre cât de fericită era în tăcere, despre cât de bine era să fie singură. Vorbea fără încetare. Mai ațipeam, dispărând pentru câteva momente din conversație, însă ea nu observa. Mă trezeam de fiecare dată, ba tresărind puțin, ba cu un sunet gutural.”

Astfel firul narativ se țese între primul punct al jurnalului care ne introduce în atmosfera și trăirile eu-lui narator față de Marianne, și punctul final, 300, în care tânărul protagonist are o neașteptată revelație de trezire a conștiinței de sine în urma aberantei relații amoroase, marcată de oscilațiile comportamentale ale Mariannei – cărora eul narator încercase, în zadar, să le găsească un sens – și în urma pierderii respectului de sine. Dar datorită umorului și ironiei calde cu care Loe își construieşte personajele, romanul ne arată doar o oglindă magică fără nici o intenţie de a moraliza. Este o oglindă “glocală”, prin aceea că putem regăsi specificul unei lumi scandinave dar și un specific universal. Şi în cele din urmă, este poate, în egală măsură, un roman despre vulnerabilitatea relației de iubire.

Volumul, tradus direct din limba norvegiană, apare în colecția Nordica a Editurii Casa Cărții de Știință, redactor Alexandra Blendea, cu suportul Norwegian Literature Abroad, un adevărat Institut Cultural care promovează, cu înalt profesionalism și dăruire, literatura norvegiană ca worldlit. Traducerea este semnată de o echipă de foste studente masterande cu care am avut plăcerea să colaborez la cursul de Traducere și interculturalitate din cadrul modulului opțional de master de Limba, cultura și literatura norvegiană la Departamentul de limbi și literaturi scandinave al Universității Babeș-Bolyai. Felicit deopotrivă traducătoarele Lavinia Alexandra Chira, Simina Corodescu, Ecaterina Miruna Dumitrașcu, Alexandra Casandra Kovacs, Mădălina Marin, Alexandra Melenciuc pentru traducere, pentru răspunsul pozitiv la proiectul masteral cât și pentru alegerea acestui roman al lui Erlend Loe, ce poartă acum amprenta lor stilistică în limba română. Volumul este prefațat de traducătoarea Ecaterina Miruna Dumitrașcu. Felicitări echipei de traducătoare și la cât mai multe cărți traduse!
Alături de traducătoare vă invităm la o lectură placută de vară.