Prima pagină » Campanii » Incluziv » Incluziv: “Eu mă văd ca Brad Pitt!” Povestea lui Zolty Bogata, blogger cu dizabilităţi [AUDIO]
Incluziv: “Eu mă văd ca Brad Pitt!” Povestea lui Zolty Bogata, blogger cu dizabilităţi [AUDIO]
Foto: Petru Zoltan Egyed
Înţelegem oare cum e să avem un pahar cu apă lângă noi, după care să nu ne putem întinde? Sau cum e să ne petrecem iernile în faţa unui calculator, care ne ţine prizonieri cu iluzia lumii de afară? Vă spun astăzi povestea lui Petru Zoltán Egyed, cunoscut ca Zolty Bogata:
Articol editat de cristina.rusu,
9 august 2022, 19:12
Înţelegem oare cum e să avem un pahar cu apă lângă noi, după care să nu ne putem întinde? Sau cum e să ne petrecem iernile în faţa unui calculator, care ne ţine prizonieri cu iluzia lumii de afară? Vă spun astăzi povestea lui Petru Zoltán Egyed, cunoscut ca Zolty Bogata:
Andrea Nagy: Zolty, cum speri că te consideră prietenii?
Petru Zoltán Egyed: Eu sper că mă consideră un om cât-decât bun. Am încercat în ultimii 7-8 ani să-i ajut pe mulţi: pe unii cu un cărucior sau scooter electric, pe alţii cu piese de schimb sau medicamente; dar cei pe care nu i-am putut ajuta poate nu mă prea vorbesc de bine.
Andrea Nagy: Dar când ţi-ai început blogul, aveai tu nevoie de ajutor.
Petru Zoltán Egyed: Eram într-o situaţie complicată prin 2010. Casa noastră era foarte deteriorată, riscam să se prăbuşească în 2-3 ani şi să rămân fără un acoperiş deasupra capului. Aveam nevoie de mulţi bani pentru consolidare, dar şi pentru izolare, pentru că la boala mea – distrofie musculară – sunt foarte sensibil la frig. Cum a fost săptămâna trecută mai răcoare, alţii poate că umblau în tricou, dar eu m-am îmbrăcat mai bine! Un prieten din Turda mi-a făcut un blog, am rămas surprins de cât de mult s-a implicat lumea ca să mă ajute atunci. De aici am învăţat că şi eu trebuie să ajut pe alţii.
Andrea Nagy: Noi doi avem o experienţă în comun, şcoala specială. Cum a fost acolo pentru tine?
Petru Zoltán Egyed: Eu am fost la Şcoala Specială nr. 9 din Jucu în anii ‚80, când era greu. Mâncarea era foarte puţină, eu ţin minte că doar la amiază mă mai săturam. Bine, desertul de obicei fie îl furau cei mai mari, fie îl dădeam noi de bună voie. Că dacă nu, luam bătaie; şi la un moment dat te mai saturi de bătaie, aşa că mai renunţi la unele lucruri. Am răbdat frig, foame şi mizerie. Personalul era puţin. Eu ţin minte că eram la târâtori: târâtorii erau cei care nu puteau merge şi se târau în 4 labe, cum puteau şi ei. Aici, la vreo 20 de copii era un singur brancardier; şi acela, decât să te care, mai bine îţi dădea nişte castane de vedeai stele verzi. Am făcut şcoală până prin ‚89, când am renunţat. Am auzit că după 1990 cei de acolo au avut o viaţă mai bună.
Andrea Nagy: Când ai renunţat la şcoală, ţi s-a spus că nu vei avea niciodată o meserie. A fi blogger e pentru tine o meserie?
Petru Zoltán Egyed: E mai mult o pasiune. Am avut un parteneriat cu un blogger, care îmi dădea de lucru cam o oră pe lună. Pentru asta mi-au tăiat pensia o perioadă, a trebuit să dau înapoi vreo 3000 de lei.
Andrea Nagy: Un interesant motto are grupul tău de Facebook.
Petru Zoltán Egyed: Am întâlnit mulţi oameni care spun că fac, dar nu făceau nimic. De aici s-a născut motto-ul grupului: „Noi facem, nu doar spunem cum trebuie făcut”. Mulţi spun: „Eu sunt în cărucior şi nu pot face nimic, să facă cei sănătoşi!” Şi eu sunt în cărucior, blocat aici în faţa calculatorului; dacă fratele meu nu mă ia de aici, rămân în faţa calculatorului toată ziua. Dar poţi face multe lucruri, ceea ce am demonstrat că se poate; numai că toată lumea aşteaptă să facă altul.
Andrea Nagy: Cine e în grupul acela, numai persoane cu dizabilităţi?
Petru Zoltán Egyed: La început oricine putea să intre, am sperat că vin oameni care vor să se implice. Până la urmă m-am limitat doar la persoane cu dizabilităţi, pe care am vrut să le încurajez să ne ajutăm noi între noi. Unul sănătos poate nu mă înţelege. Ei nu înţeleg cum e să nu ai putere, să ai apa în faţă şi să nu o poţi ridica.
Andrea Nagy: Chiar şi între persoanele cu dizabilităţi înţelegerea e greu de găsit, multă lume se ascunde.
Petru Zoltán Egyed: Au fost situaţii în care m-au contactat oameni care aveau nevoie de un cărucior electric, dar voiau să nu ştie nimeni de asta. Eu cum să adun bani, să nu ştie nimeni?
Andrea Nagy: Despre nevăzători se spunea că sunt fiinţe urbane, că riscurile sunt mai mari la ţară. Cum e ca persoană în scaun rulant în mediul rural?
Petru Zoltán Egyed: Eu la Bogata am toate condiţiile care sunt în oraş, dar sunt localităţi unde au drumuri rele. Este câte unul care vrea să cumpere un cărucior electric ieftin; dar dacă e drum de ţară, eventual cu un deal de urcat, îl termină imediat.
Andrea Nagy: Ce ştie căruciorul tău de acum?
Petru Zoltán Egyed: Pentru căruciorul meu electric am făcut două strângeri de fonduri pe Facebook. Visam la el de vreo 12-13 ani şi a costat peste 10 mii de euro. Merge 40-50 km, cu o viteză de 12 la oră, pe drumuri şi bune şi rele. După mine au mai reuşit să obţină şi alţii din ţară, dar mulţi nu încearcă din ruşine: Ei zic: „Nu pot să cerşesc”. Eu nu am înţeles treaba aceasta: nu e cerşit când ai nevoie de ceva şi nu ai resursele necesare.
Andrea Nagy: Nu ţi-e frică să nu te răstorni pe drumuri rele?
Petru Zoltán Egyed: Acum 2 ani m-a lovit cineva cu maşina şi m-a răsturnat. Mi-am rupt umărul, de atunci sunt şi mai rău decât eram înainte. Nu puteam folosi trecerea de pietoni, pentru că urcai 4 trepte până la ea. M-am încadrat în coloană între maşini, aşa a avut loc accidentul.
Andrea Nagy: Pe cine ajuţi acum?
Petru Zoltán Egyed: Anul trecut am început un proiect pentru persoanele cu dizabilităţi din Bogata, Turda, Luncani, Câmpia Turzii. Cu ajutorul unei fundaţii din Oradea am cumpărat o maşină 8+1 adaptată, cu lift pentru utilizatorii de scaun rulant, cu care încercăm să-i scoatem în diferite excursii şi vizite. Avem pe cineva la Luncani pe care nu îl scoate nimeni afară. Dus-întors până la Cluj facem 90 km, dar ca să-l ducem şi pe el facem 100 km în plus. Dar când văd cât de tare se bucură, facem şi 200 dacă e cazul. Nu prea avem şoferi, e greu să-i convingi pe oameni să vină ca voluntari. Îl ştiam pe Bob Rădulescu şi i-am scris, i-am expus ideea proiectului, iar el a fost o zi şofer pentru noi. Oamenii se uitau foarte insistent: probabil credeau că nu e el, având în vedere că Bob împingea pe cineva în cărucior.
Andrea Nagy: Multe persoane cu dizabilităţi sunt deranjate că lumea se uită lung. Tu cum eşti cu asta?
Petru Zoltán Egyed: Cunosc om care nu iese din casă pentru că are un pic corpul deformat. Dar eu mă văd ca Brad Pitt! Când mă uit în oglindă, mă văd aşa cum sunt; dar când mă duc pe drum, ştiu că sunt cel mai fain. Ce să fac, să mă închid între 4 pereţi? Păi eu dimineaţa mă uit pe geam şi văd că e soare, e frumos; ies la plimbare, poate să se uite oricine.
Andrea Nagy: Oamenii îţi pun multe întrebări?
Petru Zoltán Egyed: Mă tot întreabă de când sunt aşa. Le mai spun că am distrofie musculară, care la vârsta de 9 luni s-a activat, că nu am umblat niciodată. Dar nu prea-mi place să tot explic asta.
Andrea Nagy: Tu ce-ţi doreşti?
Petru Zoltán Egyed: Cel mai mult, să am sănătate. Şi să găsim şoferi voluntari, să putem ieşi cât mai mult. Pentru psihicul meu mă ajută, după ce stau iarna câteva săptămâni în casă, să mai ies câte un pic.
Şoferii care doresc să fie voluntari în proiectul 8+1 pentru Bogata îl pot contacta pe Petru Zoltán Egyed pe Facebook sau la telefon, la numărul 0743622372.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.