Maramureș – A 50-a ediție a evenimentului Hora la Prislop
Timp de două zile, Pasul Prislop va răsuna de voia bună a celor veniți să se bucure de sărbătoarea populară care se menține de multe decenii în calendarul manifestărilor tradiționale.
Articol editat de Andrei Cretoiu, 22 august 2022, 07:35
Prima zi va debuta cu o paradă moto cu participarea cluburilor Rock ‘N Road și Nord 6 Riders din Maramureș, împreună cu cluburile partenere din Suceava și Bistrița-Năsăud. Programul acestei zile se va încheia cu un concert folk-rock, Focul Viu, Proiectul Nod._ Maria Casandra Hauși & Sorin Romanescu, Florin Chilian, IRIS Nelu Dumitrescu și Nightlosers fiind responsabili de spectacol.
În data de 28 august, după slujba religioasă oficiată la Mănăstirea Prislop se va da startul petrecerii, această zi a festivalului fiind dedicată folclorului autentic.
Pe lângă toate acestea, programul evenimentului va fi completat de parada cailor, ateliere de creație, demonstrații gastronomice, observații astronomice, târgul produselor tradiționale și al meșterilor populari, dar și de o tabără dacică cu tematică istorică.
Ioana Popovici
Radio Sighet poate fi ascultat online, AICI!