Prima pagină » Reportaje » Scandal la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Oradea. Părinții anunță protest în prima zi de școală
Scandal la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Oradea. Părinții anunță protest în prima zi de școală
Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Oradea
Mai mulți părinți ai elevilor Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” din Oradea anunță protest în prima zi de școală. Aceștia sunt nemulțumiți de orele în schimburi ale elevilor. Decizia Consiliului de Administrație al unității de învățământ – de a aduce elevii la școală în două schimburi – a stârnit valuri de nemulțumiri în rândul părinților copiilor vizați. Aceștia au lansat o petiție online pentru a anula această decizie și spun că vor organiza acțiuni de protest împotriva acestei decizii.
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
2 septembrie 2022, 15:00 / actualizat: 2 septembrie 2022, 17:45
Mai mulți părinți ai elevilor Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” din Oradea anunță protest în prima zi de școală. Aceștia sunt nemulțumiți de orele în schimburi ale elevilor. Decizia Consiliului de Administrație al unității de învățământ – de a aduce elevii la școală în două schimburi – a stârnit valuri de nemulțumiri în rândul părinților copiilor vizați. Aceștia au lansat o petiție online pentru a anula această decizie și spun că vor organiza acțiuni de protest împotriva acestei decizii.
Întruniți în ședință, pe 1 septembrie 2022, membrii CA au votat organizarea activității în două schimburi, prin rotație, pe module alternative, a claselor IV-VI, după amiază, și clasele III-VII. Numărul elevilor vizați de această decizie este de aproximativ 250.
Siguranța copiilor periclitată
Părinții sunt revoltați și anunță proteste. Aceștia se tem pentru siguranța copiilor lor, la ieșirea de la ore.
„Copilul meu face naveta din Oșorhei, iar eu lucrez până seara târziu. Cu ce ajunge el de la școală spre casă dacă încheie cursurile la ora 19.00?”, se întreabă un părinte.
„Eu nu locuiesc în apropierea școlii, iar copilul meu, care are 12 ani, trebuie să vină spre casă singur, noaptea – iarna mai ales, când ziua este mai scurtă. Noi nu putem să-l luăm de la școală căci lucrăm amândoi până târziu, iar bunicii și rudele nu sunt în apropiere”, a completat un alt părinte.
„Eu am doi copii mici. Unul în clasa pregătitoare, celălalt în clasa a III-a. Ce fac acum? Îl duc pe unul dimineața. La ora 12.00, îl iau pe cel de dimineață și-l las pe cel de clasa a III-a? Pe urmă, la ora 16, revin după copilul cel mai mare? Aceasta înseamnă că mă plimb în fiecare zi între școală și casă. Cine poate ține acest rimt, în condițiile în care avem și serviciu”, mai spune o mămică.
Părinții susțin că luni vor protesta în fața școlii, iar dacă nu primesc aviz pentru acțiunea lor, ei sunt deciși să boicoteze începutul anului școlar, fie în timpul ceremoniei de deschidere, fie ei sunt hotărâți să participe doar ei, adulții, la deschiderea anului școlar.
Nu sunt spații
Directoarea Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” spune că s-a ajuns în această situație pentru că Ministerul Educației nu a autorizat o clădire, recent reabilitată, de pe strada Cuza Vodă. Spațiul a fost pregătit de Eparhia Reformată a Oradiei pentru copiii care învață în limba maghiară în această unitate de învățământ. Cum în această situație s-ar discuta despre o segregare a elevilor, acest lucru a fost împiedicat de Minister, chiar dacă acordul are avizul Primăriei.
Numărul de clase pe care le are clădirea de pe strada Erou Marius Cosma este cu IX mai mic decât numărul de formațiuni de studiu din acest moment din școală.
„Este normal să asigurăm egalitate de șanse tuturor copiilor. Noi trebuie să facem loc tuturor claselor în școală. Noi nu avem un Ordin de Ministru conform căruia spațiul de pe Cuza Vodă să fie introdus în rețeaua școlară. Considerați că noi suntem bucuroși că venim în două schimburi?! Și eu am ore până seara. Dar ce putem face?! Eu, ca director de școală, sunt obligat să asigur șanse egale la educație tuturor copiilor”, a spus directoarea Școlii Bălcescu, prof. Monica Costa.
Acord segregaționist?
Până la finalul anului 2021, elevii Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” învățau în două clădiri – clădirea principală de pe strada Erou Marius Cosma și într-un spațiu de pe strada Mihai Viteazu al Fundației „Încrederea” de pe lângă Comunitatea Evreilor din Oradea.
Pentru acest spațiu, Primăria Oradea plătea lunar chirie. Aceasta până ce între Primăria Oradea și Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului a fost semnat un acord ce prevedea că Eparhia va pune la dispoziția Școlii Bălcescu, cu titlu gratuit, un spațiu renovat și dotat pentru elevii secției maghiare a unității de învățământ. Înțelegerea a fost parafată de consilierii locali orădeni.
Primăria a fost încântată de faptul că nu va mai plăti lunar chirie Comunității Evreiești și astfel va muta opt clase de elevi într-o clădire modernizată, fără niciun cost. Doar că înțelegerea de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, iar elevii nu au mai putut fi mutați, pentru că Ministerul Educației nu a acordat autorizația de funcționare a clădirii nici până astăzi.
„Eu nu eram director pe atunci. Nu știu exact ce s-a întâmplat. Știu doar că Primăria nu a mai dorit să plătească chirie Fundației. S-a cerut școlii ca în 31 august 2021 să elibereze clădirea de pe Mihai Viteazu, anunțâdu-ne că vom primi clădirea de pe Cuza Vodă. Aceasta nu era pregătită pentru a primi elevii și astfel au prelungit termenul până în 31 decembrie. Eu am fost numită director în Ajun de Crăciun. După care, la scurt timp, am predat spațiul în conformitate cu Hotărârea Primăriei. Astfel, am mutat clasele în imobilul de pe Erou Marius Cosma. Am avut noroc că încă eram în online și am făcut orele prin rotație, în sistem hibrid. Însă anul acesta nu avem cum să facem diferit, decât să-i aduce pe copii în schimburi”, a declarat directoarea.
Temeri
Aceasta spune că este la curent cu temerile părinților. Acestea sunt legate strict de siguranța copiilor.
„Problema nu este a învățării după amiază, ci a siguranței copiilor care rămîn până târziu la ore. Sunt la vârsta la care nu sunt nici mici, nici mari. Cum e mai rău. Cei de clasa a VI- a și cei de a VII-a, care au multe ore în planul cadru, încep de la ora 12 și termină la ora 19. Ce face un copil care iese la ora 19 și trebuie să plece singur acasă?! Eu îi înțeleg pe părinți. Își fac griji pentru siguranța copiilor lor la ieșirea din școală și la plecarea spre casă. Mulți dintre elevii de la secția maghiară sunt navetiști. Ei vin din zona metropolitană. Cu ce se duce un copil la ora 19, când încheie cursurile?!”, se întreabă directoarea.
„Vom continua programul poate chiar și în trei schimburi. Vreau să precizez că, atât dimineața, cât și după amiază, în schimburi vor merge elevi de la ambele secții – română și maghiară, a școlii. Nu facem discriminare”, precizează ea.
Fără Ordinul Ministrului Educației, imobilul de pe Cuza Vodă însă nu poate fi folosit ca spațiu de învățământ, iar contractul cu Comunitatea Evreilor a fost reziliat. Astfel, Școala Bălcescu nu poate să folosească decât spațiul pe care îl are la dispoziție și să aducă elevii în schimburi.
Mutarea doar a elevilor maghiari în clădirea de pe Cuza Vodă nu este permisă de metodologiile în vigoare, care spun că trebuie să fie asigurată o echitate în educație și acces egal la formele de învățământ, după cum atrage atenția șeful Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Horea Abrudan.
Condiționări
Acest lucru ar fi posibil doar dacă Episcopia Reformată ar accepta să primească în clădire și copiii români.
„Eparhia Reformată a condiționat intrarea în clădirea respectivă doar a elevilor de la secția de limba maghiară a școlii. Și astfel este stipulat și în contract. Acest lucru nu pare să fi fost cunoscut de cei care au acceptat semnarea contractului. Cel ce trebuia să-i consilieze nu cunoștea sau nu a vrut să cunoască prevederile metodologiei aprobate prin Ordin de Ministru, potrivit căreia nu ai voie să separi fizic copiii de etnii diferite din aceeași școală. Episcopia reformată trebuie să accepte acest lucru”, a declarat șeful IȘJ Bihor.
Acesta spune că, dacă Episcopia va accepta luni, 5 septembrie, la ora 12.00, la întâlnirea cu primarul Florin Birta, să primească și elevii români în clădirea de pe strada Cuza Vodă, atunci se va cere derogare de la Ministerul Educației pentru a introduce clădirea în rețeaua școlară, chiar și după începerea activității didactice, iar situația de la Bălcescu s-ar putea rezolva foarte simplu.
În caz contrar, elevii vor fi nevoiți să meargă la școală în două schimburi, așa cum s-a decis în ședința din 1 septembrie 2022 a Consiliului de Administrație al Școlii „Nicolae Bălcescu”.
„O să le solicit să renunțe la această prevedere din contract. Dacă nu vom cădea de acord, vom căuta noi alte soluții pentru a găsi o altă locație în care elevii să-și poată desfășura activitățile”, a spus primarul Florin Birta.
Crina Dobocan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.