Cinzia Franchi/ Doina Borgovan
Articol editat de cristina.rusu, 3 octombrie 2022, 16:56 / actualizat: 5 octombrie 2022, 14:52
Domeniile sale de cercetare sunt literatura maghiară veche; literatura scrisă de femei; literatura de călătorie; memoriile; relațiile literare româno-maghiare. Are un doctorat obținut cu o teză pivind textul dramatic atribuit lui Samuil Vulcan ” Uciderea lui Grigorie Vodă în Moldova expusă tragic” (Occisio Gregorii in Moldavia Vodae Tragedice Expressa) (aprox. 1780).
Între 1994 și 1995 a fost lector de limba italiană la catedra de limba italiană din Facultatea de filologie a Universității Babeș-Bolyai.
La sfârșitul lunii septembrie 2022 a revenit la Cluj, la Centrul cultural italian, unde a susținut o conferință despre scriitoarea italiană de origine maghiară Edith Bruck.
Edith Bruck (n. 1931), pseudonimul lui Edith Steinschreiber, este supraviețuitoare de la Auschwitz. În 2021, a câștigat Premiul Strega Giovani și Premiul Viareggio pentru ficțiune cu cartea sa ”Il pane perduto” și Premiul Aqui Storia ca martor al vremurilor pe care le-a trăit.
CF: Edith Bruck este o scriitoare de origine maghiară care trăiește în Italia deja din anii 50 și care a decis în mod conștient, pe vremea când avea 23-24 de ani, să-și scrie cărțile în limba italiană. Cea mai mare parte a cărților pe care le-a scris au caracter autobiografic, autoarea povestind experiențele sale ca supraviețuitoare a lagărelor de exterminare naziste. Ca urmare, putem spune că Edith Bruck aparține acelui gen literar care se mai numește literatura Holocaustului, sau literatura Memoriei, cu M mare.
CF: Da! Și în cazul literaturii române există asemenea cazuri de scriitori, cum ar fi Eugen Ionescu, Mircea Eliade sau Emil Cioran. Și ei au scris într-o limbă străină, dar au făcut asta din motive diferite. În cazul literaturii maghiare o amintesc și pe Agota Kristóf , o autoare de limbă franceză, dar care este profund maghiară în sufletul său. Chiar ea se definea astfel, îi era greu să spună că este o scriitoare elvețiană de limbă franceză. Ea declara că a ales limba franceză pur și simplu pentru a avea acces la un public mai larg. Scriind în Elveția în limba maghiară nu ar fi avut parte de aceeași receptare și recunoaștere.
În schimb, în cazul lui Edith Bruck ea alege limba italiană dintr-un motiv foarte personal: pentru a se putea distanța de stresul emoțional teribil prin care a trecut în timpul încarcerării în lagăr. Pe de altă parte, ea simte că trebuie și, mai mult, că are obligația morală de a-și povesti această cumplită experiență, însă spune că povestind în limba maternă acest lucru este mult prea dureros.
Această ultimă carte a sa, care a fost publicată în 2021 și care a câștigat foarte multe premii, se numește ”Il pane perduto” (Pâinea pierdută – n.tr.) Dă un exemplu simplu: cuvântul PÂINE, în limba maghiară este ”kenyér”. Ea spune că de câte ori rostea cuvântul în limba maghiară simțea că suferă foarte mult. Însă folosindu-l în italiană, ”pane” se simțea mai detașată și reușea să ducă povestea mai departe. Aici pâinea are valențe multiple, pentru că reprezintă și relația sa cu mama sa și cu lumea dispărută, distrusă de nazism.
Edith Bruck vorbește foarte mult despre această datorie morală a scriitorului față de societatea în care trăiește. Este și acum o prezență activă, în ciuda faptului că are 91 de ani, acordă interviuri și are întâlniri cu tinerii, este frecvent chemată să vorbească în școli. Ca supraviețuitoare a Holocaustului afirmă frecvent, în mod poetic, că încearcă să-și trăiască viața pe care prin miracol nu și-a pierdut-o la Auschwitz, vorbind lumii despre cei care nu au supraviețuit, despre victimele ororii din cel de-al doilea război mondial.
CF: Am studiat limba maghiară la facultate, pentru că la acea vreme, atunci când sălile universității erau pline la cursurile de engleză și la alte limbi mai populare, eu căutam un loc în care să regăsesc și o dimensiune umană, dincolo de cea culturală. Așa că practic fără să-mi dau seama și fără să reflectez prea mult, am ales limba maghiară, o limbă despre care la momentul respectiv nu știam nimic. Am avut norocul să asist la niște cursuri foarte bune care mi-au insuflat pasiune și curiozitate. Astfel a început un parcurs universitar care m-a purtat și aici la Cluj într-un anumit moment al carierei mele. Am fost lector de limbă italiană în anii 90 la Facultatea de Filologie. Pe vremea aceea șef de catedră era regretatul Marian Papahagi. Am fost colegă și cu Helga Tepperberg, care mi-a fost prietenă bună și care, din păcate, ne-a părăsit de curând. Ți-am fost profesoară și ție, așa cum i-am fost profesoară și Monicăi Fekete, care este în prezent cadru universitar la catedra de italiană a aceleiași facultăți.
Cinzia Franchi
CF: Îmi amintesc că am avut parte de o primire foarte generoasă și călduroasă. Era o perioadă foarte dificilă pentru toată lumea. Dacă ne uităm la felul în care arată Clujul acum e greu de crezut că a existat o perioadă tulbure, grea, în timpul comunismului și în anii de după Revoluție. Îmi amintesc că erau cozi lungi la stațiile de benzină și era războiul din Iugoslavia, atât de aproape de noi.
Însă din punct de vedere universitar și uman, am doar amintiri frumoase din acea perioadă. Ba chiar, am păstrat unele relații de prietenie care durează și în prezent.
CF: (râde) Daaaa, când ajung în România și mănânc ciorbă am impresia că simt mai bine spiritul locului. Putem încerca să gătim ciorbă oriunde în lume, însă nicăieri nu va avea gustul de aici. Îmi amintesc că atunci, în anii 90, am descoperit ciorba de burtă și a fost o experiență mistică. (râde) Și la noi în Italia se folosește burta de vită în diferite rețete, dar când am descoperit că se poate folosi în ciorbă am fost foarte fericită. Îl rugam pe soțul meu să facă rost de burtă, numai că pe atunci totul se găsea greu și nici la restaurant nu era prea lesne să mergi. Îmi amintesc că se găsea ciorbă de burtă la restaurantul de la Hotel Belvedere și mergeam acolo să mâncăm. (râde)
CF: Îmi cer mii de scuze, dar, din cauza limitelor mele personale și din cauză că la acea vreme vorbeam mai mult limba maghiară și frecventam medii proponderent maghiare, nu vorbesc românește. Am făcut un an de limba română la Universitatea din Roma, dar am rămas la un nivel la care doar înțeleg și citesc românește. Am folosit însă limba română la un moment dat în timpul studiilor mele, mi-am scris teza de doctorat în care am ales un subiect apropiat de cultura română. Când se pune problema să vorbesc în românește am capacități limitate, dar îmi dau curaj și de câte ori aud românește mă bucur, pentru că aud sunetul unei limbi care-mi este foarte familiară.
CF: Trebuie să spun că printre scriitori pe care i-am citit se află Mircea Cărtărescu. Asta și datorită traducerii prietenului meu, profesorul Bruno Mazzoni, pe care îl salut călduros. Însă, din cauza felului în care percep eu literatura și din perspectiva romanelor care îmi plac în mod deosebit, scriitura lui Mircea Cărtărescu este elegantă, transpusă strălucit în limba italiană de profesorul Mazzoni, dar mie îmi creează dificultăți de receptare pentru că este volatilă, onirică și nu este ușor de urmărit. Însă recomand cărțile sale altor italieni care ar dori să se apropie de literatura română contemporană.
CF: Vă recomand autori care provin din Transilvania. Unii trăiesc în Ungaria, alții s-au stabilit în alte părți. Aș începe cu György Dragomán, autorul romanului ”Regele alb”, și l-aș recomanda și pe Attila Bartis. Apoi dintre scriitoare v-o recomand pe Andrea Tompa, născută tot în Transilvania, dar care din păcate înțeleg că încă nu a fost tradusă în limba română.
CF: Din păcate, cam așa stau lucrurile. Este un subiect complicat. Aici aș vrea să deschid o scurtă paranteză. În ultima vreme am citit mult despre literatura maghiară scrisă în Ucraina. Există acolo o comunitate puțin numeroasă care scrie și publică în limba maghiară. Și foarte multă lume tocmai acest subiect îl aduce acum în discuție: de ce cele două literaturi se ignoră reciproc, de parcă ar fi două lumi total separate? Majoritatea ignoră minoritatea, și invers. Am adus acest exemplu în discuție, deși este un exemplu extrem, evident.
Dar vreau să spun că lucrurile nu sunt niciodată simple. Și țin neapărat să evoc acum o persoană care a jucat un excelent rol de mediator, care din păcate nu mai e printre noi. Și mă refer aici la Marius Tabacu. Ca o ultimă contribuție la această misiune a sa de mediator ne-a lăsat traducerea în limba română la ”Trilogiei transilvane” de Miklós Bánffy.
După părerea mea, dacă un cititor român ar avea curiozitatea să se apropie de lumea maghiară de la începutul secolului XX, aceasta este o lectură excelentă. Este vorba despre lumea aristocrației maghiare transilvane cu care din păcate publicul român are mari dificultăți din cauza evenimentelor istorice și din cauză că aceasta a fost mereu prezentă în imaginarul românesc ca elementul opresor. Însă Miklós Bánffy reușește să scrie o operă limpede, nepărtinitoare, despre clasa socială din care la rândul său făcea parte, iar prin intermediul acestui strălucit roman publicul român poate să înțeleagă ca situația nu este mereu albă sau neagră. Deci cred că ar fi o bună apropiere și un bun punct de plecare pentru un cititor român care își propune să se apropie astfel de limba și de cultura maghiară.
Și dacă mai doriți viziunea unui alt scriitor din aceeași epocă despre Transilvania v-aș recomanda și un sas, se numește Adolf Meschendörfer, despre care nu știu dacă e tradus în limba română, în limba maghiară a fost tradus. De ce ar fi de interes pentru cititorul român? Pentru că vorbește despre această vulnerabilitate a comunității săsești transilvane în relațiile sale cu comunitatea românească pe care o percepea ca pe o forță capabilă să lupte și să se adapteze mai bine la transformările secolului XX, comparativ cu sașii care păreau să trăiască într-o lume izolată și neconectată prea mult la realitate. Tocmai această viziune săsească asupra vremurilor și Transilvaniei o face interesantă și cred că este un text care nu și-a pierdut vigoarea.
CF: Eu mulțumesc și îi salut pe toți prietenii mei români.
Interviu și traducere în limba română: Doina Borgovan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
Ediția a 33-a este una a contrastelor, în care muzica lui Mozart va fi pusă alături de cea a lui Enescu și Saint-Saëns, va fi interpretată la...
Florin Olari, unul dintre cei mai cunoscuți pictori de biserici din Transilvania, vine în fața publicului cu o nouă expoziție, în care îmbină...
Tipograf, editor, traducător al Bibliei și reformator. Gáspár Heltai a fost unul dintre cei mai educați intelectuali ai vremii sale și un...
Joi, 28 noiembrie, începând cu ora 19:00, Radio Cluj și Opera Lux invită publicul la un spectacol de muzică și balet intitulat „Opera...