A fost ultimul preşedinte al Cehoslovaciei şi primul preşedinte al Republicii Cehe. A fost însă întâi de toate un om de cultură, iar câteva din piesele sale de teatru le-aţi putut asculta în cadrul programelor de teatru radiofonic. În 5 octombrie 1936 s-a născut Václav Havel:
Articol editat de cristina.rusu,
5 octombrie 2022, 06:00 / actualizat: 5 octombrie 2022, 8:40
A fost ultimul preşedinte al Cehoslovaciei şi primul preşedinte al Republicii Cehe. A fost însă întâi de toate un om de cultură, iar câteva din piesele sale de teatru le-aţi putut asculta în cadrul programelor de teatru radiofonic. În 5 octombrie 1936 s-a născut Václav Havel:
Fiul unor capitalişti bogaţi, nu i-a fost permis să facă studii universitare, a mers aşadar la cursuri de seral. Avea 15 ani când şi-a descoperit pasiunea pentru poezie. Scrierile sale au fost influenţate de Kafka, chiar dacă operele acestuia erau interzise în acea vreme în Cehoslovacia. A lucrat ca maşinist la un teatru din Praga şi a studiat arta dramatică prin corespondenţă.
https://www.youtube.com/watch?v=o1H94Qe7nTg
În anii ’60 şi-a început cariera politică: din postura de dizident, ceea ce i-a influenţat şi opera. În 1968 a fost dat afară din teatru, iar opiniile politice i-au adus o sentinţă de 5 ani în închisoare. Teoria sa politică cea mai articulată a fost cea a post totalitarismului, prin care descria viaţa socială şi politică după încheierea comunismului.
Havel a fost unul din liderii Revoluţiei de Catifea din 1989 şi a devenit preşedinte după primele alegeri libere. În 1996, împreună cu filantropul japonez Yohei Sasakawa şi cu laureatul premiului Nobel pentru pace, Elie Wiesel, a pus bazele fundaţiei Forum 2000, o organizație care are ca scop declarat identificarea problemelor cheie ale societăţii actuale şi dezvoltarea de soluţii pentru conflictele de ordin religios, cultural sau interetnic. Un insucces al carierei sale a fost destrămarea Cehoslovaciei, căreia Havel i s-a opus.
A ieşit de pe scena politică în 2003, după ce a încheiat cel de-al doilea mandat ca preşedinte al Cehiei. Biroul său a fost ocupat atunci de Václav Klaus, cel mai redutabil adversar al său. Václav Havel a încetat din viaţă în decembrie 2011.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.