Prima pagină » Reportaje » Alina Pelea: Să traduci înseamnă să te bucuri ca un actor de un rol nou
Alina Pelea: Să traduci înseamnă să te bucuri ca un actor de un rol nou
Alina Pelea
Alina Pelea este lector la departamentul de limbi moderne aplicate a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Are un masterat în traductologie şi interpretare de conferinţă şi un alt masterat în terminologie şi traductologie, dar şi un doctorat în cotutelă de la Universitatea Babeş-Bolyai şi de la Universitatea d’Artois Arras.
Articol editat de cristina.rusu,
15 octombrie 2022, 06:00 / actualizat: 15 octombrie 2022, 10:56
Alina Pelea este lector la departamentul de limbi moderne aplicate a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Are un masterat în traductologie şi interpretare de conferinţă şi un alt masterat în terminologie şi traductologie, dar şi un doctorat în cotutelă de la Universitatea Babeş-Bolyai şi de la Universitatea d’Artois Arras.
Alina Pelea a fost invitata Doinei Borgovan în studioul Radio Cluj:
Doina Borgovan: Mă bucur că povestim astăzi despre această pasiune pentru traduceri. O putem numi o pasiune?
Alina Pelea: Nu ştiu dacă i-am pus până acum eticheta de pasiune. Cu siguranţă că viaţa mea profesională se învârte în jurul traducerii în diversele forme în care apare şi cu siguranţă că nu mă văd făcând altceva.
Doina Borgovan: Cum v-aţi dat seama că acesta este drumul dumneavoastră profesional?
Alina Pelea: Tocmai citeam dimineaţa o poezie în traducere a lui Charles Bukowski, care le spunea celor care nu simt pasiunea de a scrie, care nu simt că le vin cuvintele, să nu se apuce de scris. În cazul meu cred că a fost ceva din interior înclinaţia spre traduceri, pentru că am fost foarte încântată de prima carte în franceză, un volum pentru copii pe care am pus mâna şi pe care am început să-l înţeleg. Mi s-a părut că e o carte atât de interesantă încât îmi venea să o traduc; şi am început să fac asta, în clasa a VI-a. Atunci cred că inconştient am făcut o alegere. A durat foarte mult timp până când alegerea s-a concretizat, până când am hotărât că într-adevăr vreau să fiu traducător.
Doina Borgovan: Ce vă făcea să simţiţi nevoia să traduceţi cartea: faptul că doreaţi să o împărtăşiţi cu cei care nu vorbesc franceza, sau doreaţi pur şi simplu să daţi o versiune personală acelui text?
Alina Pelea: Cred că în acel moment era doar entuziasmul că înţeleg ceva aşa de lung în franceză (evident, fiind o carte pentru copii nu era aşa de lungă, dar standardele mele erau de aşa natură). Dar acum când traduc mă gândesc la cei din anturajul meu, care ar putea să citească şi s-ar putea entuziasma la aceleaşi pasaje la care mă entuziasmez şi eu. Dar trebuie spus că înainte de această etapă, a fost o etapă în care mi-aş fi dorit să scriu; am ajuns apoi la concluzia că nu am ce să scriu, aşa că m-am gândit poate că traducerea ar putea fi un compromis: nu pot chiar să scriu, dar poate reuşesc cumva să mă apropii de scris prin intermediul traducerii.Dar dacă prima oară mă gândeam la traducere ca la un compromis, mi-am dat seama că nu e cazul, pentru că e la fel de frumos să traduci cum e să scrii. Ba chiar poate sunt şi nişte avantaje în a traduce.
Doina Borgovan: Care sunt acelea?
Alina Pelea: Cred că e mai multă diversitate: poţi să fii astăzi cineva, mâine altcineva. Probabil că e aceeaşi bucurie pe care o simte şi un actor când trece de la un personaj la altul. Apoi, cred că e mai puţin probabil ca traducător să ai acel trac al paginii albe, totuşi există ceva pe care să te bazezi. Şi poate că oamenii pe care-i cunoşti… Dar înprivinţa asta mă gândesc că şi scriitorii se bucură de acelaşi avantaj.
Doina Borgovan: Să revenim la începutul carierei dumneavoastră de traducător: cu ce autor aţi început?
Alina Pelea: Prima traducere publicată a fost un volum al unui jurnalist american din care s-a tradus mult după aceea, Robert D. Kaplan; cartea se numeşte La răsărit, spre Tartaria, iar eu am avut de tradus ultima treime a volumului, în care îşi povestea un periplu prin Georgia şi Azerbaidjan. Foarte de actualitate şi astăzi, cred, pentru a înţelege ce se întâmplă în acea parte a lumii.
Doina Borgovan: După care aţi continuat cu limba franceză sau mergeţi în paralel?
Alina Pelea: Am tradus mai mult din engleză în prima etapă a carierei mele. A fost o perioadă în care am lucrat în paralel, iar în ultimul timp, trebuie să recunosc, am tradus mai mult în franceză.
Doina Borgovan: A fost o întâmplare, a fost o alegere?
Alina Pelea: Cred că am avut norocul să învăţ două limbi care se cer şi am acceptat ofertele care mi s-au părut interesante.
Doina Borgovan: Care sunt elementele care vă determină să acceptaţi o traducere?
Alina Pelea: Regulile se schimbă pe parcurs. Recunosc că odată am acceptat o traducere numai pentru că mă plictiseam; astăzi nu aş mai accepta, pentru că nu mi se părea relevant textul respectiv şi nu mi se părea că trebuie neapărat să fie adus la cunoştinţa publicului. Astăzi m-aş uita mai mult la rostul respectivului text: cred că nu are rost să traduci ceva dacă nu simţi că într-adevăr poate să aducă cuiva un lucru bun în viaţă. Dar dincolo de asta sunt şi considerente prozaice, cum ar fi timpul sau competenţa. Devin din ce în ce mai conştientă de faptul că nu pot traduce orice şi trebuie să mă gândesc bine ce-mi asum.
Doina Borgovan: Deci pe măsură ce trece timpul, este necesară o superspecializare în această meserie.
Alina Pelea: Nu ştiu dacă e vorba de specializare. E o dezbatere destul de lungă în lumea traducătorilor ce înseamnă să te specializezi, având în vedere că fiecare domeniu are şi subdomenii. De exemplu poţi spune că te-ai specializat în traducerea literară, dar asta nu înseamnă că ai putea traduce la fel de bine şi teatru şi poezie sau că orice tip de roman ţi s-ar potrivi. Cred că e vorba doar de conştiinţa faptului că dificultăţile de care te poţi lovi sunt infinite şi că vulnerabilitatea ta e permanentă, indiferent de experienţa pe care ai dobândit-o.
Doina Borgovan: Cum poţi să trăieşti cu vulnerabilitatea aceasta constantă deasupra capului?
Alina Pelea: Unul din lucrurile care pe mine mă ajută e o comparaţie cu alte meserii la care şi presiunea e mai mare, miza e mai mare, vulnerabilitatea omului pus să facă lucruri complicate e mai mare. Şi atunci mă gândesc că totuşi eu nu am dreptul să mă plâng de faptul că sunt vulnerabilă în meseria mea, aşa că trebuie să am curaj.
Doina Borgovan: Mi-a plăcut foarte mult titlul lucrării dumneavoastră de doctorat, de fapt titlul volumului publicat la Casa Cărţii de Ştiinţă, care vorbeşte despre basm şi vorbeşte despre traducere ca permanentă călătorie de la broscoi la Făt-Frumos. Mă gândesc că se poate întâmpla şi invers, nu?
Alina Pelea: Ar fi cazul traducerilor calificate drept proaste. Dar de fapt ar trebui să găsim lucruri mai fine ca să definim traducerile. Dar când am găsit titlul cărţii am făcut referire şi la această transformare, că dintr-un text bun poate să iasă un text prost în traducere şi invers. Aş sublinia faptul că titlul se termină cu un semn al întrebării şi un semn al exclamării, tocmai pentru că de fapt nu prea ştim întotdeauna dacă transformarea e într-un sens sau în celălalt, discuţia e mereu deschisă. Evident că făceam referire la basmul în care se transformă broscoiul în prinţ, dar în lucrarea propriu-zisă este vorba mai degrabă despre felul în care raporturile între două culturi se manifestă şi în traducere. De exemplu, dacă traduci din franceză în română, poţi conta pe faptul că publicul are deja câteva cunoştinţe de bază despre cultura de plecare, uneori cunoştinţe chiar vaste.
Doina Borgovan: Şi atunci receptează mai uşor textul?
Alina Pelea: Receptează fără a i se oferi atât de multe paratexte, note de subsol, prefeţe. În schimb invers e nevoie de o altă abordare, pentru că publicul cititor probabil are foarte puţine cunoştinţe despre cultura de origine şi despre limba de origine.Să ne gândim doar la numele proprii: cele din franceză sunt uşor de citit de către oricine din România, în schimb invers numele proprii vor fi foarte opace din punctul de vedere al pronunţiei, dar mai sunt şi alte aspecte.
Doina Borgovan: Ca să nu mai vorbim de faptul că în Harap-Alb de exemplu, ce faci cu personajele? Ce faci cu Flămânzilă, cum poţi să transpui toată încărcătura pe care o are un nume şi rezonanţa pe care o are în limba română?
Alina Pelea:Cred că Harap-Alb e cazul cel mai interesant dintre toate, cea mai interesantă traducere dintre toate. E o traducere apărută în 1930 sau ’31, făcută în tandem, de un traducător român şi o traducătoare de limbă franceză. Această carte a apărut în Franţa, într-o colecţie coordonată de Nicolae Iorga, e un volum cu basmele lui Creangă. Acolo traducătorii aleg o variantă foarte exotizantă: adică aleg să păstreze numele proprii în limba română şi oferă note. Pentru Harap-Alb nu se mulţumesc cu o notă de subsol, ci au o notă finală de o pagină şi jumătate, scrisă cu caractere foarte mici! Dau o mulţime de informaţii, care nu sunt cunoscute nici publicului românesc general, numai cineva specializat în Creangă ar putea să ofere atâtea detalii despre toate implicaţiile denumirii de Harap-Alb.
Doina Borgovan: Am văzut că sunteţi şi dumneavoastră preocupată de această problemă a basmului şi a felului în care numele proprii se transpun în cealaltă cultură.
Alina Pelea: În cazul basmului în mod deosebit contează mult şi publicul vizat. Nu are rost să pui note într-o carte pentru copii, pe care-i interesează doar naraţiunea; dacă în schimb e o carte pentru filologi, atunci toate aceste note şi explicaţii îşi găsesc rostul. Inclusiv găsirea unor nume echivalente, care să fie mai aproape de ce transmite numele original.
Doina Borgovan: Vi se spune din partea editurii care este publicul ţintă?
Alina Pelea: Nu mi s-a spus niciodată explicit; dar cred că repere vom găsi în colecţia care va publica respectiva carte, în persoana autorului şi motivul pentru care e tradus în România. Nu am fost niciodată în situaţia specială de a trebui să traduc o carte pentru un public foarte diferit de cel iniţial; diferenţa consta mai degrabă în faptul că publicul respectiv nu vorbea limba din care am tradus. Dar cu siguranţă că există situaţii de acest gen, de exemplu traducerea basmelor, sau o carte ştiinţifică, simplificată pentru un public mai puţin avansat în domeniul respectiv.
Doina Borgovan: De ce aţi ales basmul ca temă a tezei de doctorat?
Alina Pelea: Trebuia să găsesc un subiect care să mă pasioneze timp de 6 ani cât se preconiza că va dura parcursul, iar basmele mi-au plăcut întotdeauna; un subiect fertil, care să-mi ofere suficientă materie să pot duce la bun sfârşit un text de lungimea şi consistenţa cerute. Fiica mea era foarte mică, avea doi ani atunci când am început. Şi mă gândeam că dacă îmi fac o teză despre basm, îmi va fi un pic mai uşor să împac cele două aspecte ale vieţii mele. Mă gândeam că voi descoperi multe texte pe care să i le citesc şi ei, în felul acesta să o frustrez mai puţin cu absenţele mele.
Doina Borgovan: Aşa s-a întâmplat?
Alina Pelea: Într-o oarecare măsură am reuşit, dar nu a fost aşa de multă descoperire de texte noi pe care să i le citesc. Până la urmă cele două aspecte au fost destul de separate: a trebuit să citesc mult despre traducere, iar asta nu puteam să-i împărtăşesc. Dar nu-mi pare rău că am ales această temă.
Doina Borgovan: Care este basmul dumneavoastră preferat?
Alina Pelea: Un basm pe care nu l-am mai recitit de foarte mult timp, pentru că am făcut greşeala de a-l reciti odată ca adult şi am fost foarte dezamăgită. Era un basm din Poveşti nemuritoare, foarte lung pe vremea în care îl citeam; îl păstram să-l citesc mai rar, când aveam suficient răgaz pentru el. Se numea Prinţesa 40 de cosiţe şi din motive pe care nu pot să le identific, rămâne cel mai fascinant pentru mine.
Doina Borgovan: Şi ce face prinţesa?
Alina Pelea: Nu mai ştiu de ce trebuia salvată, dar avea 40 de cosiţe care erau legate toate de stâlpii unui castel la care se ajungea foarte greu. Dar mai interesant era drumul până acolo: trebuia să iei pasărea simorgh şi să-i pregăteşti de mâncare; evident că i se terminau proviziile, iar voinicul îşi tăia o bucată de pulpă ca să-i dea păsării. Şi ajungea la castel, unde era o grădină frumoasă şi o grădină uscată; şi trebuia să i se adreseze fiecăreia altfel decât era: grădinii uscate să-i spună că e frumoasă şi invers. Şi trecea prin tot felul de încercări, foarte diferite de încercările prin care trec voinicii români, acesta fiind un basm persan. Probabil că gustul meu pentru diferit, pentru „celălalt” s-a manifestat în preferinţa aceasta.
Doina Borgovan: Haideţi să vorbim despre prezent şi despre traducerile la care lucraţi acum.
Alina Pelea: Tocmai s-au materializat două şi aş profita de ocazie ca să le recomand cititorilor. Prima dintre ele ar fi o carte despre mări (subtitlul ei este Poveşti uimitoare despre lumea mărilor) a unui om de ştiinţă francez, specialist în dinamica apei, care e şi foarte pasionat de lumea vie a mărilor. Cartea se numeşte Elocinţa sardinei şi ne face să descoperim nu doar pasiunea lui pentru mare, ci şi motivele profunde ale acestei pasiuni. E o lume foarte diversă, o lume pe care riscăm să o stricăm din păcate. E o carte pe care după ce o citeşti, poate te uiţi altfel în farfurie când ai fructe de mare sau peşti. Măcar priveşti mai respectuos ce se află în faţa ta. Şi cred că e o carte care, citită de foarte mulţi oameni, poate să îşi aducă o contribuţie la salvarea acelei lumi.
Cealaltă apariţie recentă este Ciuma şi holera a lui Patrick Deville, care îl aduce în lumină pe un om de ştiinţă prea puţin cunoscut pentru cât de mare a fost contribuţia lui la viaţa noastră bună de acum. Pentru că lui i se datorează vaccinul împotriva ciumei: faptul că totuşi nu a fost o pandemie de ciumă în cursul vieţilor noastre e mare lucru, chiar dacă nu ne gândim la el ca atare şi cred că merita acest omagiu Alexandre Yersin. Pentru Vietnam, ţara în care şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii, a însemnat o schimbare istorică acest om, cu atât de multe preocupări: l-a preocupat meteorologia, fizica, chimia, pe lângă medicină şi biologie. Ambele volume le-am tradus împreună cu doamna Rodica Baconsky, a cărei elevă sunt pentru totdeauna.
Doina Borgovan: Tocmai voiam să vorbim despre această colaborare a dumneavoastră, atât de apropiată, cu doamna Rodica Baconsky. Aş fi vrut să vă întreb, cât de important este pentru un traducător să aibă un mentor?
Alina Pelea: Eu nu-mi pot imagina că ar fi putut fi altfel. Dincolo de faptul că m-a interesat traducerea intuitiv înainte de a ajunge eleva doamnei Baconsky la facultate, mi-a oferit ocazia să învăţ în permanenţă.
Doina Borgovan: Nu este greu să colaborezi cu cineva? Mă gândesc că trebuie să fie foarte multă compatibilitate între doi traducători, când amândoi se apleacă asupra aceluiaşi text. Cum procedaţi?
Alina Pelea:Mai am câteva experienţe de colaborare, mai reduse în timp şi ca volum. Şi mi-am dat seama din toate experienţele că traducătorii sunt cu toţii conştienţi de faptul că întotdeauna se poate şi altfel. Nu ştiu dacă întotdeauna se poate şi mai bine, dar altfel cu siguranţă se poate. Şi atunci există în general o oarecare toleranţă faţă de ce spune celălalt şi se poate ajunge la un compromis. Eu nu am avut niciodată vreun conflict legat de o soluţie de traducere. Iar în cazul colaborării cu doamna Baconsky, lucrurile sunt mult mai speciale. Aş spune că ne-am creat deja o oarecare rutină în a lucra împreună, sunt lucruri de la sine înţelese pe care nu trebuie să le stabilim de fiecare dată când începem un text împreună; şi asta contribuie foarte mult la întregul proces.
Doina Borgovan: Ce metodă de lucru aveţi, cum colaboraţi?
Alina Pelea: Ne împărţim textul în mai multe felii, care alternează. După care urmează revizia reciprocă. După ce discutăm sugestiile făcute reciproc, punem tot textul împreună; şi de acolo încolo îl imprimăm şi îl citim ca un întreg. Îl citim de atâtea ori, încât se întâmplă să nu mai ştii exact dacă tu erai cea care a tradus varianta iniţială sau nu, pentru că se uniformizează stilul. Cu siguranţă că sunt influenţată de stilul doamnei Baconsky, deci mă gândesc la ce ar face, cum ar scrie doamna Baconsky.
Doina Borgovan: Ce planuri aveţi în privinţa traducerilor, a cărţilor în lucru?
Alina Pelea: Nu vreau să stric foarte mult surpriza, dar e vorba de o scriitoare din Cluj care îşi va face auzită vocea în limba franceză, sper că nu peste foarte multe luni. De asemenea sper să-şi facă din nou auzită vocea o scriitoare de origine iraniană care scrie în franceză, pe care am mai tradus-o cu doamna Baconsky şi care a publicat o nouă carte anul trecut, despre experienţa ei de imigrant în Franţa.Din fericire există foarte multe texte frumoase şi bune.
Doina Borgovan: Aţi tradus, tot împreună cu doamna Baconsky, din română în franceză romanul Dianei Adamek, Dulcea poveste a tristului elefant. Intrăm aici într-un alt domeniu, traduceri din limba maternă în limba străină.
Alina Pelea: Dacă e vorba de texte scurte (să zicem un articol scris de un om de ştiinţă), îndrăznesc să traduc din română în franceză. În ceea ce priveşte literatura, nu aş avea niciodată curajul să accept asemenea traducere. Faptul că era doamna Baconsky acolo ca o plasă de siguranţă a fost lucrul care m-a făcut să îndrăznesc să mă angajez în aventura aceasta, pentru că e cu totul altceva. Aproape că e o altă meserie. Bine, foloseşti nişte metode similare, dar nu poţi să te simţi ca în limba maternă. Eu nu mă simt în nicio altă limbă ca în limba română… deocamdată.
Doina Borgovan: Care e cea mai mare dificultate?
Alina Pelea:Stăpânirea limbii într-un sens emoţional. Gramatica o ştii, dar îţi dai seama că nu neapărat întotdeauna îţi vine o formulare care să fie naturală în limba franceză. S-ar putea chiar să nu-ţi dai seama că formularea nu e naturală, problema aceasta e foarte neplăcută pentru un traducător. În schimb în limba maternă ai şi o cunoaştere subiectivă, intuitivă, pe care ţi-ai fasonat-o de-a lungul multor ani; ai un bagaj cultural, pe care îl exploatezi chiar şi fără să-ţi dai seama. În limba străină – cel puţin în cazul meu, care am învăţat limbile străine la şcoală – e o dificultate permanentă şi o teamă permanentă.
Doina Borgovan: Apoi romanul Dianei Adamek este un text dificil.
Alina Pelea: Foarte dificil, dar atât de frumos în limba română! E genul de text care te face să te gândeşti că nu se poate traduce şi să vrei să renunţi cumva, pentru că oricum nu va fi la fel de frumos ca originalul. Din fericire m-am obişnuit cu senzaţia aceasta: întotdeauna când am un text frumos de tradus, am impresia că e absolut imposibil şi că nici nu ar trebui să încerc. Dar mai ales pentru că la doamna Baconsky nu e nimic imposibil, am învăţat că trece faza aceasta.
Doina Borgovan: Sunteţi mulţumită de cum a ieşit Elefantul în franceză?
Alina Pelea: Ştiind prin câte etape a trecut, cu câte dificultăţi ne-am confruntat, câte probleme am rezolvat, aş spune că e un text care ar putea să placă publicului francez. Sunt foarte mulţumită că am trăit această experienţă şi sunt recunoscătoare atât Dianei Adamek, cât şi doamnei Rodica Baconsky, pentru că a fost o experienţă care nu se compară cu nicio alta.
Doina Borgovan: Aş vrea să părăsim un pic domeniul literaturii, pentru că vreau să vorbim despre experienţa dumneavoastră în calitate de membru al comisiei care a tradus în 2001 acquis-ul comunitar. Iată un termen pe care îl foloseam într-o vreme foarte des şi acum ne-a ieşit din vocabular, dar ar fi bine să nu uităm că a existat o asemenea perioadă. Ce a presupus acea participare a dumneavoastră în comisia de traducere?
Alina Pelea: Eu m-am alăturat echipei de la Cluj, pentru că traducerea acquis-ului era sarcina unui consorţiu mai mare care cuprindea şi o firmă de traducere din Cluj. Cred că doar prin 2005-2006 m-am alăturat, aşa că nu am avut timp să câştig o experienţă vastă ca a altor colegi. Dar ce-mi aduc aminte foarte clar este că am lucrat aşa cum învăţasem din cărţi că trebuie să lucrezi ca traducător specializat, în sensul în care am avut tot aparatul terminologic pus la dispoziţie de dinainte, revizia textelor era făcută la milimetru şi primeam apoi feedback la ce am făcut, pentru ca următorul text să fie mai bun. Ni se făceau observaţii inclusiv legate de punerea în pagină, dacă schimbasem într-un loc sau altul formatarea din greşeală ochiul revizorului observa asta şi semnala. A fost chiar o muncă desfăşurată în condiţii ideale, aş spune.
Doina Borgovan: Este important feedback-ul?
Alina Pelea: Contribuie foarte mult la eficienţă, iar în cazul textelor de genul acesta eficienţa este foarte importantă.
Doina Borgovan: Ce este traducerea pentru dumneavoastră?
Alina Pelea: Dacă mă întrebaţi săptămâna trecută, poate că vă puteam spune mai bine! Dar între timp am început o carte despre traducere şi primul capitol e despre ce este traducerea, aşa că mi se pare şi mai greu să spun ca înainte. E meserie, e pasiune, plus procesul de trecere de la o limbă la alta, plus produsul acestei treceri.
Doina Borgovan: Vă imaginaţi părăsind vreodată acest domeniu?
Alina Pelea: Eu şi predau, deci am şi o altă activitate; dar traducerea parcă e şi mai adânc înrădăcinată în mine. Poate e şi o chestiune de vârstă, dar nu mă văd acum schimbând macazul, făcând ceva ce nu are legătură cu traducerea.
Doina Borgovan / Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
