Ascultă Radio România Cluj Live

Sesiune plenară a Parlamentului European

Între principalele teme de pe agenda dezbaterilor se numără situaţia din Ucraina şi protejarea cetăţenilor şi a înterprinderilor europene faţă de creşterea preţurilor la energie.

Sesiune plenară a Parlamentului European

Articol editat de Andrei Cretoiu, 17 octombrie 2022, 10:40

Pentru România, va fi importantă adoptarea unei rezoluţii referitoare la aderarea ţării noastre şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen.

Plenul Parlamentului European va vota o rezoluție referitoare la aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen, în urma dezbaterii din 5 octombrie atunci, majoritatea eurodeputaților a îndemnat statele membre să recunoască faptul că România și Bulgaria îndeplinesc criteriile Schengen și că ar trebui să fie admise în spațiul de liberă circulație cât mai curând posibil. În acest context, este de așteptat ca și rezoluția să conțină aceleași recomandări. Tot legată de Spațiul Schengen, europarlamentarii vor dezbate împreună cu Consiliul și cu Comisia subiectul controalelor la frontierele interne din acest spațiu. În aprilie Curtea de Justiție a decis o perioadă de până la 6 luni pentru efectuarea controalelor la frontieră din cauza unor amenințări grave. Controalele pot fi prelungite numai dacă apare o nouă amenințare.

Se așteaptă ca eurodeputații să solicite statelor membre să respecte normele actuale de liberă circulație în spațiul Schengen, care reprezintă pentru mulți una dintre principalele realizări ale Uniunii Europene. Și tot în această sesiune se vor dezbate teme precum situația din Ucraina, bugetul Uniunii de anul viitor sau schimbările climatice.

 

Andrei Şerban/RRA

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

 

Noi informații în cazul morții suspecte a lui Gene Hackman și a soției sale
Internaţional miercuri, 16 aprilie 2025, 14:56

Noi informații în cazul morții suspecte a lui Gene Hackman și a soției sale

Cu câteva zile înainte ca Betsy Arakawa și soțul ei, actorul Gene Hackman, să moară în locuința lor, ea a căutat în mod repetat pe internet...

Noi informații în cazul morții suspecte a lui Gene Hackman și a soției sale
Papa Francisc a delegat unii cardinali să prezideze celebrările din Săptămâna Sfântă
Internaţional marți, 15 aprilie 2025, 18:19

Papa Francisc a delegat unii cardinali să prezideze celebrările din Săptămâna Sfântă

Procesiunea Via Crucis (Calea Crucii) de la Colosseum din Vinerea Mare, 18 aprilie, va fi condusă de Cardinalul Vicar pentru Episcopia Romei,...

Papa Francisc a delegat unii cardinali să prezideze celebrările din Săptămâna Sfântă
Al cincilea suspect în ancheta furtului tezaurului dacic a fost arestat
Internaţional marți, 15 aprilie 2025, 16:41

Al cincilea suspect în ancheta furtului tezaurului dacic a fost arestat

Poliția olandeză a arestat marți, 15 aprilie, un al cincilea suspect în ancheta privind furtul de obiecte de artă de la Muzeul Drents din Assen....

Al cincilea suspect în ancheta furtului tezaurului dacic a fost arestat
Titanicul s-a scufundat acum 113 ani, în noaptea de 14 spre 15 aprilie
Internaţional luni, 14 aprilie 2025, 18:34

Titanicul s-a scufundat acum 113 ani, în noaptea de 14 spre 15 aprilie

Acum 113 ani (1912), în noaptea de 14/15 aprilie, a avut loc catastrofa transatlanticului „Titanic”.   Catastrofa celui mai mare pachebot...

Titanicul s-a scufundat acum 113 ani, în noaptea de 14 spre 15 aprilie
Internaţional luni, 14 aprilie 2025, 16:02

Papa aprobă primul pas pentru beatificarea lui Antoni Gaudí

Papa a aprobat luni, 14 aprilie, un decret de recunoaștere a ‘virtuților eroice’ ale arhitectului spaniol Antoni Gaudí, supranumit...

Papa aprobă primul pas pentru beatificarea lui Antoni Gaudí
Internaţional luni, 14 aprilie 2025, 14:16

Cântăreața Katy Perry pleacă într-un zbor suborbital exclusiv feminin

Cântăreața americană Katy Perry va fi cel mai cunoscut nume dintr-un echipaj format exclusiv din femei, care va atinge luni, 14 aprilie, marginea...

Cântăreața Katy Perry pleacă într-un zbor suborbital exclusiv feminin
Internaţional luni, 14 aprilie 2025, 13:18

O regiune turistică a Spaniei, lovită de inundații majore

Insula Lanzarote din Spania, lovită de inundații după ploile abundente. Mai multe case au fost inundate și drumuri au fost distruse de valuri de...

O regiune turistică a Spaniei, lovită de inundații majore
Internaţional vineri, 11 aprilie 2025, 15:13

Un nou tratament pentru cancerul de sân avansat, disponibil în Anglia

Un nou medicament pentru unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer de sân avansat este disponibil acum în serviciul public de sănătate al...

Un nou tratament pentru cancerul de sân avansat, disponibil în Anglia