BNR lansează două noi monede în circuitul numismatic
Articol editat de Camelia Velțan, 29 octombrie 2022, 14:27
Două noi monede vor fi lansate în circuitul numismatic, de către Banca Națională, începând de luni.
Este vorba despre o monedă din aur și una din argint, având ca temă 100 de ani de la încoronarea, la Alba Iulia, a Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria.
Moneda din aur are aproximativ 31 de grame, un diametru de 35 de milimetri și o valoare nominală de 500 de lei.
Cea din argint are aproximativ aceleași date tehnice, dar o valoare nominală de 10 lei.
Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 de piese, iar pentru cea din argint, de 5.000 de piese. Vânzarea acestora se va realiza prin sucursalele regionale ale Băncii Naționale.