Ce mai citim. Recomandarea traducătorului
E vorba de un roman polifonic în care două voci feminine, cea a lui Blanche și cea a mamei sale, Immaculata, încearcă, într-o suită de monologuri care uneori se întretaie, se suprapun sau se contrazic, să-și repare trecutul fărâmițat, să-și lipească la loc inimie sfâșiate în urma genocidului din Rwanda de la începutul anilor ‘90 când mai bine de un milion de membri Tutsi au fost uciși de către etnicii Hutu. Cele două voci reconstituie, fiecare, câte un parcurs identitar diametral opus – mama încearcă să își depășească propria condiție socială căsătorindu-se cu un colonist alb apoi cu un om politic de culoare; fiica, după ce își reface viața în Franța, la Bordeaux, încearcă să revină la originile familiei –, însă atât Immaculata cât și Blanche se vor regăsi captive într-un de no man’s land identitar. Acest joc de puzzle în care piesa cheie e memoria familială, își va găsi rezolvarea chiar prin intermediul artei, al literaturii, în ceea ce o privește pe mamă – la sfârșitul vieții ea devine o cititoare împătimită de scriitori ai exilului și ai traumei : Mariama Bâ, Nadine Gordimer, Bessie Head, Zora Neal – sau prin intermediul muzicii, în ceea ce privește fiica, mai ales jazzul. În acest sens Toți copiii tăi risipiți e și o pledoarie pentru capacitatea literaturii și a artei de a alina, de a vindeca.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 30 octombrie 2022, 06:00 / actualizat: 30 octombrie 2022, 12:27
Dincolo de toate acestea, romanul Beatei Umubyey Mairesse este și despre fii. Mai întâi e Bosco, fratele vitreg al lui Blanche, care se înrolează în armată pentru a-și răzbuna prietenii și familia uciși în genocid. Atrocitățile la care e nevoit să asiste : „orașe pline de gropi comune, cadavre abandonate pe străzi, biserici transformate în abatoare umane” îl aruncă într-o zonă a nebuniei, iar mai apoi îl duc la sinucidere.
Apoi mai e și Samora, soțul lui Blanche, metis, născut la Bordeaux dintr-un tată antilez și o mamă franțuzoaică, care își inventează un trecut, o apartenență etnică, un statut și o diferență în raport cu ceilalți. Trăind în Europa, Samora are nostalgia unor ținuturi natale pe care nu le-a văzut niciodată, a unei limbi pe care n-a vorbit-o niciodată, găsind și el, la rândul lui, în muzică și literatură un spațiu compensatoriu al acestui vid identitar
În sfârșit, al treilea personaj masculin, Stokely, fiul lui Blanche și al lui Samora, născut tot în Franța, din doi părinți de culoare, e cel care pare să depășească trauma familială (fiindcă da, romanul de față e și despre cum o traumă se transmite de la o generație la alta), cel pentru care cuvinte precum „segregare rasială”, „dezrădăcinare”, „exil” nu mai înseamnă mare lucru. El e francez, pur și simplu. Însă Stokely, al cărui nume înseamnă „porumbel” va dori să pășească „de cealaltă parte a dezastrului” să vadă nu doar atrocitatea ci și frumusețea Rwandei, a trecutului său, a limbii kinyarwanda pe care începe să o învețe. Țesând fire nevăzute care leagă trecutul de prezent (de altfel, cuvântul ejo în kinyarwanda înseamnă și „ieri” și „mâine”), punând virgule între trecut și prezent, așa cum îi place să spună, Stokely va deveni un scriitor capabil să transpună toată suferința, ura și traumele într-o formă sublimată, care, de acum înainte, va aparține nu pshihologiei ci artei, deschizând poate calea, nu uitării ci unei posibile iertări. După cum îi scrie bunica în ultima scrisoare, înainte să moară: „Între cuvinte și morți nu e decât un suflu, e de-ajuns să-l culegi cu gura și să compui în fiecare zi un buchet de amintiri.” (p. 187)
Aș încheia pomenind poate unul din personajele „invizibile”, imateriale ale acestui roman: respectiv limba. Așadar, privind mai atent ne dăm seama că Toți copiii tăi risipiți e un roman și al limbajului, despre limbaj, despre capacitatea limbii franceze (care, să nu uităm, e limba colonizatorului) de a conține și de a transmite suferința celui oprimat. De aceea mama, Immaculata, după ce va supraviețui genocidului ascunsă timp de câteva luni într-o pivniță întunecată și umedă infestată de gândaci, va alege să le vorbească copiilor într-o limbă hieratică, într-atât de hermetică încât devine aproape ininteligibilă, tocmai pentru a-i proteja de indicibilul ororii și al cruzimii masacrului. Din același motiv romanul în sine, scriitura, e înțesată de cuvinte, expresii, proverbe, frânturi de poeme și versuri în kinyarwanda, una din limbile vorbite în Rwanda, fiindcă aceasta e plină de subînțelesuri, de metafore și de sensuri duble, subminând cumva din interior prea marea concizie sau chiar proverbiala duritate minerală a limbii franceze.
Andrei Lazar Beata U. Mairesse
Prezentă la FILIT, Iași, în această toamnă, scriitoarea s-a bucurat de un succes enorm în rândul publicului, adolescenții din cadrul clubului de carte Alecart rezonând cu foarte mare sensibilitate și cu multă inteligență la această poveste dureroasă a exilului. Din dialogurile autoarei cu Miruna Vlada, cu Samar Yazbek, Matteo Strukul sau Filip Florian am reținut mai ales faptul că Toți copiii tăi risipiți e, dincolo de cazul particular al genocidului din Rwanda, un text-mausoleu, un text-memorie dedicat tuturor celor prigoniți, dar și o formă de a explora, a înțelege și a exploata literar nu cuvântul, nu limbajul, ci tocmai tăcerea, tăcerea apăsătoare, tăcerea tăioasă, tăcerea asurzitoare a supraviețuitorilor în fața unei lumi care a asistat impasibilă la masacru.
Andrei Lazăr, trăducător, lector univ. dr. Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai
Recomandare de lectură în parteneriat cu Editura Casa Cărții de Știință
Beata Umubyey Mairesse, Toți copiii tăi risipiți, traducere și note de Andrei Lazar, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, col. „Afrika”, 2021.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
