CFR Cluj și Rapid București vor puncte pentru podiumul din SuperLigă
CFR Cluj evoluează, astăzi, pe terenul celor de la Rapid București, într-un meci din etapa a 16-a a SuperLigii.
Înaintea acestui duel, cele două formații sunt vecine de clasament. Clujenii se află pe locul trei, cu 28 de puncte și 13 partide disputate, în vreme ce giuleștenii ocupă poziția secundă, cu 29 de puncte, dar două jocuri în plus.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de 39 de ori în principala competiţie internă, de 14 ori s-au impus clujenii, de 17 ori au câştigat bucureştenii, iar alte opt jocuri s-au terminat la egalitate.
Meciul din această seară va începe la ora 21:00 și se va disputa pe stadionul Rapid-Giulești din Capitală.
Ovidiu Tebu
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
Articol editat de Carmen Sas, 30 octombrie 2022, 12:51