Personalitatea zilei: Alain Delon [VIDEO]
Articol editat de cristina.rusu, 8 noiembrie 2022, 06:00 / actualizat: 8 noiembrie 2022, 9:48
A fost de mai multe ori exmatriculat de la şcoală, ceea ce i-a făcut pe părinţii săi să se întrebe dacă e cazul să-l mai dea la facultate. A lucrat de la 14 ani în măcelăria tatălui său vitreg, mai mult pentru că mama lui se temea de ce va face dacă va fi lăsat de capul lui. A fost puşcaş marin în primul război indochinez, dar din cei 4 ani de serviciu militar aproape un an întreg l-a petrecut în închisoare, pe motiv de indisciplină.
A jucat de mai multe ori roluri de gangsteri înainte de a deveni eroul romantic. În anii ’60, era privit ca un fel de versiune masculină a Brigittei Bardot. La începutul carierei i s-a oferit un rol la Hollywood, cu condiţia să înveţe limba engleză. Alain Delon a refuzat oferta. Mai târziu a încercat totuşi să se împrietenească cu Hollywoodul, dar nu a reuşit niciodată să obţină acelaşi statut pe care îl avea în Europa.
La festivalul de la Cannes din 2019 a fost distins cu un Palme d’Or onorific pentru îndelungata sa carieră cinematografică. Totuşi, Alain Delon nu e prea mulţumit de cinematografia modernă. Consideră că în ziua de azi alegerea unui actor e făcută din motive financiare, nu în funcţie de talent. Nu-i plac nici camerele digitale: i se pare că îi fac pe oameni să privească într-un stil mult prea comod producţia de film.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.