Naomi Biden, nepoata preşedintelui american, Joe Biden şi a primei doamne, Jill Biden, s-a căsătorit, sâmbătă, 19 noiembrie, eveniment ce a marcat a 19-a ocazie din istorie când Casa Albă a găzduit o nuntă.
Articol editat de cristina.rusu,
21 noiembrie 2022, 10:27
Naomi Biden, nepoata preşedintelui american, Joe Biden şi a primei doamne, Jill Biden, s-a căsătorit, sâmbătă, 19 noiembrie, eveniment ce a marcat a 19-a ocazie din istorie când Casa Albă a găzduit o nuntă.
Mireasa, în vârstă de 28 de ani, este avocată şi locuieşte la Casa Albă alături de mire, Peter Neal, în vârstă de 25 de ani, recent absolvent de Drept.
În prezent, acesta lucrează la Georgetown University Law Center în domeniul securităţii naţionale. Cei doi s-au cunoscut în 2018. Ceremonia s-a desfăşurat fără accesul presei, la solicitarea mirilor.
A fost prima parte a unui weekend festiv pentru Joe Biden, care duminică a împlinit 80 de ani, înconjurat de familie.
Naomi Biden este fiica lui Hunter Biden şi a primei soţii a acestuia, Kathleen Buhle. Directorul de comunicaţii al lui Jill Biden, Elizabeth Alexander, a declarat că familia Biden va achita costul activităţilor prilejuite de nunta de la Casa Albă, aşa cum s-a întâmplat în cazul altor evenimente private găzduite de prima familie a ţării şi urmând tradiţia nunţilor care au mai avut loc la Casa Albă în timpul administraţiilor precedente.
RADOR
Foto: captură video YouTube – NewsNation
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.