Prima pagină » Știri » Educaţie » Ce e grav în plagiat? [AUDIO]

Ce e grav în plagiat? [AUDIO]

Ce e grav în plagiat? Răspunde filosoful Ciprian Mihali, invitat la Serile Radio Cluj:

Articol editat de cristina.rusu, 26 noiembrie 2022, 00:00 / actualizat: 26 noiembrie 2022, 8:17

Ce e grav în plagiat? Răspunde filosoful Ciprian Mihali, invitat la Serile Radio Cluj:

Există în acest moment un curent care din păcate e destul de important în societate, împotriva Emiliei Şercan. Emilia Şercan este un om singur şi simplu: nu deţine nici televiziuni, nu are nici presa de partea ei, nu are instituţii ale statului, nu are pe nimeni. Are câteva mii de prieteni – dar asta nu înseamnă atât de mult -, rămâne însă o persoană foarte expusă şi vulnerabilă.

Personal nu-mi place deloc această presiune. A existat o reacţie a directorului Bibliotecii Naţionale împotriva ei, o reacţie cel puţin neelegantă, care nu-şi are locul. Un om într-o poziţie de putere nu se ia la harţă public cu un jurnalist, pentru că el are puterea de partea lui, o funcţie de partea lui, televiziunile de partea lui, are instrumentele pe care un om simplu nu le are.

Emilia Şercan a dezvăluit cât de putred e unul dintre sistemele din educaţia românească şi cât de mult rău face acestei societăţi. Sigur, putem – metaforic vorbind – să o împuşcăm pe ea şi în felul acesta problemele dispar; că am mai văzut noi probleme care au dispărut din momentul în care nu am mai vorbit despre ele, nu? Uitaţi-vă ce s-a întâmplat cu DNA-ul după plecarea Laurei Kövesi.

Plagiatele acestea nu vorbesc despre faptul că la un moment dat cineva copiază 30 de pagini şi le pune într-un doctorat: sunt sisteme întregi, complexe, de fraudare a banilor publici şi a instituţiilor din România. Sunt zeci de mii de oameni nedreptăţiţi, pentru că alţii şi-au însuşit pe nedrept, în mod abuziv, ilegal şi imoral, drepturi de care nu trebuiau să beneficieze.

Plagiatul pentru foarte mulţi oameni politici – pentru Ciucă, Licu, Ponta ş.a.m.d – nu a fost certificarea faptului că ei sunt oameni de ştiinţă, ei nu au avut niciodată treabă cu ştiinţa; pentru ei a fost doar un paşaport pentru o funcţie mai bună, pentru un salariu mai mare, pentru scurtcircuitarea unor căi legale şi normale de avansare în carieră. Şi toate acestea s-au făcut în detrimentul altora. Dacă Ciucă sau Ponta au luat bani pentru că au dat un doctorat în 2003, banii aceia i-au luat de la noi, din bani publici. Nu contează până la urmă valoarea ştiinţifică (nici nu există o valoare ştiinţifică); grav în plagiat este actul însuşi al furtului, care este un furt cu repetiţie, care se petrece în fiecare clipă.

Atunci când ai furat o maşină, furtul s-a oprit, iar paguba este estimată la 30 de mii de euro sau cât o fi costând maşina aceea. Dar aici, furtul acesta îşi sporeşte zi de zi dauna, pentru că zi de zi îi plăteşti omului aceluia că are o gradaţie în plus. Noi zi de zi plătim câteva zeci de mii de plagiatori. Noi dacă am putea să evaluăm costurile de astăzi ale plagiatelor din ultimii 20 de ani, din banii aceia am putea construi şcoli în toată ţara, am putea construi spitale în toată România.

Dacă un amărât fură o sticlă de rachiu sau o pâine din magazin, e pus să plătească, face închisoare; uitaţi-vă, ăştia nu au plătit niciunul pentru ce au făcut, dar gravitatea faptei lor e mult mai mare. Amărâtul care fură din magazin, fură din necesitate sau pentru că e slab de minte. Ăştia nu sunt slabi de minte, ci au construit reţele organizate să delapideze statul.