Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului – Sonia ridică mâna

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului – Sonia ridică mâna

Este o carte în care se împletesc mai multe povești. Una dintre ele este chiar povestea protagonistei, care s-a născut după încheierea comunismului și care n-a aflat niciodată prea mult despre viața de dinainte. Nici nu a interesat-o prea tare până la un punct.

Articol editat de cristina.rusu, 4 decembrie 2022, 00:00 / actualizat: 4 decembrie 2022, 9:08

Sonia este freelancer, trăiește din scrisul diverselor texte obscure în numele altora, în principal pe un blog al unei bănci care vrea să promoveze antreprenoriatul tânăr și visele de viitor, deși ea însăși admite că nu e în stare să vadă, în propria viață, mai departe de două săptămâni. Se zbate într-o relație, pe care o visează fierbinte și trage cu sine povara unei relații dezechilibrate cu o mamă posesivă, care a crescut-o fără tată și i-a insuflat toate frustrările ei de femeie singură și speriată. Rezultatul e o ființă nesigură, fără pic de încredere în ea, care se pedepsește cu orice și din orice, fie că e vorba de aspectul fizic sau de capacitățile intelectuale.

În amalgamul ăsta de contradicții se mai adaugă una care le potențează pe toate: Sonia primește o comandă de scenariu de film, despre o presupusă întâmplare din 1974, dintre Elena Ceaușeascu și fiica sa Zoe. O relație mamă-fiică despre care Sonia se vede încapabilă să scrie, chiar și ficțiune, fără o documentare serioasă despre comunism. Fata alunecă în cele din urmă într-o gaură neagră în care se confruntă deopotrivă trecutul țării ei, cu trecutul său personal, de familie.

Sonia încearcă să înțeleagă mai mult despre perioada de dinainte și intră într-un labirint de oameni care scriu cărți proaste și evenimente care o bulversează mai mult decât o ajută să înțeleagă. Perioada pare favorabilă pentru asta, Bucureștiul e aglomerat cu evenimente menite să redescopere trecutul și să trezească interesul tinerei generații pentru el.

Sonia nu reușește să adune prea mult material valoros pentru scenariu, deoarece oamenii care pot să-i furnizeze ceva sunt ori ipocriți, ori senili, ori nu vor să vorbească despre perioada aceea. Încercarea ei de a descoperi cum trăiau, cum gândeau și ce simțeau oamenii pe vremea comunismului se lovește de o barieră puternică și, de prea multe ori, fără sorți de izbândă.

Romanul se dorește așadar povestea generației tinere, care știe despre comunism doar din ce a văzut, la TV, care nu a învățat nimic la școală despre asta, pentru că toate lucrurile învățate la școală sunt menite a fi ignorate și neînțelese. Ceva ce nu are nicio legătură cu viața lor reală.

În carte găsim însă și alte povești. Povestea traiului în comun dintre Sonia și iubitul ei, o relație care nu are nimic spectaculos sau romantic. Este povestea vieții din București așa cum e ea în zilele normale. Mai este și povestea încercării Soniei de a-și descoperi propriile origini – așa ajunge ea să se mute în orașul natal al tatălui său și să încerce să afle ce fel de om era el și de ce le-a părăsit pe ea și pe mama ei.

Sonia ridică mâna să pună o întrebare, dar adevărul e că n-o ridică prea sus, iată o sinteză a profilului psihologic al personajului nostru.

Cu toate acestea, cartea este unul dintre cele mai bune romane despre comunism, deși comunismul nu apare decât imprecis și la modul pasiv. În fond, romanul este nu atât despre epoca de aur, cât despre posibilitatea sau imposibilitatea de a scrie despre ea. Comunismul a trecut, iar pentru cei care n-au fost martori direcți, realitatea lui rămâne neclară. Ceea ce o preocupă însă pe Sonia, sunt efectele comunismului asupra prezentului.

O altă direcție în roman sunt relațiile familiale. Sonia a fost crescută de mama ei, tatăl dispărând cu mulți ani în urmă. Așa cum caută să înțeleagă ce a fost cu comunismul, ea investighează și urmele acestui tată absent. Dar și aici ancheta rămâne nerezolvată. Dacă trecutul politic e un mister înăuntrul unei enigme, la fel e și viața de familie.

Este foarte interesant cum Lavinia Braniște sugerează, prin zeci de observații, construcția relațiilor, începând cu toate sfaturile pe care Sonia le primește de la femeile din familia ei, expuse în formă ironică: „Bărbatul, această entitate fragilă care nu trebuie expusă la mizeriile corpului femeiesc”. Și sfârșește cu ipocrizia lui Paul, prietenul Soniei, care pozează în feminist, dar în fond nu face decât să reproducă fantasmele patriarhale ale diferențelor. Cu tot feminismul lui, o reduce pe Sonia la coordonatele unui obiect de consum care poate fi mutat de colo până colo. Cam toți bărbații din roman sunt de fapt ipocriți sau nepăsători, clone ale tatălui indiferent.

Sonia ridică mâna este o lectură-manifest despre o lume care a fost și care a lăsat urme adânci în imaginarul colectiv al românilor cu care nu prea știm ce să facem. Dar la fel care personajul principal din această carte putem să ne asumăm că nu știm mare lucru și să cercetăm atent și constant ca să putem să găsim măcar câteva răspunsuri, fie ele cele pe care le căutam sau pot fi chiar… altele.